RESTITUIRI: VLAD HOGEA – ”PENTRU O EUROPĂ A PATRIILOR ȘI A NAȚIUNILOR” (2005)

În perioada 11-13 noiembrie 2005, a avut loc în Austria, sub patronajul Academiei Partidului Libertății, Forumul Internațional cu tema ”Mișcările patriotice în Europa de mâine”. Au participat peste 50 de intelectuali de elită, majoritatea deputați europeni și parlamentari ai partidelor și mișcărilor patriotice din Europa. Au luat parte reprezentanții următoarelor formațiuni: Partidul Libertății din Austria, Frontul Național din Franța, Alternativa Spaniolă, Mișcarea Socială Italiană – Flacăra Tricoloră și Alternativa Socială, ambele din Italia, Partidul Interesul Flamand din Belgia, Ataka și alte două partide mai mici din Bulgaria. Delegația Partidului România Mare a fost formată din deputații Petre Popeangă și Vlad Hogea, ambii observatori în Parlamentul European. (…)

Duminică, 13 noiembrie, a fost adoptată Declarația de la Viena a Forumului de Contact al Partidelor și Mișcărilor Patriotice și Naționale din Europa, având următorul conținut: ”Conștienți de responsabilitatea noastră comună pentru popoarele europene și diversitatea culturilor și limbilor acestora, pornind de la valorile perene ale Creștinismului, legilor naturii, păcii și libertății în Europa, având în vedere că aceste valori sunt amenințate de forțele globalizării, de imigrația în masă și de refuzul de a accepta realitatea de către cei care practică așa-zisa Corectitudine Politică – reprezentând Partidele și Mișcările Patriotice și Naționale din Europa, cerem: 1) Crearea unei Europe a națiunilor libere și independente, în cadrul unei confederații de state naționale suverane; 2) Împiedicarea oricărei încercări de a crea o Constituție pentru un Super-Stat European centralizat; 3) Stoparea extinderii nelimitate a procesului de integrare europeană spre regiuni din Asia și Africa, dar care sunt ne-europene din punct de vedere geografic, istoric, cultural, religios și etnic (ca, de exemplu, Turcia); 4) Protecția efectivă a Europei împotriva noilor amenințări, precum terorismul, islamismul expansionist, imperialismul de tip super-putere și invazia economică dinspre țările sărace; 5) Oprirea imigrației în statele Uniunii Europene, inclusiv imigrația de tip secundar a membrilor de familie lipsiți de posibilități de întreținere; 6) O politică în favoarea familiei, cu scopul de a crește rata natalității în rândul popoarelor europene; 7) O luptă comună a popoarelor europene pentru contracararea efectelor socio-economice ale globalizării; 8) Restabilirea justiției sociale în Europa.

(”Tricolorul”, 15 noiembrie 2005)

O ÎMPĂCARE… ISTORICĂ: VLAD HOGEA – CRISTIAN SANDACHE (2006)

Istoricul ieșean Cristian Sandache mi-a trimis cea mai recentă lucrare a sa (”Istorie și biografie: Corneliu Zelea Codreanu”), cu următoarea dedicație: ”Domnului Vlad Hogea, intelectual și om politic român, luptător înverșunat pentru biruința naționalismului, adversar dificil pentru oricine, necruțător, dar, totodată, corect”. Am citit cartea și pot să afirm, fără teama de a greși, că este cea mai valoroasă ”Monografie Codreanu” din istoriografia noastră. Stilul alert al scriiturii (la limita dintre opera de cercetare științifică și gazetăria de investigație), bogăția de informații, dar și obiectivitatea impresionantă probată de autor conferă lucrării greutate și durabilitate. Fără a minimaliza cărțile sale anterioare, aș spune că acum, prin ”Istorie și biografie: Corneliu Zelea Codreanu”, Cristian Sandache dă la iveală adevăratul său potențial de istoric cult, inteligent, serios, curajos și credibil.

VLAD HOGEA

(”Tricolorul”, 15 februarie 2006)

***

Anul trecut, la editura bucureșteană Samizdat, au apărut două volume masive, însumând 787 de pagini, conținând o serie de pamflete purtând semnătura mai multor personalități ale culturii și vieții publice românești. Alcătuitorul și prefațatorul lucrării este Vlad Hogea. (…) În cazul de față, Vlad Hogea a îndeplinit munca unui temeinic și atent istoric literar. Nu-i ușor lucru să cauți în biblioteci și, apoi, să extragi ca dintr-un insectar uriaș, acoperit de groase pânze de păianjen, aceste bijuterii ale spiritului contondent, radical și strălucitor, pe care cunoscătorii le numesc ”pamflete”, iar analfabeții și cei rău-intenționați – ”injurii”. (…) Spectacolul pe care paginile antologiei ni-l oferă e homeric. (…) Înțelegem, parcă, că demonul scrisului e blestem și binecuvântare în egală măsură, că pamfletarul autentic e asemenea unui seismograf al spiritului, aflat în permanentă agitație. Pentru el, tăcerea și liniștea nu există, ele semănând cu piatra mormântului sufocat de buruieni, uitat în margine de țintirim părăsit. Scriitorul de pamflete e, mai presus de toate, un poet de o extraordinară sinceritate, ars el însuși în fibra lăuntrică a propriei ființe de chemări și dureri pe care nu poate și nu dorește a le înăbuși. S-au intentat, uneori, procese pentru un singur pamflet care smulgea portrete de sfinți de pe obrazuri drăcești; s-au pronunțat condamnări, ca, de pildă, cele 18 luni de temniță pe care a trebuit să le îndure N. D. Cocea, pentru curajul lui aproape nebunesc de a biciui cu urzicile și spinii verbului tarele instituției monarhice. Cuvântul nu poate fi, însă, niciodată ucis, dacă el se reazemă pe adevăr, și nu pe minciuna solemnă, ori pe oda înălțată scârțâit, la comandă, menită a hrăni orgoliile supraponderale ale nulităților aflate vremelnic pe tronuri și fotolii capitonate.

Vlad Hogea e și autorul unei culegeri de articole proprii, intitulată semnificativ ”Dictatura nulităților”, ceea ce arată că, până la urmă, nimic nu-i întâmplător în teritoriul fără de hotare al scrisului. E clar că proștii și ticăloșii congenitali nu suportă bombardamentul ucigător al literelor slobozite din catapultele pamfletelor. Le vâjâie creierii îndopați cu câlți, îi orbește lumina adevărului rostit direct, bărbătește, fără false pudori și jumătăți de măsură. Personajele aflate în penița pamfletarului inspirat devin grotești jucării din cârpă, bătaia de joc a copiilor, iar morga țâfnoasă și mediocritatea împachetate în teancuri groase de bancnote foșnitoare se topesc și se scurg jalnic în țărână, asemenea sângelui blestemat al unui șobolan bolnav de ciumă. E un spectacol unic și uluitor, o sacră poezie a cruzimii, un deliciu gustat doar de mințile lucide, cugetele curate și inimile curajoase. Singura ocazie pentru cel slab, umilit și nedreptățit de a se simți, măcar o dată în chinuita lui viață – un ÎNVINGĂTOR.

