VLAD HOGEA – DISCURS ROSTIT LA CONGRESUL PARTIDULUI POPORULUI – DAN DIACONESCU (21 ianuarie 2012)

Dragi prieteni,

Vă aduc salutul frățesc al Organizației Județene Iași a Partidului Poporului – Dan Diaconescu!
Îl ascultam pe vechiul și bunul meu prieten Dan Diaconescu cum povestea atât de frumos despre visul său din 1989, când avea 22-23 de ani și își dorea o schimbare în bine. Și atunci mi-am amintit de versurile unui mare poet creștin, care spunea: ”Nu ești înfrânt nici când sângeri, / Nici când ochii-n lacrimi ți-s; / Adevăratele înfrângeri / Sunt renunțările la vis!”. Dan Diaconescu nu a renunțat la visul său, ci l-a împărtășit Poporului Român. Mai întâi, visul lui Dan s-a întrupat, zi de zi, noapte de noapte, într-o televiziune – OTV – Televiziunea Poporului. Apoi, visul românesc al lui Dan a căpătat contur politic. Partidul Poporului – Dan Diaconescu este mai mult decât o formațiune politică hăituită de către clica Băsescu – Boc – Ponta – Antonescu. PP-DD este cel mai important fenomen social din istoria recentă a României.
Fraților, pășim pe un drum lung și dificil. Victoria noastră nu va fi o victorie ușoară. Dar va fi! Pentru că în 2012 se împlinesc exact 150 de ani de la apariția celebrului roman ”Ciocoii vechi și noi”. Ciocoii au condus România un veac și jumătate. A venit vremea să mai conducă și Poporul. Ciocoii trebuie să plece! Astăzi, aici, proclamăm Puterea Poporului! Victorie!

VLAD HOGEA
Secretar executiv PP-DD
Coordonator al Departamentului de Comunicare și Relații Publice al PP-DD
Președinte PP-DD Iași

”POPORUL ARE ÎNTOTDEAUNA DREPTATE” (de VLAD HOGEA)

Întoarcerea la popor (clamată în anii din urmă – și când trebuia, și când nu trebuia!) pare a se îndrepta, cu efect de bumerang, împotriva celor care-și făcuseră din ea clișeu pentru discursuri sforăitoare și muniție pentru ciuruiri improvizate. Dar nici ceilalți nu sunt mai breji, pilotând orbește, la raliuri politice absurde, mașini tunate, dar fără carburanți. Cartoforii mahmuri ai falselor alternative sprițuiesc nemulțumirea populară față de cei dintâi, pentru a-și pregăti mai abitir (re)capitonarea fotoliilor guvernamentale de sub propriile șezuturi. Însă Istoria joacă, de uneori, feste, iar mulți pești din borcanul acesta comun, care s-au îngrășat peste măsură în două decenii de furăciuni, pot sfârși pe grătarul fumegând al unui vot negativ anti-tot.
Vine scadența, iar cei care (deși nu trăiesc bine!) n-au ieșit în stradă ar putea băga în urne, cu ultimele puteri, ultimul simbol al nemulțumirii lor față de batjocura generală din 1989 încoace: UN VOT. Democrația a fost demagogizată caragialesc de către clica politică dâmbovițeană, care a jecmănit țara în ultimii 22 de ani. Acum, un tur-retur al acestui joc periculos este riscul final pentru cei care cred că își pot permite orice. Aroganța costă. Și, mai cu seamă în vremuri tulburate de crize mondiale, continentale sau globale, oamenilor simpli (care duc pe umerii lor de Atlas întreaga umanitate) le vine mintea la cap.
Nimic nu va mai fi ca înainte în politica (și, implicit, în societatea) românească. Iar cei care au umilit și înfometat Poporul, în aceste decenii de ciocoism neo-fanariot, ar face bine să constate, în preajma unei revoluții a votului (care pare inevitabilă), că POPORUL ARE ÎNTOTDEAUNA DREPTATE.

LA COPAC – CÂRCIUMĂ DE JUPÂNI

Licori veseloase şi bucate alese, că de la moftangiu la chefliul de soi, ne e dor tuturor de vremurile vechi şi bune. Și toţi ne ţinem niţel jupâni.
Puţini sunt petrecăreţii Bucureştilor care să nu fi auzit deja de cârciuma La Copac. Însă, dacă încă nu i-ai trecut pragul, ca un muşteriu consumator „cu nas” ce eşti, dacă mergi dinspre Magheru pe Arthur Verona şi faci brusc la stânga pe strada Pitar Moş, la numărul 23, vei găsi locul sus numit. N-ai cum să-l ratezi, înainte să-l vezi din drum vei fi recunoscut deja semnele de voie bună – pe care o asemenea instituţie o întreţine şi încurajează. Atmosfera din alt veac te cheamă vara la o halbă cu bere rece pe terasa umbroasă, chiar sub faimosul copac (de fapt, un dud bătrân ce-a văzut multe sub ramurile lui în peste suta de ani pe care i-a trăit) şi iarna la o pălincă galbenă ori o cană cu vin fiert, la căldura teracotelor vechi, ce străjuiesc pereţii înalţi ai casei boiereşti.
Foaia de Băuturi are toate cele trebuincioase unui stabiliment care se respectă: vinuri vechi şi noi, şi la sticlă şi la cupă, crud, şpriţ sau fiert cu scorţişoară şi măr, bere de la gheaţă, ţuici româneşti şi alte numeroase tării streine.
Iar când se pune soarele în dreptul stomacului şi băutura stârneşte foamea, chefliii se pot ghiftui şi cu de-ale gurii alese din Foaia de Mâncări, plină de bucate gustoase, pregătite după reţete de casă tradiţionale, numai din componente naturale şi de înaltă calitate. De la gustări uşoare, precum zacusca de casă, brânză de oaie sau capră, slăninuţa cu ceapă roşie sau cârnaţii uscaţi, la felurite ciorbe, grătare sfârâite acompaniate de diferite garnituri şi murături in sare, toate numa’ bune să se aşeze de podină pentru băuturile ce sigur vor mai fi cerute.
Lume bună, muzică pentru urechile cunoascătoare şi ambianţă veselă, contagioasă.
Şi, dacă a doua zi mahmureala cere ceva de dres, sunt la îndemână ciorbe, borşuri acre, compoturi şi cafele tari. Iar dacă vă dă ghes nu zic cine şi vă scăpaţi iară la o băutură, că aşa te îndeamnă vorba tihnită cu prietenii, s-ar putea să nici nu simţiţi vremea trecând şi să vă treziţi spre ceas de noapte, că mâine iar va trebui să vă întoarceţi, s-o luaţi de la capăt cu tratamentul.
Serviciul e ca pentru prieteni şi preţurile oneste.
Onor. Public nu trebuie să ne creadă ca pe gazetă, este aşteptat spre a se convinge de cele de mai sus.
(Text publicat în ”ALMANAHUL NASTRATIN 2012”)