CRISTIAN SANDACHE

(”Tricolorul”, 16 februarie 2006)

RESTITUIRI: VLAD HOGEA – ”TRĂDAREA, CA POLITICĂ DE STAT” (2002)

Adrian Năstase nu e doar un afacerist penal, ci şi un politician mediocru. Mai precis, e cel mai prost prim-ministru pe care l-a avut România vreodată. Să luăm un singur exemplu: cazul privatizării frauduloase a Combinatului SIDEX Galaţi a fost interpretat de Năstase ca fiind un veritabil triumf al guvernării PSD. Aşa se înţelege din alocuţiunea rostită de premier la ceremonia de semnare a contractului de privatizare (25 iulie 2001): ,,Avem ocazia, astăzi, de a arăta foarte clar cum gândim, şi mai ales cum acţionăm. (…) În final, vreau să mulţumesc încă o dată celor care au făcut posibil acest moment, semnarea acestui contract, care are o valoare de simbol la trecerea celor 200 de zile de guvernare“. Într-adevăr, spunem noi, mai nimerit simbol nici că se putea găsi pentru guvernarea dezastruoasă a Partidului Social Democrat.

În aceeaşi serie neagră a gafelor cu efect dezastruos pentru statul român se înscrie şi anunţul făcut joi, 12 aprilie 2001, la teleconferinţa cu prefecţii, când Năstase a comunicat faptul că Guvernul a renunţat să conteste în instanţă retrocedarea către fostul rege Mihai a Castelului Săvârşin din Arad şi a unui imobil situat pe strada I.L. Caragiale nr. 36, din Bucureşti. Este absolut reprobabilă această abdicare gravă de la slujirea Interesului Naţional, prin favorizarea unui octogenar care a nenorocit România prin laşitatea sa din tinereţe. Aceasta nu este însă, nici pe departe, cea mai mare greşeală  politică pe care premierul a comis-o.

Pe Năstase îl doare în fund de Basarabia şi sabotează permanent orice eforturi de apropiere a Unirii acestei provincii cu Patria-Mamă. Ca dovadă că preşedintele PSD a fost şi a rămas un demagog şi un oportunist, fără personalitate şi coloană vertebrală, redăm câteva fragmente dintr-un discurs din 24 iunie 1991, rostit în calitate de Ministru de Externe. Pe atunci, Năstase se bătea cu cărămida în piept cât e de patriot şi califica pactul Ribbentrop-Molotov ca ,,un act de încălcare flagantă a principiilor dreptului internaţional”: ,,Adăugăm la toate acestea faptul că, în acelaşi timp cu Basarabia şi Bucovina de Nord, a fost ocupat şi Ţinutul Herţei, care nu numai că nu fusese inclus niciodată în teritoriul unor state învecinate cu România, dar nici nu apare menţionat ca atare în nici unul din documentele privitoare la actul de anexiune, este mai mult decât evident că, în ansamblul lor, consecinţele Protocolului adiţional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov asupra României sînt ab initio nule şi neavenite. (…) Rezultă din toate acestea că nimic din conduita României nu a justificat actul de ocupare de către trupele sovietice a teritoriilor româneşti din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei. (…)  Guvernul României şi-a exprimat în mai multe rânduri poziţia – pe care o reafirm în faţa dvs. astăzi – de a vedea în Pactul Ribbentrop-Molotov un act ilegal, de încălcare flagrantă a principiilor dreptului internaţional, nul şi neavenit încă din momentul semnării sale. De aici decurge caracterul ilegal al tuturor consecinţelor sale, inclusiv în ceea ce priveşte Basarabia şi celelalte teritorii româneşti încorporate cu forţa în URSS, în baza prevederilor lui.”

Acum, după 11 ani, Năstase nu-şi mai aminteşte ce declara cu ipocrizie patriotardă în 1991. Între timp a devenit ,,european” şi uită, aşa cum îi cer stăpânii lui din afară, tragedia naţională a României. Asta, ca să le fie învăţătură de minte celor care au crezut ,,gogoşile” electorale ale FSN-FDSN-PDSR-PSD (partidul care şi-a schimbat numele şi părul, dar năravul ba!). Năstase a rămas acelaşi lup în blană de oaie, mereu la pândă în căutarea unei noi prăzi din care să se înfrupte. El nu a trădat numai Basarabia, ci şi Transilvania, iar în cele din urmă, toată România! Prin protocolul iresponsabil prin care l-a semnat cu UDMR, liderul PSD a amanetat viitorul nostru şi al copiilor noştri. Ce poate fi mai rău pentru stabilitatea politică a Ţării, decât să faci un pact cu o organizaţie teroristă care luptă pentru separare teritorială pe criterii etnice, federalizare şi, în final, fărâmiţarea Statului Român?! Cu atât mai grav este gestul partidului condus de Năstase, cu cât acesta din urmă nu e un naiv, un copil de grădiniţă pe care să-l momeşti cu un pumn de bomboane. El ştie foarte bine că această Coloană a V-a maghiară nu se va opri niciodată din a-şi spori pretenţiile de la o zi la alta, dar preferă să fie laş şi profitor decât să pună piciorul în prag. Să privilegiezi o minoritate prin discriminarea majorităţii, aceasta este inadmisibil într-o Ţară care se pretinde civilizată! La urma urmei, ce doreşte Năstase de la noi? Oare e atât de orb încât nu vede că, pe fondul acutizării problemei maghiare, se poate ajunge la conflicte interetnice pe care nimeni nu le va mai putea controla?!

Citiţi şi vă cruciţi ce au putut scorni minţile celor din PSD, pentru a ne face sclavi pe plantaţia grofilor din UDMR: ,,Având în vedere rezultatele pozitive ale colaborării dintre PSD şi UDMR în anul 2001, pe baza Protocolului încheiat între cele două formaţiuni politice, ţinând seama de efectele benefice ale colaborării PSD-UDMR din anul 2001 asupra realizării unor deziderate majore ale întregii societăţi româneşti, PSD şi UDMR îşi manifestă voinţa fermă de a continua şi dezvolta colaborarea lor în anul 2002. (…) Cele două formaţiuni politice vor continua să acorde o atenţie prioritară tematicii privind protecţia minorităţilor naţionale, dezvoltarea instituţională şi legislativă a problematicii acestora. Se vor lărgi, în continuare, condiţiile pentru asigurarea dreptului de a-şi păstra şi dezvolta liber exprimarea identităţii etnice pentru toţi cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale, astfel încât să se poată manifesta pe deplin în sfera culturii, religiei, educaţiei, învăţământului şi vieţii publice. Se va acorda o atenţie deosebită problemelor comunităţilor minoritare din localităţile unde ponderea lor este mică în raport cu populaţia majoritară. (…) Se va continua susţinerea echilibrată din bugetul de stat a unităţilor administrativ-teritoriale locuite şi de minorităţi naţionale. (…) În învăţământul superior se vor înfiinţa facultăţi şi catedre în limba maghiară la Universitatea «Babeş-Bolyai» din Cluj-Napoca. (…) Se va analiza posibilitatea înfiinţării secţiei de învăţământ în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, stabilindu-se şi cifra de şcolarizare; La Academia de Muzică «Gheorghe Dima» din Cluj-Napoca, Institutul Agronomic din Cluj-Napoca şi Universitatea Tehnică «Petru Maior» din Târgu Mureş se va studia posibilitatea înfiinţării de grupe cu predare în limba maghiară, în conformitate cu prevederile legii. (…) Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei va analiza şi soluţiona dezvoltarea reţelelor de antene în perspectiva interceptării programelor de radio şi televiziune în limba maghiară astfel încât să se realizeze o coerenţă sporită a acestora la nivel local şi regional. (…) Se va înfiinţa „Institutul pentru studierea problemelor minorităţilor naţionale”; în cadrul acestui institut se va crea şi o secţie pentru problemele maghiarilor (31 iulie 2002). (…) Se va introduce în ,,Legea privind Statutul poliţistului” prevederea existentă în ,,Legea privind funcţionarul public” ca în acele localităţi unde există o minoritate naţională cu un procent mai mare de 20% să fie angajaţi şi poliţişti care cunosc limba minorităţii respective. (…) Se va asigura o reprezentare proporţională a reprezentanţilor minorităţilor naţionale, inclusiv în funcţiile decizionale în structurile instituţionale, la nivel naţional, teritorial şi local. (Adică un fel de „numerus clausus” arbitrar şi discriminatoriu pentru majoritari! – n.a.) Filialele PSD şi UDMR din judeţul Mureş vor conlucra pentru ca liceul teoretic «Bolyai Farkas» să revină la statutul de liceu cu predare în limba maghiară. Se va rezolva problema „Grupului statuar al libertăţii” de la Arad, în conformitate cu procesul-verbal semnat de Comisiile mixte guvernamentale şi cu Memorandumul de Înţelegere semnat de primii-miniştri ai României şi Ungariei. (…) Partidul Social Democrat se angajează să consulte de fiecare dată, în prealabil, Uniunea Democrată Maghiară din România în problemele majore de politică internă şi externă a României”. Trădare pe faţă. Fără alte comentarii.

Nu putem omite nici aberanta Ordonanţă de Urgenţă nr. 31 din 13 martie 2002 privind ,,interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi al promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”. (…) Acestea, spunem noi, în ciuda declaraţiilor belicoase din iunie 1991, pe care le-am reprodus mai înainte, în cuprinsul prezentului volum. Personajul nostru se răzgândeşte de la o zi la alta, în goana sa disperată după funcţii şi avere. Poate se va găsi cineva care să-l oprească din această cursă nebunească pe care ar fi bine s-o sfârşească cât mai repede, la puşcărie sau la balamuc!

Actele de barbarie îndreptate împotriva celor 4 busturi ale Mareşalului Ion Antonescu (1. Biserica din Bariera Vergului, Bucureşti; 2. Cimitirul Eroilor Neamului – com. Leţcani, jud. Iaşi; 3. Piatra Neamţ; 4. Slobozia) au stârnit un val de proteste din partea tuturor celor care ţin la adevărul istoric şi la respectul pe care îl datorăm personalităţilor care au influenţat evoluţia naţiunii române de-a lungul veacurilor…

(Text inedit, 2002)

RESTITUIRI: VLAD HOGEA – ”ŞOVINII MAGHIARI TREBUIE EXPULZAŢI!” (2006)

După ce s-a încuiat în casă în noaptea dinaintea „Marii Adunări Secuieşti”, moşneagul îndărătnic Csapo Jozsef (fost parlamentar UDMR, actualmente preşedinte al aşa-zisului „Consiliu Naţional Secuiesc”) a citit, la 15 martie 2006, la Odorheiu Secuiesc, un „Manifest” plin de inepţii: „Noi, locuitorii Ţinutului Secuiesc istoric, stabilim că naţiunea secuiască este o naţiune autohtonă străveche, făuritoare de ţară, care vrea să trăiască în propria ei ţară, călăuzită de conducători aleşi din rândurile sale. (…) Nu vrem să trăim mai departe în aservire, subordine şi robie! (…) Noi, locuitorii Ţinutului Secuiesc istoric, revendicăm: Autoguvernare pentru Ţinutul Secuiesc! Libertate pentru secuime! (…) Parlamentul României să accepte Legea privind Autoguvernarea Ţinutului Secuiesc!”.

Nici preşedintele UDMR, Marko Bela (care, să nu uităm nici o clipă, este vicepremier al României!), a arătat, în discursul rostit în aceeaşi zi, la Târgu Secuiesc: „În deceniile comunismului a fost cât pe-aci să perdem acest pământ natal, Ţinutul Secuiesc, Transilvania, cât pe ce să ne fugă de sub picioare ogoarele, în cuiburile rândunicilor se aciuiseră deja vrăbiile, alţii pescuiau în râurile noastre, alţii vânau în pădurile noastre, alţii tăiau copacii în munţi, alţii îşi păşteau oile aici, alţii s-au mutat în casele noastre. (…) Mai avem mult de redobândit, e drept, dar, totuşi (sic!) am recucerit deja o parte a moştenirii strămoşilor. (…) Funcţionarii de la ghişee ştiu din nou ungureşte, iar pe cei care nu cunosc limba maghiară trebuie să-i punem să înveţe. Şi poliţistul, şi poştaşul, toţi cei care mănâncă pâinea noastră. Fiindcă de-acum aşa trebuie să vedem lucrurile: cel care este funcţionar aici, în Ţinutul Secuiesc, mănâncă pâinea noastră. (…) Apoi să poftească, atunci, să vorbească şi în limba maghiară, iar dacă nu ştie, şi e funcţionar, să înveţe. (…) Eu am încredere în dăinuirea maghiarilor din Bazinul Carpatic şi nutresc convingerea că noi trebuie să intrăm cât mai repede în Uniunea Europeană, pentru că atunci vom fi din nou, cu adevărat, împreună cu Ungaria. (…) Avem nevoie de autonomie! (…) O primejdie trebuie, doar, să evităm: dezbinarea! Cu toţii am putut vedea: de cum ne simt slabi, de cum ne simt dezbinaţi, ne şi ameninţă smintiţii de peremişti, vor să vină în Ţinutul Secuiesc, de parcă nu au venit destui în deceniile trecute. Desigur, pe cei care vin ca musafiri, îi primim cu dragă inimă, dar cei care vor să ne ameninţe, să rămână acasă, fiindcă nu ne speriem”. Comentariile sunt de prisos.