IA PRIVIȚI-I CUM SE DUC…

Au ajuns sa cerseasca pe strada un bidon de apa potabila. 5,5% CAS si scumpirile la produse au dus la scaderea puterii de cumparare a pensiei cu 22,5%. Medicamentele s-au scumpit mereu. Unde se duc cei 5,5% dati la CAS? In Grecia, pensia minima este de 700 euro. Li s-a redus grecilor a 13-a pensie si au facut greva. La noi, pensia minima este de 83 euro si stam cuminti. Anul acesta au murit 3300 de pensionari in judetul Iasi, dupa iarna este posibil ca numarul sa
treaca de 8000 de pensionari. Pensionarii din UE, cand ies la pensie se intreaba: “In ce tara nu au fost cand erau activi sau ce masina nu si-au cumparat”. La noi se intreaba:” Ce platim luna asta – lumina, caldura sau medicamentele?”… Locul de veci in Iasi s-a scumpit cu 85%. Sa mori nu poti, sa traiesti nu poti. La Cluj toti pensionarii indiferent de marimea pensiei au transport gratuit. La
Constanta pe langa ajutoare UE primesc si cate un pui gratuit. La Iasi de ce nu se poate nimic? Toate partidele care au condus pana acum au uitat de pensionari. E nevoie ca Partidul Poporului – Dan Diaconescu, sa se aplece si asupra lor. Lupta finala se da la alegeri intre pensionari, ei fiind majoritari la vot. Politicienii adevarati sunt cu poporul pe umeri si nu pe umerii poporului. Partidul Poporului – Dan Diaconescu doreste sa creeze locuri de munca in tara pentru a nu se mai distruge familiile tinere, si pentru a se plati CAS din care sa fie bani si pentru pensii.
Alte solutii pentru imbunatatirea nivelului de trai al pensionarilor ar fi:
- eradicarea evaziunii fiscale de aproximativ 750 mil. euro la producatorii de alcool, echivalentul a 4,5 mil. pensii medii
- scutirea de impozit pe pensii deoarece acesti oameni au mai fost impozitati in timpul activitatii
- anularea CAS de 5,5% caci la fel ca impozitul a mai fost platit de acesti napastuiti ai sortii
- gazul metan si petrolul exploatate pe teritoriul Romaniei sa fie dat la populatie la preturi onorabile si platibile.

Gandurile pensionarului iesean
IOAN BERARU, membru PP-DD

A APĂRUT ALMANAHUL NASTRATIN 2012!

A ieșit din tipar, sub egida Editurii Business Adviser, ALMANAHUL NASTRATIN 2012. Această lucrare inedită (a cărei apariție nu s-a lăsat mult așteptată) a fost coordonată de VLAD HOGEA (Directorul General MEDIA BLOC) și reunește unele dintre cele mai reușite materiale publicate în revista omonimă, precum și multe noutăți și surprize.

ALMANAHUL NASTRATIN 2012 conține 180 de pagini de umor de cea mai bună calitate și este tipărit full color (format 13 x 20 cm).

Iată ce cuprinde această apariție editorială de excepție (care îl are ca Art Director pe MIHAI MATEI): NASTRATIN. IEȘIT DIN TIPARE. (de VLAD HOGEA); DEZVĂLUIRI ȘOCANTE (”Proiectul de Lege privind legalizarea prostituției”; ”Atenție, români! Extratereștrii vor să ne invadeze!”; ”Extrase din Noul Cod Rutier”; ”Reportaj de la nunta de zece milioane de euro”; ”Mama Concert se destăinuie”); HOROSCOPUL OSTROGOT; MĂGARUL DE (SER)VICIU (”Scrisoarea brăilenilor către Ștefan cel Mare”; ”Istoria violului la români”; ”Sprintia”; ”Nastratin vă propune: 5 postere de colecție”; ”Felicitări anonime”; ”Violată cu sălbăticie”; ”Rețea de falsificatori anihilată”; ”Partenerul ideal e spirtul medicinal”; ”Povești de dragoste nemuritoare”); MINCIUNI ADEVĂRATE; NASTRATIN S-A NĂSCUT EPIGRAMIST (epigrame de NICOLAE-PAUL MIHAIL, ELIS RÂPEANU, GEORGE CORBU și MARII CLASICI); LEGILE LUI MURFICĂ; NASTRATIN SE ÎNTOARCE (VLAD HOGEA – ”Nastratin la Așgabat”; MARIUS C. ROMAȘCANU, VLAD HOGEA – ”Nastratin, măgarul și canibalii”; MARIUS C. ROMAȘCANU – ”Muncile lui Nastratin”; ADRIAN MĂRĂCINEANU – ”Nastratin, vecinul și depanatorul”; ADRIAN MĂRĂCINEANU – ”Ancheta locotenentului Nastratin”; ADRIAN MĂRĂCINEANU – ”Nastratin și mortul fără căciulă”; ADRIAN MĂRĂCINEANU – ”Nastratin își pierde căciula”; ADRIAN MĂRĂCINEANU – ”Primul televizor al lui Nastratin”; ADRIAN MĂRĂCINEANU – ”Nastratin iese la pensie”); SĂPTĂMÂNA NEBUNILOR (de VLAD HOGEA); NASTRATIN TRECE OCEANUL; ”SATIRUL” LUI MĂLĂELE; NOI, CEI DIN LINIA ÎNTÂI (MIRCEA COȘEA – ”Cum funcționează economia românească”; MIRCEA COȘEA – ”Despre mongolfiere și economiști”; OLIMPIAN UNGHEREA – ”Mizeria ca politică de stat”; HORAȚIU ȘERB – ”Cu Nastratin înainte!”); 11 SONETE MITOLOGICE (de NICOMAH); SCRISORILE LUI DĂNUȚ; TRATAT DESPRE PROSTIE (de GEORGE CORBU); POVEȘTI DE ADORMIT ADULȚII (”Obscurantism”; ”Urmașul lui Terente”; ”Culturism mioritic”; ”Escrocii de la telefoane”; ”Vă place umorul negru?”); LA RAPORT (Țapinarii; Alina Manole; Fără Zahăr; FolkFrate!; Mihnea Blidariu; Daniel Iancu; Niște Băieți); AFORISME (de ELIS RÂPEANU); POEZII DE TINEREȚE (de VLAD HOGEA); HOROSCOPUL MAYAȘ; NĂZDRĂVĂNIILE LUI NASTRATIN; JOCUL CU CELE 3 SILUETE; THE LAND OF MIHAI MATEI; COLȚUL MISOGINULUI; CUM SĂ FACI FERICITĂ O FEMEIE; ECUAȚII DE VIAȚĂ; ION ȘI MARIA; LUMEA LUI ERMI; PĂRINȚI ȘI COPII; JURNALUL UNUI TOCILAR; KARPOV ȘI PENDULA; CUM SE FOLOSEȘTE BANCOMATUL?; PLAIURILE MIORIȚEI; 3 MINCIUNI DES ÎNTÂLNITE; SPITALUL DE NEBUNI; 3 DECLARAȚII DE DRAGOSTE; STRIGĂTURI DE DISCOTECĂ; 6 ANUNȚURI TRĂZNITE; DESPRE SĂRĂCIE; 3 BASME; EDIȚII DE COLECȚIE; POȘTA REDACȚIEI, precum și renumitele CARICATURI DE BRAND.