A treia căpetenie a extremiştilor unguri, episcopul reformat Laszlo Tokes, preşedintele auto-intitulatului „Consiliu Naţional Maghiar din Transilvania”, a declarat la Bruxelles, la 23 martie, în cadrul unei Conferinţe de Presă: „Până când nu se va crea autonomia cuvenită ungurilor din România, nu se produce stabilitatea socială necesară. Autonomia secuiască, autonomia maghiarilor din România, nu are o alternativă. Pur şi simplu, este o cauză naţională a comunităţii maghiare din România şi, de aceea, ne ducem până la capăt, până când vom avea autonomia”. Concluzia pe care o tragem, analizând cu stiloul în mână discursurile extremiste, anti-româneşti, amintite, este una singură – deşi „facţiunile” politice ale şovinismului unguresc (UDMR, CNS, UCM, CNMT ş.a.) se mai scuipă, din când în când, în public, ele conlucrează, de fapt, excelent, pentru cauza comună – ruperea Transilvaniei, în 3 etape de-acum binecunoscute: 1) autonomizarea, pe criterii etnice, a judeţelor în care populaţia maghiară are o pondere importantă; 2) federalizarea ţării; 3) retrasarea frontierelor şi alipirea la Ungaria a unor vechi teritorii româneşti. Se impune, aşadar, expulzarea tuturor celor care instigă la distrugerea Statului Unitar Român; este o măsură legitimă şi necesară.

(”Tricolorul”, martie 2006)

RESTITUIRI: VLAD HOGEA – ”DAȚI-LE FOC!” (2006)

Primarul localității Ensisheim (din raionul alsacian Haut-Rhin) a intrat în atenția presei interne și internaționale (dar și a justiției franceze), după ce a fost pus în aplicare ordinul său privind distrugerea… prin foc (sic!) a unui ”bidonville” amplasat ilegal. În octombrie 2005, câteva zeci de țigani proveniți din România instalaseră 12 carcase de rulote pe un teren al municipalității (în zona unei foste mine, acum dezafectată), în care își duceau existența mizeră. După ce a încercat, în mai multe rânduri, să-i convingă, cu vorba bună, pe aceștia să-și ia tălpășița, edilul orașului, Michel Habig (membru al Uniunii pentru Mișcarea Populară, formațiune politică aflată la putere în Franța), a descins în forță (împreună cu 60 de polițiști și jandarmi), miercuri, 11 ianuarie 2006, în zorii zilei, pentru a tranșa problema, într-un mod radical. Când au ajuns forțele de ordine, țiganii o luaseră, deja, la sănătoasa, temându-se, probabil, să nu fie ”bastonați”. Absența oricărei persoane pe raza taberei improvizate i-a oferit primarului pretextul ideal pentru a decide… incendierea păduchelniței respective. Habig a declarat că transportarea într-un alt amplasament a lucrurilor găsite la fața locului (”efectele personale” ale ocupanților rulotelor) ar fi presupus utilizarea unor echipamente tehnico-sanitare prea costisitoare pentru administrația locală. Prin urmare, ”distrugerea prin foc” a bidonvilului a fost soluția cea mai la îndemână.

Mai mult ca sigur, primarul va fi făcut scăpat de justiție, întrucât semnalul dat de ministrul de Interne, Nicolas Sarkozy, încă de la ”rebeliunea periferiilor”, a fost unul foarte clar: tânărul și ambițiosul membru al Guvernului condus de Dominique de Villepin contează pe voturile electoratului conservator și naționalist în bătălia prezidențială din 2007. Nu este exclus ca măsura luată de Michel Habig să nu fie una întâmplătoare, ba dimpotrivă. Dacă Sarkozy și oamenii săi vor continua să dea asemenea ”semnale”, lucrurile s-ar putea să ia o turnură interesantă. În schimb, dacă se vor opri la jumătatea drumului, atunci s-ar putea ca totul să se întoarcă împotriva actualului ministru de Interne, iar francezii nemulțumiți de inconsecvența acestuia să îngroașe rândurile Frontului Național, al lui Jean-Marie Le Pen, aflat, în ultimele luni, într-o ascensiune continuă…

(”Tricolorul”, 19 ianuarie 2006)

RESTITUIRI: VLAD HOGEA – ”VASLUI – POLUL SĂRĂCIEI” (2006)

Am aflat, ieri, că inevitabilul s-a produs: Municipiul Vaslui se transformă, de la o zi la alta, într-un veritabil lagăr de exterminare, în care domnesc frigul și foamea. (…) Când citesc relatările de pe fluxurile de știri, gândul îmi fuge la Alexandr Soljenițân și a sa capodoperă ”O zi din viața lui Ivan Denisovici”. Singura diferență este că atunci, în vremea lui Stalin și a acoliților săi, privațiunile pe care le suporta populația se nășteau în interiorul unui sistem concentraționar. Acum, sârma ghimpată și gardienii sadici au dispărut, dar a rămas, în schimb, încălcarea brutală a celui mai important drept al omului – dreptul la o viață decentă. Să fim concreți: Termica Vaslui este la un pas de a închide robinetele la căldură și apă caldă, după ce operatorul local Gaz Est a anunțat că va reduce la minimum livrările de gaze către Uzina Termică Urbană. În aceste condiții, mii și mii de apartamente vor rămâne fără căldură, în plină iarnă. Situația se datorează neplății de către Termica a facturilor la gaze către Gaz Est, datoriile depășind 20 de miliarde de lei vechi.

“Suntem în imposibilitatea de a mai susţine acest consumator, cel mai mare din judeţ. în aproape două luni de zile, Termica nu ne-a achitat decît 1,3 miliarde lei, deşi înregistrează consumuri de 500 de milioane de lei pe zi. Am analizat în Consiliul de Administraţie situaţia apărută prin neplata facturilor de către Termica şi am decis să acordăm unităţii de termoficare o perioadă de 5 zile, în intervalul 5-10 ianuarie, pentru a trece pe păcură, după care vom limita drastic livrările de gaze”, a declarat Adrian Tighici, managerul Gaz Est.

Blocajul financiar este generat, evident, de imposibilitatea vasluienilor săraci de a-și achita datoriile la întreținere. Nu sunt rău-platnici, ci, pur și simplu, nu au de unde! Ceea ce se petrece la Vaslui și în alte zone din țară constituie un genocid în toată regula. Numai că, deocamdată, vinovații pentru tragedia țării noastre, cei care i-au adus pe români la sapă de lemn nu sunt trași la răspundere. Și, în vremea aceasta, victimele lor se sting, una câte una…

(”Tricolorul”, 7 ianuarie 2006)

RESTITUIRI: VLAD HOGEA – ”MĂ ATACĂ UN PĂCĂLICI” (2004)

Vineri dimineață, Toma Roman jr. m-a atacat, golănește, în săptămânalul patronat de Mircea Dinescu, ”Aspirina Săracului”. N-am de gând să răspund la această copită (”Vax Hogea, crema Gladys”) în vreun fel sau altul: nu pot polemiza decât cu cei care merită, or respectivul autor, dacă dăm deoparte stridența de limbaj și complexele grave de inferioritate, se descompune instantaneu, arde de la sine, într-o combustie spontană. Înjurăturile groase la adresa mea (nu le mai reproduc, că oricum nu mă pun la mintea lui!) mă lasă rece și, oricum, ar fi o pledoarie ”pro domo”. (…) Toma Roman jr., refugiat în vreun colț de closet, ca să-și scrie imundele ”pamflete” (?!), va rămâne același: un ”Gollum” de București, descins, parcă, din ”Stăpânul Inelelor”, urât la chip și la suflet. Asemenea creaturi nu de o replică au nevoie, ci de compasiunea noastră sinceră pentru trauma pe care o trăiesc, pentru neîmplinirea lor, pentru pizma cu care îi tratează pe cei care duc o viață normală, de oameni deplini.

(”Tricolorul”, 12 iunie 2004)

RESTITUIRI: VLAD HOGEA – ”PSD A INTRAT ÎN PUTREFACȚIE” (2004)

Am urmărit, pe sărite, câteva emisiuni electorale: dezbateri, monologuri, reportaje, videoclipuri. M-a frapat diferența dintre PSD și ceilalți: în vreme ce partidele din Opoziție (în primul rând PRM!) au optat pentru o campanie civilizată, bazată pe expunerea programelor de dezvoltare urbană și rurală, a calităților celor propuși pentru posturi de primari sau consilieri – partidul de guvernământ promovează o campanie agresivă, murdară și megalomană, cu atacuri golănești, sub centură, și spectacole grandioase, faraonice – organizate, evident, tot din banii furați în anii de guvernare post-decembristă. Am văzut juni mincinoși, care se bâlbâiau ridicol, cum că Partidul Social Democrat reprezintă singura opțiune, că baza e în tineri etc.; am văzut dudui bine coafate și machiate, care vorbeau în numele Europei despre promovarea femeilor; am văzut primari hoți, care înfierau corupția și birocrația; am văzut consilieri șpăgari, care se pronunțau ferm împotriva favoritismelor și clientelismului; am văzut inși care devalizaseră bănci, prădaseră fabrici, privatizaseră pe nimic societăți comerciale profitabile, tăiaseră păduri și despuiaseră munții de bogății – acum, toți aceștia (îmbrăcați în costume impecabile, frizați îngrijit și potrivindu-și cadența frazelor cu o meticulozitate de actori rutinați!) cerșeau noi mandate, noi voturi, noi învestituri. Câtă silă îmi provoacă (aș putea spune că ne provoacă, pentru că suntem, din fericire, tot mai mulți care gândim astfel!) asemenea indivizi murdari, abjecți, fără Dumnezeu. Pupitrele lor din fibră de sticlă, panourile uriașe puse pe la intersecții, în vâzul lumii, ecranele panoramice pe care se proiectează discursurile lui Năstase și ale ciracilor săi – toate miros a closet. Dacă PSD rămâne la putere încă 4 ani, nimic nu se va schimba în bine în România. (…)

Noi, cei care mergem pe drumul Marii Schimbări, nu vrem să trăim într-un asemenea sistem, în minciună, în lașitate, în mediocritate, în murdărie. Cu măștile de gaze pe figură, vom deratiza societatea românească, în numele celor încă nenăscuți, în numele celor care vor o Românie Nouă, în numele unei generații optimate și jefuite de actualul regim – intrat, deja, în putrefacție…

(”Tricolorul”, 19 mai 2004)

RESTITUIRI: VLAD HOGEA – ”DECLINUL EUROPEI” (2002)

Unii europeni din estul continentului vor integrarea în NATO şi UE. Unii europeni din vest doresc ieşirea statelor lor din aceste structuri. Care este cauza acestui paradox şi prin ce minune pot fi armonizate tendinţele divergente din geopolitica europeană a începutului de mileniu? Deocamdată, ne mulţumim să enumerăm principalele viziuni asupra viitorului Europei:

1) “Europa Patriilor”, cu următoarele variante: – modelul actual de state şi relaţii interstatale; Europa aşa cum se prezintă la momentul actual; – interacţiune statală, pentru asigurarea securităţii, în scopul prevenirii războaielor sau a campaniilor de cucerire; – uniuni de state suverane care să coopereze în multiple forme;

2) “Europa Naţiunilor”, cu următoarele variante: – o Europă a etno-statelor; – restaurarea etno-statelor; nostalgie etnică; – o ordine mondială a statelor naţionale, incluzând şi Europa;

3) “Europa Regiunilor”, cu următoarele variante: – regionalism oficial; – regionalism federal; – eco-regionalism, bazat pe “frontierele naturale”; – regionalism urban; – localism, Europa microcomunităţilor;

4) “Europa Unită”, cu următoarele variante: – pan-naţionalism european; – restaurarea imperiului multietnic care a precedat formarea statelor naţionale; – stat unitar centralizat, având o cultură unitară;

5) “Sfârşitul Europei”, adică: – pretextul integrării într-o “cultură globală”, care deja ar exista, şi într-un sat global (global village) atotcuprinzător; – activitate economică transnaţională şi irelevanţa teritoriului; – globalism normativ şi cosmopolitism, folosind UE ca model pentru integrarea globală^[1].

Ultimele trei teorii pot să ducă la sinuciderea asistată a Bătrânului Continent, în viitorul foarte apropiat.

Nimic însă nu este mai dezgustător decât histrionismul uman, hidoşenia monstruoasă a caracterului unor aşa-zişi “semeni” de-ai noştri. Ura faţă de naţionalism îi duce pe unii internaţionalişti fanatici la crearea şi răspândirea unor teorii de-a dreptul bizare, care frizează patologicul. Iată un exemplu tipic: “Nu poate exista un oraş non-naţional fără un stat non-naţional, şi nici un stat non-naţional atâta vreme cât naţiunile există. Mai rău, nu există posibilităţi non-naţionale într-o lume a naţiunilor. Dacă aceste posibilităţi reprezintă o utopie, atunci concluzia este simplă – condiţia de realizare a utopiei este antinaţionalismul, mai precis genocidul”^[2]. Cât sânge rece poate avea un individ pentru a se gândi la o asemenea sumbră soluţie de lichidare a naţiunilor şi a statelor naţionale, la modul fizic!