”POPORUL ȘI CRIZA” (de Vlad Hogea)

Trăiesc într-o țară în care potentații zilei și saltimbancii care ne dădăcesc de dincolo de ”sticla” canalelor docte se raportează la iluzii macroeconomice, dar uită să se îngrijească de microeconomia fiecărei gospodării. O țară îndatorată până peste cap și care va mai împrumuta încă 16 miliarde de euro în anul 2012. Adică 511 euro pe secundă. Din cele 16 miliarde, 2,6 miliarde se contractează pentru plata dobânzilor la împrumuturile anterioare. Așadar: o spirală periculoasă, din care nu știu cum vom mai ieși.

O țară în care a fost aruncat la gunoi, fără regrete, articolul din ”Constituție” care obliga statul să garanteze cetățenilor un nivel de trai decent. O țară bogată cu oameni săraci. O țară cu brand (prost găsit!), subvenționat din bani publici, dar căreia i s-a dus buhul în lume pentru infractori transfrontalieri, copii cu dizabilități și câini măcelăriți pe bandă rulantă.

O țară care a contat, dar nu mai contează. De fapt, aproape nimic nu mai contează. O țară a blazării, a lucrurilor croite din ce în ce mai prost, a umilinței și a disperării. O țară a lipsei de viziune, a neimplicării, a încremenirii în proiect. O țară în care pseudo-elitele ignoră vechiul îndemn al lui Adrian Păunescu: ”Niciodată, niciodată / Să nu uităm de cei mai triști ca noi”.

Totuși: e țara mea, o iubesc și mi-aș dori să o văd schimbată la față, ca o mireasă a creștinătății răsăritene. Spunea, cândva, Mircea Eliade: ”Trebuie să iubești România cu frenezie, s-o iubești și să crezi în ea, împotriva tuturor evidențelor – ca să poți uita gradul de descompunere în care am ajuns”…

Unii vorbesc despre criză, iar alții simt criza. Unii rescriu trecutul, iar alții își năruiesc prezentul și își anulează viitorul. Economia de criză e una pentru multimilionarul care cheamă firme de lichidare ca să-i arunce pe drumuri angajații și alta pentru Ilie de la Sculărie, care nu mai are ce pune pe masă la copiii care-l așteaptă seara, ca puii de guguștiuc. Unii teoretizează recesiunea, dar poporul suportă criza. Pe propria piele, din ce în ce mai argăsită.

N-am nevoie de lămuriri savante ca să-mi dau seama că multe merg de-a-ndoaselea. Iar celor care încearcă să mă prostească (a câta oară?) le zâmbesc rece. Pentru că țara (da, da, țara aceea a contradicțiilor, de care vorbeam mai devreme!) începe să înțeleagă și să se miște. Iar cei care se bazau la infinit pe șabloanele manipulării eșuează la margini de piscină. Vreascurile unor noi paradigme se pun pe focul unui context socio-economic complicat. Poporul încă suportă criza (arsură sinistră, făcută cu dangaua inechității!). Dar, pentru câtă vreme ?!

(Text publicat în revista ”Business Adviser” nr. 63, noiembrie 2011)

Vlad Hogea la ”Dan Diaconescu Direct”!

Diseară, începând cu orele 20:30, voi fi invitatul special al vechiului meu prieten Dan Diaconescu, la emisiunea ”Dan Diaconescu Direct”… Rămâneți pe OTV, pentru că nici nu știți ce pierdeți!…

”NIŞTE BĂIEŢI” LA RAPORT

Componenţă: Albert Mihăiţeanu (voce), Barbu Niculae (bas), Gabi Georgescu (chitară) şi Andrei Modrea aka X-u (tobe). Anul înfiinţării: 2006. Stil muzical abordat: Punk-Rock. Activitate: peste 100 de concerte în cluburile din ţară şi din Bucureşti precum şi participări în cadrul anumitor festivaluri Open Air: Stufstock, Motorrock Ploieşti Bucov, Zilele Bucureştiului în Viena etc. Nişte Băieţi a luat fiinţă într-un club underground din Bucureşti, în care cei patru protagonişti consumau voie bună şi dispoziţie de cântat. În zilele de luni, ca peste tot, nimeni nu frecventa clubul “lor”, aşa că au luat iniţiativa de a dezmorţi atmosfera. Au început să organizeze concerte “for fun”, fără repetiţii sau pregătire fizică înainte. În fiecare luni, sub titulatura Nişte Băieţi, clubul a găzduit seri memorabile, la care intrarea era cinci mii de lei (vechi). Din dragoste şi respect pentru compozitorii şi interpreţii care ne-au adus bucurii în anii copilăriei, proiectul Nişte Băieţi propune transpunerea pieselor nemuritoare, scrise înainte, în timpul şi după “Epoca de Aur”, în ritmuri de punk-rock, pentru a le pasa mai departe generaţiilor tinere în speranţa că ele vor fi îndrăgite, gustate sau măcar auzite şi de ei.

Proiectul a început să devină serios când “valurile de fani” au început să urmărească formaţia peste tot, şi aşa cei patru băieţi au fost practic “obligaţi”să editeze primul material discografic independent, Nişte Băieţi - “Adunate din popor şi cântate din topor”, în 2006. Produs în spiritul DIY (Do it yourself) şi cu bunăvoinţa unor prieteni/fani, formaţia s-a bucurat de un “succes monstru” care, de altfel, a şi determinat plecarea în primul turneu național Nişte Băieţi - Oldies But Goldies Tour, în primăvara anului 2007. Trupa a susținut 14 concerte în 14 oraşe, 14 zile la rând, prin toată ţara. Un an mai târziu, trupa a pornit în cel de-al doilea turneu independent: Nişte Băieţi - Punk Rock Shlagar Tour 2008. Formaţia a prestat cu aceeaşi voie bună până în 2011, an în care este determinată să “lanseze”, în undergroundul românesc, al doilea material independent (bineînţeles): Nişte Băieţi - “Fără Muzichie, Viaţa E Pustiu”. Înregistrările au început în luna martie, urmând ca albumul să fie prezent pe suport audio din primăvara lui 2011, şi mai apoi preconizând un nou turneu naţional, pe plaiul mioritic, care a inspirat atâtea minţi talentate la atâtea sonete minunate în această toamnă.

Nastratin: Sunteţi nişte punkeri nostalgici?

Nişte Băieţi: Probabil dacă am fi nostagici nu am trăi viaţa la nivelul la care o trăim acum. Bine, poate ar trebui să explic, dar mi-ar lua 2 numere de revistă… Optimismul ne caracterizează.

Nastratin: Chiar vă place muzica uşoară românească?

Nişte Băieţi: Chiar este o muzică foarte bine făcută şi mai ales, foarte bine gândită. Mereu am declarat că românii au inventat un stil muzical: muzica uşoară.

Nastratin: Alex Revenco spunea că voi cântaţi “muzică de petrecere cu distors şi final glorios”. Ce părere aveţi despre asta?

Nişte Băieţi: Aceeaşi părere având în vedere că noi i-am “şoptit” domnului Revenco la ureche despre acest lucru.

Nastratin: Ce au în comun Judas Priest, Margareta Pâslaru şi piesa R.F.G.-ului de la Eurovision-ul din ’79?

Nişte Băieţi: Pe Harap-Alb…

Nastratin: Cine vă enervează cel mai tare şi mai tare?

Nişte Băieţi: Nu suntem nervoşi din fire şi nu s-a inventat persoana care să ne facă acest lucru.

Nastratin: Care are succes mai mare la gagici: Albert sau Barbu?

Nişte Băieţi: De obicei şoferul care ne duce prin ţară la concerte.

Nastratin: Alegeţi: Kumm sau Urma?

Nişte Băieţi: Kumm? Şi pe Byron îi lăsăm în Urma?

Nastratin: Angela Similea sau Corina Chiriac?

Nişte Băieţi: DJ Boroş.

Nastratin: Aveţi un model artistic naţional sau internaţional?

Nişte Băieţi: Da. Toto Cutugno şi Ricky Dandel.

Nastratin: Dar idei fixe aveţi?

Nişte Băieţi: Să nu întârziem când trebuie să mergem.

Nastratin: Ce afaceri mai merg în timpul crizei? Se câştigă din muzică?

Nişte Băieţi: Aprozarul a mers şi va merge întotdeauna. Dacă se câştigă din muzică am fi avut bani să deschidem aprozarul nostru.

Nastratin: Vă faceţi cumpărăturile din mall?

Nişte Băieţi: Bineînţeles. Duminica avem nu avem treabă, o plimbare prin mall pe la ultimul etaj nu strică niciodată. Magazinul lui Albert preferat este GUESS. Acolo au cele mai frumoase tricouri cu shtrasuri.

Nastratin: Pe scurt, care-i filosofia voastră?

Nişte Băieţi: “Fără Muzichie, Viaţa E Pustiu”

Nastratin: Vă uitaţi la “Dan Diaconescu Direct”?

Nişte Băieţi: În fiecare zi. De câte ori ieşim pe stradă, emisiunea se derulează în direct în faţa noastră.

Nastratin: Ce nu sunteţi niciodată întrebaţi?

Nişte Băieţi: Nu ne-a pus nimeni aceasta întrebare şi dintotdeauna am sperat să se întâmple. Acum am reuşit. Un vis s-a împlinit.

Nastratin: Ce culoare are muzica voastră?

Nişte Băieţi: Depinde cum o asculţi sau la ce oră o asculţi. Dar e musai să fii “parfumat”.

Nastratin: Încercăm o întrebare cu planurile de viitor?

Nişte Băieţi: Albert îşi doreşte foarte tare să zugravească, X-ul să-şi cumpere un pachet de ţigări, Barbu şi-a propus să meargă la mall la film, iar Gabi îşi doreşte foarte tare o chiuvetă nouă.

Nastratin: Un gând bun pentru ştrengarul “Nastratin”?

Nişte Băieţi: Hai noroc! Roc şi Rol!

(A consemnat HORAȚIU ȘERB; interviu publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 15, 19 septembrie – 2 octombrie 2011)

A APĂRUT ”NASTRATIN” NR. 15!

Motto: “Trăsăturile genului epic sunt: blondă, 90-60-90, ochi albaştri. Frumos gen epic.” (din lucrarea unui bacalaureat de toamnă)

Strigăte disperate, de genul: “Dezastrul naţional de la bacalaureat s-a repetat şi la sesiunea de toamnă.”, îmi răsună şi acum în cap. Vorba cuiva: “La aşa BOC, aşa BAC”. O generaţie care citeşte mai mult poveşti nemuritoare de pe reţelele de socializare decât din cărţi nu poate pretinde mai mult. Aceleaşi generaţii, care nu ştie să articuleze mai mult de 140 de cuvinte, şi acelea agramate, prin SMS sau Messenger, nu-i poţi cere mai mult. Într-o ţară condusă de nişte analfabeţi, nu putem avea pretenţia ca generaţiile următoare să fie mai bune. Pe de altă parte, generaţia lor nu este decât o altă victimă a uriaşului sistem corupt, care a ales să se mai scuture puţin anul acesta, aşa, doar ca să arate că e viu şi că nu s-a înecat de tot în mizeria care l-a acoperit. Încheiem cu vorbele de duh ale unui alt bacalaureat tomnatic: “Dor nam, că nu ştiu cei aia, dar când mă doare ceva mulţi prieteni e prezenţi la mine, să majute cu ce pot fiecare. Ăştia da prieteni fără chestii de dor”… Ne vedem la sesiunea de iarnă a Bacalauretului 2011. Mă întreb cine o să mai culeagă guliile din Spania?!

HORAȚIU ȘERB

(Text publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 15, 19 septembrie – 2 octombrie 2011)

”SĂPTĂMÂNA NEBUNILOR” (de VLAD HOGEA) – ”NASTRATIN” NR. 15

Trenul mergea ca melcul… Tranca-tranca… Iar Nastratin (căruia i se terminase bateria la laptop, iar prizele din tren erau ca și scurtcircuitate!), în disperare de cauză, îi subtiliză gazetele unui vecin, care sforăia cu gura deschisă de când trecuseră de Mizil.

Află că Valeria Marini îi oripilase, cu celulita ei, pe cei prezenți la premiera filmului ”The Ides of March”… Diva italiană (ajunsă la 43 de ani) făcuse imprudența să apară acolo cu un ”șliț adânc pe picior”, în condițiile în care ”a fost năpădită de celulită, iar pielea a început să îi atârne dizgrațios”. Reporterița completa acest atac (care se voia devastator!) cu precizarea că, înainte cu câteva zile, ”vedeta s-a certat cu iubitul ei, Giovanni Cottone, care a brutalizat-o în văzul lumii, în mijlocul unui restaurant select din Milano”. Deși erau trecute sub tăcere motivele agresiunii conjugale, se înțelegea că acestea trebuiau legate de faptul că Valeria Marini avea celulită cât cuprinde, precum și pielea fleșcăită… Nastratin se miră, pentru că, dacă toate damele ”căzute” ar fi bătute în public, s-ar face toată ziua arestări pe bandă rulantă… Peste toate, articolul i se păru nedrept: Valeria Marini era o dulceață (chiar dacă, în ultimii ani, se transforma în magiun!), care îl fermecase cu filmele și emisiunile ei de tinerețe…