 Şi, dacă tot se împotrivea Iorga spaţiilor vitale, să ne referim şi noi la posibila americanizare a lumii. Conceptul de spaţiu vital american (American Lebensraum) ar cuprinde Emisfera Vestică, Europa Occidentală, Orientul Îndepărtat, fostul Imperiu Britanic, resursele de neînlocuit ale Orientului Mijlociu, restul Lumii a Treia şi, în măsura posibilităţilor, întreaga planetă^[3].

Ca o replică rusească la ameninţarea americană, s-a născut conceptul de Eurasia, care implică filosofia unei globalizări multipolare, făcând apel la unirea tuturor societăţilor şi popoarelor în vederea edificării unei lumi originale, autentice, în care fiecare componentă să-şi aibă originea în tradiţiile istorice sau culturile locale. Eurasianismul devine, astfel, platforma antiglobalizării [unipolare] sau altfel spus, o globalizare alternativă. Aceasta implică patru mari zone: 1) Zona Euro-Africană (statele Uniunii Europene; Africa islamo-arabică; Africa neagră, subtropicală); 2) Zona Asia-Pacific (Japonia; ţările din Sud-Estul Asiei; Indochina; Australia; Noua Zeelandă); 3) Eurasia (Rusia; statele din C.S.I.; Islamul continental; India; China); 4) Zona Americană (America de Nord; America Centrală; America de Sud)”^[4]. Totuşi, credibilitatea Mişcării “Eurasia” este scăzută, dacă ţinem seama că ideologul ei Alexandr Dugin (altminteri un intelectual de valoare) e capabil să afirme că “bolşevismul – în esenţa sa, în logica sa cea mai profundă, în spiritul său – nu a fost altceva decât naţional-bolşevism. Dacă aruncăm o privire atentă asupra istoriei Partidului Comunist [al Uniunii Sovietice], vom vedea că n-a fost nici urmă de internaţionalism (sic!). Naţionalismul rus a fost întotdeauna integraţionist, supraetnic, de natură etică şi mesianică. Nici rasial, nici regionalist, nici local. Exact ca bolşevismul”^[5] (sic!). La urma urmei, Eurasia este tot un imperiu, chiar dacă vopsit în culori (aparent!) mai puţin sumbre decât Imperiul Mondial care ni se pregăteşte de ani buni, dinspre alte puncte cardinale.

Europa despre care ne vorbesc unii neaveniţi este o Europă virtuală, o Europă falsă, o Europă a iluziilor, pentru că, în realitate, “multiculturalismul este văzut, din ce în ce mai mult, ca un concept expirat al secolului XX, produsul unor mişcări totalitare (de tip comunist) care încercau să remodeleze, să «modernizeze» şi să ideologizeze societăţile lor, în cursul acestui proces aducând război, clivaje şi opresiune asupra Europei”^[6]. După cum reiese, de altfel, şi din cele de mai sus, în general, se consideră că multiculturalismul şi naţionalismul sunt concepte contrare. Există şi opinii diferite de aceea majoritară: “viziunea despre lume a multiculturaliştilor este aceeaşi pe care o au partidele anti-imigraţioniste din Europa – o perspectivă cultural-naţionalistă”. Iată şi câteva argumente: “multiculturalismul aduce iarăşi în prim plan sâmburele tare al doctrinelor biologice rasiale, înlocuind cuvântul discreditat rasă prin sintagme precum identitate, cultură sau rădăcini. Există paralele evidente cu naţionalismul: credinţa în necesitatea fiecărei culturi în parte, loialitatea cerută de aceasta , datoria de a o transmite generaţiei următoare”^[7]. Şi alţi autori, chiar dacă o fac pe un ton relativ neutru, condamnă fundamentele juridice ale unificării forţate: “Supranaţionalitatea înseamnă posibilitatea organelor administrative nenaţionale de a impune direct norme şi hotărâri structurilor juridice naţionale interne, fără ca autorităţile statal-naţionale să le fi ratificat. Acesta este mecanismul Uniunii Europene”^[8]. Tentativa de eliminare a diferenţelor culturale nu este un răspuns eficient la realitatea polietnismului^[9], pentru că“popoarele nu sunt la fel; n-au fost şi nu vor fi niciodată. Grupurile etnice pot fi comparate cu deţinuţii dintr-o mare închisoare americană care încep să se respecte între ei numai atunci când celulele le sunt separate de ziduri groase de piatră. Aruncaţi în aceeaşi celulă, ei sunt în stare să se devoreze reciproc în eternul conflict pentru spaţiul vital/dominaţia teritorială”^[10].

O judecată de bun simţ este şi aceea că “Europa trebuie să se organizeze pe fundamentul identităţii comune a europenilor şi să constituie un pol de putere care să facă faţă ameninţărilor din exterior”^[11]. Mulţi au vederi asemănătoare: “Suntem pentru cele mai bune relaţii de colaborare cu vecinii noştri europeni şi credem că naţiunile Europei ar trebui să fie libere să schimbe mărfuri şi să coopereze în interes reciproc, fără să fie ţinute într-o veritabilă cămaşă de forţă – unificarea politică”^[12]. Se pun pe tapet strategii de îmbunătăţire a modelului actual al noii arhitecturi europene şi propun ca alternativă la proiectul actual al Uniunii Europene, o Confederaţie Europeană care, păstrând suveranitatea naţiunilor componente, să aibă ca finalitate prezervarea identităţii comune europene şi transformarea Europei într-un bloc geopolitic unitar cu o poziţie bine stabilită în politica internaţională^[13]. Auzim din ce în ce mai frecvent fraze de genul: “Suntem în favoarea unei Uniuni Europene a statelor naţionale, care să nu implice nici un fel de discriminări sau inechităţi”^[14]. E clar că “ideea de Europa nu poate să se reducă la un concept geografic, nici la organizaţia supranaţională numită Uniunea Europeană. Europa este alcătuită dintr-o varietate de popoare şi grupuri etnice, regiuni, naţiuni şi state care au împărtăşit, de-a lungul devenirii lor istorice, aceleaşi valori. Bogăţia Europei stă în diversitatea popoarelor şi grupurilor sale etnice. Comunitatea de valori a occidentului creştin asigură libertăţii individului şi libertăţii popoarelor o poziţie specială privilegiată. Tocmai această diversitate garantează dezvoltarea viitoare a Europei (intelectuală şi culturală) şi trebuie protejată de tendinţele actuale degradante şi egalitariste. UE este doar o parte a realităţii europene şi nu trebuie să devină un stat federal, ci o confederaţie. Respingem categoric crearea artificială a unor regiuni, independent de evoluţia istorică a comunităţilor şi structurilor [statale], precum şi orice [altă entitate] care ignoră dreptul la autodeterminare al populaţiilor respective” ^[15]. “În contextul globalizării”, spun alţi oameni care judecă la rece schimbările contemporane, “frontierele timpului şi spaţiului sunt pe cale să se prăbuşească.  Noi nu suntem nici eurosceptici, nici inamici ai monedei euro, dar e vorba aici de necesitatea asigurării unui echilibru între interesele reale ale jocului, extinderii spre est a Uniunii Europene trebuind să-i corespundă, în egală măsură, şi o focalizare pe aria meridională. Am utilizat termenul glocalism pentru a sublinia convergenţa proceselor  globalizării cu acelea ale localizării. Pe plan economic, aceasta semnifică ataşarea la proiectul Italiei globale a recunoaşterii ca atare a valorii fundamentale pe care o are efortul local, sistemul de resurse reprezentat de specificitatea teritorială şi de modelele de dezvoltare multipolară”^[16]. Se constată cu durere că “gradul de securitate pe plan internaţional este instabil. Europa înseamnă o birocraţie care cu greu le trezeşte interesul cetăţenilor ei, nici vorbă să-i mai şi inspire. Suportul pentru UE în rândul populaţiei ar putea creşte dacă s-ar reduce birocraţia de la Bruxelles. Sprijinim Uniunea Europeană, dar cu păstrarea identităţii naţionale şi, pe cât posibil, a suveranităţii”^[17].

Declinul Europei se concretizează inclusiv în scăderea demografică masivă. Dacă în 1950, aproape 12% din populaţia lumii locuia în statele actualei Uniuni Europene, în 2050 procentul va fi de numai 4%. Toată Europa va reprezenta, conform aceloraşi estimări, doar 7-8% din total. Aceasta în contextul în care populaţia globului va creşte de la 5,7 miliarde (în 1995) la 9,7 miliarde (în 2150), stabilizându-se apoi undeva în jurul cifrei de 10 miliarde după anul 2200. Până în 2050, ţările Europei de Est vor înregistra următoarele cote ale pierderii de locuitori: Estonia – 46,1%, Bulgaria – 43%, Ucraina – 39,6%, Federaţia Rusă – 28,3%, Letonia – 28%, Ungaria – 24,9%, Lituania – 19%, România – 19,1%, Belarus – 18,5%, Polonia – 13,6%, Slovacia – 13,4%. Un raport ONU sugerează că Europa are nevoie de 700 de milioane de imigranţi ca să-şi menţină cifra actuală a populaţiei. Italia va înregistra o scădere demografică semnificativă începând cu 2008, urmată fiind de Germania în 2013, de Spania în 2014 şi de Finlanda în 2026. Între 2030 şi 2040, vor fi afectate toate celelalte ţări membre ale UE, cu excepţia Luxemburgului şi Suediei^[18]. Pentru situaţia din lume (deci inclusiv din Europa), o bună parte din vină o poartă G7 şi Fondul Monetar Internaţional. Dacă în lume salariile nu cresc la paritate cu inflaţia, se generează crize de consum. Apare un surplus productiv care, inevitabil, trebuie descărcat apoi pe alte ţări, prăbuşindu-se frontierele lor. Consecinţele sunt teribile: în acele  ţări se generează o criză productivă, dispar micile lor firme atrase de marile grupuri străine şi creşte vertiginos fluxul emigrării către Europa Occidentală^[19]. Cel mai celebru discurs din ultimele decenii pe tema imigraţiei ilegale şi a modificării hărţii demografice a Europei a fost rostit de marele om politic Enoch Powell (conservator britanic) la 20 aprilie 1968, cu ocazia unui miting organizat la Birmingham. Titlul faimoasei alocuţiuni, Rivers of Blood (Râuri de sânge), făcea trimitere la înroşirea Tibrului în vremea romanilor; oratorul avea să încheie cu următoarele cuvinte rămase în memoria generaţiilor următoare: “Să vezi, şi să nu vorbeşti despre asta – constituie cea mai mare dintre trădările posibile”. Pentru că a avut curajul să atragă atenţia asupra unor realităţi dure, Powell a fost imediat izolat şi demonizat, iar cariera sa politică s-a sfârşit în mod subit şi nedrept^[20].

Cum ar putea, de pildă, această nouă geopolitică europeană să rezolve situaţia extrem de complicată a Belgiei federale, caracterizată prin tratamentul «egal» de care beneficiază majoritatea flamandă şi minoritatea valonă. Se spune adesea că “acest sistem este eminamente antidemocratic şi reprezintă un obstacol în calea guvernării eficiente. Flamanzii reprezintă 60% din populaţia Belgiei, vorbesc limba olandeză şi trăiesc în Flandra, partea nordică a statului belgian, în timp ce partea sudică, Valonia, este francofonă. Bruxelles, capitala Belgiei, este pe teritoriul Flandrei şi a fost iniţial, un oraş cu locuitori vorbitori de olandeză, fiind «franţuzit» abia în secolele XIX – XX, astfel că, în prezent, o importantă parte a rezidenţilor vorbesc limba franceză. Un factor esenţial al schimbării l-a reprezentat şi recentul aflux de imigranţi europeni şi non-europeni. Actuala «paritate politică» (50%-50%) a flamanzilor şi valonilor a neutralizat majoritatea flamandă. În ciuda superdezvoltării economice a Flandrei, francofonii îşi menţin dominaţia la nivel statal, iar flamanzii continuă să ţină în spate Valonia. Flandra subvenţionează anual Valonia cu sume cuprinse între 200 şi 400 miliarde de franci belgieni (5-10 miliarde Euro), adică – proporţional – mai mult decât investeşte fosta Germanie Occidentală în vechea RDG! Vlaams Blok este fidel principiului dreptului popoarelor la autodeterminare, celui al libertăţii de exprimare, al libertăţii conştiinţei, al dreptului la liberă asociere şi al egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Mass-media internaţională a făcut publicitate pentru V.B. datorită succeselor sale electorale. Totuşi, imaginea publică a partidului nostru nu este întotdeauna aceea corectă. Ziariştii străini nu înţeleg limba olandeză, aşa că informaţiile care ajung la ei provin, în special, de la presa francofonă din Belgia, care este ostilă Flandrei şi flamanzilor”^[21] (pentru că, nu-i aşa, debitorii şi-au urât dintotdeauna creditorii…). Rămân multe semne de întrebare. Să nu uităm în ce situaţie delicată sunt relaţiile dintre spanioli, catalani şi basci, cele dintre englezi şi nord-irlandezi, cele dintre greci şi turci, cele dintre români şi unguri, cele dintre italienii din nord şi cei din sud etc.