Vecinul de compartiment deschise ochii (cu un aer absent!), sughiță de 4-5 ori și adormi la loc. Nastratin deschise altă revistă. Într-un interviu lacrimogen, Virgil Ianțu relata, probabil cu lacrimi în ochi: ”În facultate am avut momente foarte grele. (…) Am stat 10 ani în Titan, în blocul de lângă Diham, cu benzinăria. (…) Țin minte un moment în care am trecut pe lângă un cerșetor care avea niște bancnote într-o cutie și mă gândeam: <Uite, domle, ce tare e acesta, eu nu am nici un leu, el are. Mergeam cu cartela de metrou a gazdei, care era pensionară și avea cartelă gratuită>”. Măi, să fie…

Când trenul intră în gară la Tecuci, Nastratin începu să se lupte cu somnul. Dintr-un paparazzi, reieșea că Iulia Vântur se dusese să se roage la Mănăstirea Ghighiu, după despărțirea de Marius Moga. Strâmbă din nas când dădu pagina, unde aceeași prezentatoare era făcută zob pentru părul ”neîngrijit” și poșeta urâtă. Ziariștii îi recomandau să poarte ”una mai mare, de zi”… Nastratin căscă de crezu că i se rup fălcile…

”Ce bună e Anca Țurcașiu, la 41 de ani!”, titra o revistă glossy, care ridica în slăvi ”silueta impecabilă” a starletei de odinioară, din ”Miss Litoral”… Vecinul de tren tresări prin somn și începu iar să sforăie, cu un șuierat bizar, de ofticos incurabil… Era aproape miezul nopții… Nastratin lăsă pe măsuță gazetele subtilizate, își luă valiza și coborî în Gara Iași. Îl lăsă în urmă pe cel adormit în vagonul pustiu și îi făcu din mână lui Alin, care îl aștepta pe peron, ca un vechi și devotat prieten ce-i era…

(Text publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 15, 19 septembrie – 2 octombrie 2011)

DANIEL IANCU LA RAPORT

Nastratin: Cum a început totul?

Păi,  simplu: într-o dimineaţă, pe când eu aveam vreo cinci ani şi calul lui Făt-Frumos era potcovit cu potcoave de aur etc… etc… am găsit acordeonul “Fritz” cumpărat de bunicul meu în timpul războiului, scos din cutie şi cu burduful întins, pe patul din dormitorul părinţilor mei. L-am luat pe “Fritz” cu un mare efort în braţe… (era greu şi părea mai mare decât mine…) şi căutând clapele “după ureche”, în câteva minute am reuşit să cant un cântecel foarte la modă atunci: “Mi-o zis mama că mi-o dat/Zestre când m-oi însura”. Asta a fost tot. Mama care era în baie şi spăla rufe la maşina din dotare Albalux 4, auzind melodia cu pricina, a deschis uşa la baie nevenindu-i să creadă… O mogâldeaţă de om în spatele unui burduf imens de acordeon, atârnând aproape până la podea… cântând fericit… „Douăzeci de perne moi/Toate pline cu gunoi”…

Anul următor m-au dat la şcoală (la şase ani…!), şi, în paralel, la cursuri de acordeon organizate de şcoala mea. Şi aşa am descoperit pentru prima dată notele muzicale. La nouă ani şi patru luni, părinţii m-au înscris pentru examen la Şcoala Populară de Artă din Ploieşti. Limita de vârstă era 14 ani… M-au pus să cânt ceva la acordeon… cred că le-am cântat ceva cântece pionereşti… apoi mi-au testat urechea muzicală şi simţul ritmului. După ce am trecut cu succes toate probele, doamna Dumitrescu (preşedinta comisiei) a spus: „Nu! Nu putem să-l luăm… este prea mic!”… Dar domnul profesor Alexandru Sorescu (dânsul cânta la corn în orchestra simfonică a Filarmonicii din Ploieşti) a spus: „Lăsaţi, doamnă, că îl iau eu la clasa mea…!”. Şi aşa… Patru ani mai târziu am absolvit Şcoala Populară de Artă din Ploieşti – clasa acordeon, profesor Alexandru Sorescu. Apoi am luat o “scurtă pauză” până în primul an de facultate, când mi-am cumparat prima chitară, din acelea din placaj roşu-maron… costa 483 de lei. Trei luni mai târziu aveam deja două cântece compuse, “Spitalul de nebuni“ pe versurile mele, şi “Vânătoreasa” pe versurile lui Traian Furnea. Şi aşa am început să concertez. Am concertat mult între anii 1982-1987 în special pe marile scene studenţeşti din ţară, dar nu numai studenţeşti.
Am luat și multe premii…

Ce să vă mai spun…? Între 1982-1986 am scris mai multe scenete umoristice (hai să le zicem “parodiutze”), jucate de studenţii ploieşteni în diverse spectacole şi festivaluri… “Romeo şi Julieta”, “Eroul de la Marathon”…. Am cochetat şi cu epigrama. Am scris de asemenea text şi am făcut aranjamente muzicale pentru brigazi artistice. O scurtă perioadă de timp am fost membru al cenaclului “Vouă”, participand la spectacole în Costineşti, Buzău şi Bucureşti. Două dintre cântecele mele, “Mii de smaralde” şi “Într-un tramvai”, au fost în topul celor mai bune piese româneşti ale vremii, top organizat de revista “Viaţa Studenţească”. În aceeaşi perioadă am avut câteva apariţii la radio precum şi interviuri în revistele “Amfiteatru” şi “Viaţa Studenţească”. La capitolul “alte pasiuni’… cioplesc lemn, modelez lut, mecanică fină… şi încerc mereu să fiu vesel.
Şi să îi fac şi pe alţii să fie…

Nastratin: Ce reprezintă pentru tine şi muzica ta, umorul?

Daniel Iancu: Mai bine întrebai un Trabant ce reprezintă  pentru el benzina aditivată Euro 5!

Nastratin: Eşti vechi în breasla artistică şi cu toate astea nu eşti foarte cunoscut. Nu te interesează celebritatea?

Daniel Iancu: Sunt vechi după aspect, vorbă şi port (spre deosebire de Toma Alimoş, de exemplu, cel cu pletele-n vânt şi măciuca de pământ). În breasla artiştilor am intrat în 2005, împreună cu primul val de inundaţii. De atunci nu am mai ieşit. Pe strada mea sunt celebru, deci sunt mulţumit. Mai mult decât atât: ieri am fost la un magazin care vinde ţevi şi  fitinguri din plastic…. şi vânzătorul, imediat după ce am intrat, a început să cânte….Radu  Mază-Mază-Mazărit. Deci ce mai vrei ?

Nastratin: Crezi că putem vorbi în cazul tău de “folk alternativ”? Există aşa ceva?

Daniel Iancu: Nu eu cânt “alternativ”, ci Ţapinarii ! Eu cânt “continuu”. Dar am să mă gândesc să compun ceva folk “trifazic” (nu ştiu cum ar putea să sune), aşa, ca să fiu primul în domeniu.

Nastratin: Crezi că primarul Constanţei,  Radu Mazăre, este un fan al tău?

Daniel Iancu: Ultima oară era, dar între timp a apărut Margineanu…

Nastratin: Pe cine vrei să iei de gât?

Daniel Iancu: Aseară am luat de gât o sticlă de Sauvignon blanc demi-sec. Astăzi… înca mai studiez terenul. Dacă te refereai la vreo personalitate politică, oricare dintre ele, trebuia să mă întrebi ce calibru are arma mea de vânatoare !

Nastratin: Le cânţi colegilor pe ocean?

Daniel Iancu: Am avut trei spectacole la locul de muncă până acum, îmbrăcat cu tot costumul de protecţie, evident: cizme cu bombeu metalic, salopete cu benzi reflectorizante, cască de protecţie cu cordon jugular, ochelari de protecţie şi manuşi cu inserţie de cauciuc. La ultima reprezentaţie am cântat din Rolling Stones, Elvis Presley, Queen, Beatles… şi ultima piesă a fost “Vine valu îmi ia calu”. N-am apucat să o termin pentru că a început ploaia.

Nastratin: Citeşti sau te-ai lăsat?

Daniel Iancu: Citesc destul de mult în ultima vreme. Ultima carte re-citită (asta pentru că mă regăsesc cam 90% în paginile ei) este “Schimbarea la faţă a României”, a lui Emil Cioran. Cartea asta mi-a inspirat ultima creaţie,”Sunt mândru că-s român”…

Nastratin: De ce nu mai participi la Folk You?

Daniel Iancu: Pentru că a făcut cineva tot posibilul ca să mă simt… şi să nu mai vreau să particip. Îmi pare rău pentru cei care ar fi vrut să mă vadă acolo.

Nastratin: Ai un mentor muzical?

Daniel Iancu: Nu am, dar nici el pe mine!

Nastratin: Ce părere au soacrele despre tine?

Daniel Iancu: Pe a mea am calmat-o repede, deci nu se pune. Soacrele din Brazilia mă consideră sexy, iar restul soacrelor mondiale spun că le zic bine în cântecul cu “vine valu…”, dar în fine, multe dintre ele au probleme cu alcoolul şi drogurile. La noi nu este cazul. Ale noastre din România, când încep eu sa cânt, încep şi ele să plângă. Am întrebat-o pe una dintre ele la un spectacol de ce plânge şi m-a scuipat de trei ori ca să nu mă deochi, şi mi-a zis printre  suspine:”Mânca-l-ar mama pe el… ce mai semeni cu Dan Bitman!”

Nastratin: Ce zici despre vorba lui Bacovia: “Ţară tristă, plină de humor”?

Daniel Iancu: Aşa a zis Bacovia? Nu Mircea Badea?

Nastratin: Ce recomanzi celor care se apucă de cântat?

Daniel Iancu: Să facă pauze scurte între piese pentru bere şi alune… şi să nu dea cojile pe jos.

Nastratin: Mai crezi în România?

Daniel Iancu: În 10%, cât a mai rămas din ea, da!

Nastratin: Ce culoare are muzica ta?

Daniel Iancu: A mea nu ştiu, dar a lui Fuego sigur este roz.

Daniel Iancu: Lucrezi la ceva acum?

Nastratin: Da, lucrez la amenajarea garajului. Vreau să-mi fac un atelier de recondiţionat motociclete vechi. În paralel trebuie să scot gazonul vechi din curte pentru că s-a uscat de tot, să montez un sistem “jmeker” de stropit (din ăla cu telecomandă şi temporizator, că d-aia mă dusesem ieri la magazinul ăla de ţevi şi fitinguri!) şi pe urmă să pun nişte gazon din ăla la rulou, cum şi-a pus Mazăre la intrare în Constanţa (spre Mamaia).

Nastratin: Un gând bun pentru năzbâtiosul “Nastratin”?

Daniel Iancu:

Nastratine, Nastratine

Ţinând cont ce vremuri vine…

Mi-aş lua scripca la spinare

Şi-aş porni în lumea mare,

Oriunde, dar nu la noi!

Nici nu m-aş uita ‘napoi!

 

Să-mi vând casa şi maşina,

Să sting apa şi lumina,

Şi să pleeeec… să mă tot duc,

Într-o ţară, singur cuc.

Dar ştii tu de ce n-o tai

De pe Minunatul Plai?

Nu se râde-aşa de bine

Ca la Noi,

Măi… Nastratine!

P.S.: Am început să pregătesc un spectacol mai mare, care se va înregistra în format DVD. Noutatea ar fi că, de data aceasta, o să am şi acompaniament, o mică orchestră de cameră. Aş vrea ca filmările să se facă la teatrul liric din Constanţa, undeva prin noiembrie-decembrie anul ăsta. O să fie un recital despre Patrie, cel mai probabil. În rest… Vă sărut pe portofel… Cele bune… Daniel…

(A consemnat HORAȚIU ȘERB; interviu publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 14, 5-11 septembrie 2011)

”NASTRATIN ŞI MORTUL FĂRĂ CĂCIULĂ” (de ADRIAN MĂRĂCINEANU)

Iarna anului 1985 a fost una geroasă. Sigur că fenomenul meteo pomenit nu i-a împiedicat pe Nastratin, Ilie, Nicu şi Puiu să se vadă la Restaurantul Nord de două ori pe săptămână (marţea şi joia) pentru libaţiunile devenite deja tradiţionale. După ţuica fiartă de la început, alături de măsline, brânză şi salam, se trecea fie la friptura de porc cu cartofi prăjiţi, fie la peşte oceanic congelat (pe grătar sau la cuptor), cu garnitură de cartofi natur. Să nu uit: ”Jidvei” la trei sferturi, apă minerală şi nechezol. Alte preferinţe puteai să ai, da’ nu şi opţiuni. Dacă nu înţelegeţi, mai citiţi o dată anul.

Când se trecu la şpriţ, au început povestirea ultimelor evenimente, bârfe, comentarii spotive, etc. Întâi pe rând, apoi pe secţiuni, iar spre final, toţi în acelaşi timp, aşa încât Ilie dădea semnalul de retragere, cu puţin înaite ca nea Matei, şeful de sală (ce purta şi-un mai de şniţele la curea), să anunţe ora închiderii. La 22:00. Fără ”vă rog”. Dacă n-aţi înţeles de ce ora 22:00, atunci – repet – mai citiţi o dată anul.

- Băi fraţilor, zise Puiu. Voi îl ştiţi pă cumnatu’ meu, Sandu. I-auziţi ce-a păţit: ieşise la unşpe de la schimbu’ doi şi drumul lui către casa trece pe lângă gardul cimitirului Bolovani. Gard înalt din cinci plăci prefabricate din beton.

- Îl ştim, zice Nastratin. Spune mai departe.