Buchanan este încredinţat că “vechile state-naţiuni ale Europei sunt eutanasiate. Această Nouă Europă este o căsătorie de convenienţă, şi nu una din dragoste. Ca urmare, ea se va sfârşi cu un divorţ violent şi zgomotos, pe care suntem datori să-l prevedem”^[22]…

(2002; text inedit)

---

[1] Visions of Europe – studiu disponibil pe Internet; vezi şi Jean Thiriart, Europe – An Empire of 400 Million Men, 1965; Milestones of Eurasism – în “Evraziiskoe Obozrenie” nr.5/2002.

[2] Paul Treanor, Genocide, World Order and State Formation, 2002.

[3] Noam Chomsky, What Uncle Sam Really Wants, 1992; vezi şi

Nikolaj von Kreitor, NATO and the Architects of the American Lebensraum. American Blueprint for World Hegemony, 2002.

[4] The Eurasist Vision în “Arktogaia”, 2001.

[5] Alexandr Dugin, Just Bolshevism, în “Archivio Eurasia”, 2002.

[6] Anthony Milne, The End of Multiculturalism?– în “Spearhead” nr.6/2001.

[7] Paul Treanor, Why Multiculturalism is Wrong, 2002.

[8]Jean Leca, Despre ce vorbim? – în vol. Naţiuni şi naţionalisme, Ed. Corint, 2002.

[9] Alexander Aleinikoff, A Multicultural Nationalism?, 1998.

[10] Tomislav Sunic, A Global Village and the Rights of the Peoples.

[11] Vezi programul politic al «Partido Nacional Renovador», Preservar a identidade nacional, 2002.

[12] Nick Griffin, Chairman of «British National Party».

[13]Principios ideológicos de «Democracia Nacional» , Madrid, 1995.

[14]Vezi doctrina «Partido Nacional Renovador»,  As grandes conviccoes que nos orientam, 2002.

[15] Capitolul VI, “Europa – destin comun”, din programul politic al «Freiheitlichen Partei Österreichs», 30 octombrie 1997.

[16] Vezi programul politic al «Alleanza Nazionale», Libero, forte, giusto – il governo che vogliamo, februarie 2001.

[17] Manifesto Lijst Pim Fortuyn, 2002.

[18] Paul Treanor, All 10 Million Europeans, 2002; despre declinul Europei vorbesc, în cărţi care au făcut deja epocă, Patrick Buchanan (Death of the West) şi Jean Raspail (Camp of the Saints) – vezi Anthony Milne, Suicide of a Civilization, în “Spearhead” nr.2/2002.

[19] Vezi interviul lui Gianluca Savoini cu Umberto Bossi,  Lega, all’attaco per le grandi riforme, precum şi studiul lui Michael W. Masters, The Morality of Survival, 1995.

[20] Enoch Powell, Rivers of Blood, speech to the Annual General Meeting of the West  Midlands Area Conservative Political Centre, Birmingham, 20 aprilie 1968; vezi şi Derek Turner, The English Patient, 2001, precum şi Chris Brand, Enoch Powell and the Rise of Political Correctness in Britain, 2001.

[21] A se vedea «Vlaams Blok», A Programme for the Future. Self-determination for the Flemish, 2002, articolul-manifest al lui Frank Vanhecke, preşedintele «Vlaams Blok», A Party Unlike Any Other, 2002, precum şi eseul lui Tomislav Sunic, The Coming Belgoslavia.

[22] Patrick Buchanan, Europe: The Artificial Nation, 4 mai 1998.

RESTITUIRI: VLAD HOGEA – ”ÎMI SCRIU DOMNII MAFIOȚI” (2004)

Ajuns la Iași (în fine!) în preajma Sărbătorilor de Paști, am avut surpriza să găsesc în cutia poștală, pe lângă obișnuitele facturi și pliante publicitare, și 3 scrisori de natură să mă intrige. Prima era o felicitare, imprimată pe hârtie lucioasă, frumos colorată, de la primarul interimar al orașului, Gheorghe Nichita. (…) A doua epistolă era de la Theodor Stolojan, iar pe plicul închis (ciudat lucru!) nu era scrisă adresa mea, a destinatarului, ci doar a lui, a expeditorului: Bd. Aviatorilor nr. 86, Sectorul 1, București. Ei, bravo, era să zic, ce om politicos, își dă adresa de acasă, ca să fie mai intim cu mine… Nici vorbă. Din informațiile pe care le dețin, Stolojan locuiește în strada Aurel Vlaicu nr. 42-44, scara 1, apartamentul 3, sectorul 1, București, nicidecum la adresa trecută pe plic. În interior, o foaie trasă la xerox, prin care președintele PNL mă îndeamnă să-l votez pe candidatul lor la primărie. Iată cum începe: ”Stimate ieșean, vă scriu cu emoție, dar și cu multă simpatie”… E cam cusută cu ață albă: Stolojan mă… simpatizează, dar nu mă cunoaște. Pentru el, sunt un ”stimat ieșean”, fără nume, fără chip, fără identitate, dar cu drept de vot. Puterea mea de a vota pe cine vreau, o dată la 4 ani, Stolojan vrea să i-o transfer lui, numai pentru că mi-a trimis un plic acasă, fără să-l intereseze cine sunt și cum mă cheamă. Și mai e și mincinos pe deasupra: ”Îmi amintesc cu plăcere momentele recente pe care le-am petrecut împreună cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii”. El – poate – o fi dănțuit, cu fularul galben la gât, la 24 Ianuarie, dar eu n-am fost acolo, ca să asist la spectacolul penibil al încăierării haitelor liberale și pesediste într-o zi sacră, care trebuia cinstită cu decență și cu măsură, nu de dragul voturilor și de ochii lumii. A treia misivă e de la Adrian Năstase. Acesta n-o fi avut bani să-mi pună cartea poștală într-un plic (?!), așa că mi-a trimis-o ca atare: cu icoana Mântuitorului pe o parte și cu mesajul primului-ministru pe verso. Năstase îmi urează, între altele, ”înțelegere cu cei dragi”. Deși ar fi trebuit să știe, ca un creștin ce se pretinde, că omul cuvios și înțelept e dator să se înțeleagă și cu aceia care nu-i sunt dragi. Aceste nuanțări i-au scăpat, din păcate, mult prea grăbitului premier, care a comis blasfemia de a pune, pe hârtia care conținea cuvintele sale ipocrite, chipul lui Isus…

Cei trei nu mi-au scris pentru că mă cunosc ori pentru că mă respectă, ci fiindcă votul meu, al românului generic și anonim, servește scopurilor lor politicianiste. Poate tocmai de aceea, noi, ăștia, care nu facem jocul Mafiei, nu vom marșa la mesajele viclene ale oligarhilor. Pe noi, domnii mafioți nu ne pot atrage pe drumul pierzaniei!

(”Tricolorul”, 20 aprilie 2004)