Acu’ tre’ să vă zic că Puiu nu era un povestitor grozav şi ceilalţi l-ascultau mai mult din simpatie decât din interes.

- Mă, şi cum mergea strâns în cojocul făcut din blană oilor lu’socra’meu…

- Păi, tu d-aia ai pufoaica de fâs, că nu te-nțelegi cu socru’, spuse Nicu….

- Ba cu soacră-sa, zise Nastratin, hâtru.

- Hai băi, lăsaţi-l să termine!

-… cu mustăţile apretate dă ger şi căciula brumarie îndesată pă sprâncene şi mâinile-n buzunare, numa’ ce aude o voce de-asupra gardului: ”M-ai îngropat fără căciulă pă geru’ ăsta, futu-ţi soarele mă-tii!”… În acelaşi timp, o mână cât un capac dă veceu îi tufli brumăria pă ochi, apoi, într-o fracţiune dă secundă, nene, dispăru cu căciulă cu tot!

- Unde, mă? întrebă Nicu.

- Păi, în cimitir. Că doar nu s-o fi ridicat la ceruri! îl apostrofă Nastratin.

La care Nicu, zis Frankenstein (Monstrul, nu Profesorul – privitorii de la ”Filmul sau Viaţa?” ştiu ei…):

- Mamă, io-l rupeam! Săream gardu’, îl fărâmam, îl frângeam pă gleznă şi dă beregata-l duceam la Miliţie!

- Taci, mă, viteazule! Eşti şi ager la o sută douăj’ dă chintale ale tale şi-un metru optze’s'cinci…

Istoria cu mortul îngropat fără căciulă s-a încheiat la următoarea întâlnire, când Nastratin, cel mai hâtru şi bun farseur dintre toţi, a aranjat cu un ţigănuş (acum rrom) din zonă, să-l aştepte pe Nicu la ieşirea din restaurant, oferindu-i protecţie şi şaptezeci de lei când se va întoarce cu căciula de astrahan negru a lui Frankenstein.

Planul a decurs perfect: la ieşire, nea Matei l-a mai ţinut un pic de vorbă pe Nicu (la sugestia lui Nastratin, normal) până cad cei trei s-au depărtat. Urmau să-l aştepte-n parcul din apropiere pe Gabi Magiun (aşa-l ştiau pe rrom) care aducea căciula şi primea recompensa. ”Surpriza” l-a aşteptat pe Nicu deasupra terasei restaurantului. Plină, la vremea aia, doar de zăpadă ce căzuse. Înălţimea posesorului de căciulă l-a făcut pe Gabi să nu s-aplece prea mult. În cinci secunde traversase terasa, a sărit prin spatele restaurantului şi-a tăiat-o către parc.

Nicu, n-a apucat măcar să icnească, atunci când, de surpriză, a alunecat şi a căzut cu ditamai popoul de zăpadă îngheţat. Întâlnirea următoare a început sub nişte priviri strâmbe şi iscoditoare aruncate de Nicu celorlalţi, dar mai ales lui Nastratin, de parcă ar fi bănuit ceva. Însă toată masa s-a prăbuşit de râs, când Ilie i-a admirat, cu nevinovaţia-i prefăcută, şapca de blană sintetică, semănând cu o gogoaşă enormă, pe care Nicu n-o mai purtase de trei ierni. Nastratin a scos apoi căciula de astrahan. A fost înapoiată păgubaşului lăudăros contra sumei de şaptezeci de lei şi costul consumaţiei din acea seară. Nea Matei s-a ales şi el cu ”cinzeci” de coniac ”Ovidiu”.

(Text publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 14, 5-11 septembrie 2011)

”SĂPTĂMÂNA NEBUNILOR” (de VLAD HOGEA) – ”NASTRATIN” NR. 14

Nastratin căscă, plictisit. Viața lui devenise searbădă, lipsită de senzații tari, ca odinioară. Se duse la toaletă și se binoclă în oglindă. Se îngrășase din nou, avea ceva riduri și cearcăne, câteva milioane de fire de păr alb, dar, peste toate, era încă tânăr și, mai ales, încă viu. Se îndrăgostise (deși se mai credea, de mult, capabil de asta!), iar Cristiana îl făcea să se simtă mai bărbat ca niciodată. Așa că se miră când citi ce putuse să scoată pe gură fosta starletă Dana Săvuică: ”Cei mai frumoși bărbați i-am văzut în Grecia, în Mykonos, însă aproape toți erau gay”. Nastratin se mai uită încă o dată în oglindă și constată că și el se număra, totuși, printre bărbații frumoși, cu toate că nu era gay.

Dădu nedumerit din umeri și se întoarse le lectură, ca să admire un paparazzi aranjat cu Laura Cosoi. Teleasta se dusese în Piața Matache (unde dăduse iama prin legume, fructe și zarzavaturi) proaspăt coafată… Vorba lui Constantin Tănase: ”Și cu asta ce-am făcut?!”…

Își clăti ochii cu o poză în care strălucea superba Nicole Scherzinger (despre care află că era cântăreață), după care se holbă la Kylie Minogue, care pupa cu voluptate, în bot, un porc. Godacul era personaj de musical – ”Betty Blue Eyes”, dar lui Nastratin nu i se păru un argument suficient de solid ca să justifice acel gest zoofil.

Trăsnita de Lady Gaga comisese și ea o perlă de cultură: ”Pot să-mi dăruiesc singură un orgasm doar gândindu-mă la orgasm”. Nici Carmen Electra nu fu mai prejos: ”Nimic nu e mai sexy decât un bărbat sigur pe el în pat, care să vorbească murdar”… Nastratin începu să vorbească murdar, singur în casă, în pjama și în papuci, apoi se opri din bombăneală, pentru că nu era sexy absolut deloc…

Se pregătea de culcare, când îl stimulă un interviu cu fostul mare arbitru Ion Crăciunescu. Acesta se destăinuia unui reporter-pistol: ”Am fost primul care s-a privatizat în Vâlcea. În 1990, am început cu un magazin în care vindeam dulciuri. Îmi aduc aminte că eram 4 vânzători, inlcusiv soția, și nu puteam face față la guma de mestecat. Luam Turbo cu 1,75 lei și o dădeam cu 3. Era coadă de 50 de persoane non-stop. Seara îmi vâjâia capul la cât dădeam rest. Mai târziu, ne-am reprofilat pe pantofi și perdele”. Nastratin râse, apoi începu să tușească, să strănute și, în cele din urmă, să caște… Ațipi în fotoliu… Se trezi pe la 3 dimineața, făcu pipi, apoi se culcă de-a binelea, în pat. Dormi fără vise.

(Text publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 14, 5-11 septembrie 2011)

”NASTRATIN” VĂ PREZINTĂ ÎN EXCLUSIVITATE EXTRASE DIN NOUL COD RUTIER

(Material publicat în săptămânalul ”NASTRATIN” nr. 13, 29 august – 4 septembrie 2011)

”POȘTA REDACȚIEI” – ”NASTRATIN” NR. 13

MIHAI OPRIȘ, București – Maestre, cartea pe care ne-ați trimis-o a ajuns la noi… Mulțumim frumos… Am parcurs cu plăcere volumul ”Soldații nu plâng niciodată” (Ed. Semne, 2010) – o ”evocare a unuia dintre cele mai curate suflete dăruite de neamul nostru în lupta lui pentru dobândirea unității naționale”. Romanul are la bază scenariul scris de dvs., împreună cu Vasile Chiriță, după care Dinu Cocea a realizat, în 1979, filmul ”Ecaterina Teodoroiu”… Păcat că acum nu (prea) se mai fac filme și seriale istorice (care să evoce Epopeea Națională), ci pseudo-telenovele subculturale…

GHIOCEL, Tecuci – Nu publicăm poezii de dragoste, decât dacă sunt la mișto. Ceea ce nu e cazul cărămizii legate în piele de porc pe care ne-ați expediat-o prin curier rapid. Am citit doar primele pagini, după care am făcut un grătar (din coperți) și cornete pentru semințe (din interior). E ridicol să trimiți creații plângăcioase la o revistă de umor. Ce credeați – că o să ne solidarizăm cu halucinațiile dvs. erotice? Vedeți-vă de treabă, acolo, la fabrica de împachetat fum, unde tăiați frunză la câini toată ziua. Iar în week-end mergeți la cinema, să vedeți filme cu cowboy. Sintagma ”Românul e născut poet” nu vi se aplică. Dați la reciclat toate manuscrisele. Poate reușesc ăia să le transforme în hârtie igienică calitatea B.

ARIELA, Slatina – Aveți nume de spălătoreasă și ifose de Monte Carlo. Ne amenințați cu Parchetul, dacă mai publicăm caricaturi deocheate. Hai-hai! În primul rând, desenele sunt ultra-decente. În al doilea rând – înapoi la șmotru, că acușica se întoarce acasă stăpâna și termopanele sunt pline de jeg… Iar dacă vă mai vin idei, diluați-le cu balsam de rufe și cu apă oxigenată.

(Text publicat în săptămânalul ”NASTRATIN” nr. 13, 29 august – 4 septembrie 2011)

VREI SĂ FII MILIONAR?

(Material publicat în săptămânalul ”NASTRATIN” nr. 13, 29 august – 4 septembrie 2011)

ATENŢIE, ROMÂNI! EXTRATEREŞTRII VOR SĂ NE INVADEZE…

SUNTEM SINGURI IN UNIVERS?
Cele ce urmează sunt întâmplări relatate reporterilor ”NASTRATIN” de către persoane a căror onestitate este mai presus de orice îndoială. Mai mult decât atât, aceeaşi temă ne-a fost relatată de surse diferite şi nu am putut constata deosebiri esenţiale între variante, ceea ce ne-a convins, o dată în plus, de autenticitatea lor. Să parcurgem aceste mărturii șocante (care confirmă avertismentele savanților NASA, Seth D. Baum, Jacob D. Haqq-Misra și Shawn D. Domagal-Goldman, în ceea ce privește invazia extraterestră):

UN OBIECT STRANIU
Mergând pe Valea Gârboavei, în căutarea unei oi rătăcite de turmă, ciobanul B.C. a rămas înmărmurit de uimire, în clipa în care a văzut-o. Oaia se găsea într-o poiană. Avea blana zdrenţuită, plină de scaieţi, şi privea fascinată o sferă de culoare azurie, de mărimea unei mingi de fotbal. Sfera se afla în iarbă şi emitea o lumină foarte slabă. Strigând-o pe nume, proferând chiar injurii la adresa ei, B.C. a putut constata că oaia avea auzul grav vătămat. Apelând la ajutorul câtorva lovituri meşteşugite de ciomag, ciobanul şi-a dat imediat seama că din sensibilitatea anterioară a patrupedului nu mai rămăsese nimic. B.C. a avut atunci ideea de a acoperi ochii animalului cu o basma curată şi astfel, docilă, oaia a putut fi dirijată înapoi spre turmă. Când ciobanul s-a întors însoţit de câţiva specialişti la locul cu pricina, sfera dispăruse împreună cu o jumătate de turmă. În aceeaşi săptămână, oaia, care devenise foarte melancolică, nu mai mânca şi behăia mereu jalnic, a decedat în mod inexplicabil. La autopsie, singurele leziuni interne descoperite au fost cele provocate de cioban.

DISPARIŢII INEXPLICABILE
În vreme ce dădea de mâncare la raţe, pensionara M.D., din comuna Vişina, a constatat cu stupoare că, pe măsură ce îngurgita grăunţele, una dintre ele a căpătat o strălucire bizară. Raţa a dispărut, cu un pocnet sec într-un nor incandescent, spre groaza bătrânei. Celelalte raţe, foarte stresate, au refuzat cu obstinaţie orice fel de hrană.

 O URMĂRIRE MISTERIOASĂ
Venind spre casă de la o nuntă, M.M. din Popeşti a remarcat prezenţa unui obiect ciudat, asemănător cu o folie de aluminiu. Obiectul îl urmărea, ascunzându-se după copaci. În momentul în care M.M. a încercat să se apropie de el, bicicleta pe care o conducea a încetat să mai răspundă la comenzi şi orice încercare de a o repune în funcţiune s-a dovedit zadarnică, până în clipa în care ciudatul obiect a dispărut spre pădure. În acest moment, M.M. a adormit la ghidon. El nu-şi poate explica modul cum a ajuns într-un spital din Constanţa, la secţia „Ghips total” .

 BIZARA APARIŢIE DE PE ACOPERIŞ
Fiind solicitat de un vecin să dea o mână de ajutor la repararea unui acoperiş, O.P. din Breaza se afla în după-amiaza zilei de 25 august a.c. la acest vecin pe magazie şi astupa cu smoală fisurile provocate de intemperii. Uitându-se mai atent la recipientul pe care îl folosea, a observat oglindindu-se în smoală, figura încruntată a unui omuleţ de culoare verde. Întâi a crezut că e vecinul, drept pentru care l-a întrebat dacă are de făcut vreo observaţie în legătură cu calitatea muncii prestate. Contrariat de faptul că i s-a răspuns într-o limbă pe care nu o mai auzise vreodată, O.P. a executat brusc o mişcare necontrolată cu genunchiul, răsturnând ligheanul cu smoală fierbinte jos în curte, peste soacra vecinului, care aţipise la umbră. Ulterior, acuzat fiind de către soţia acestuia că ar fi consumat în dimineaţa acelei zile o importantă cantitate de băuturi alcoolice, a dat o descriere atât de minuţioasă a straniului vizitator, încât, la rugăminţile oamenilor de ştiinţă deplasaţi la faţa locului, vecina şi-a retras plângerea, contra unui abonament la fitness.

OASPEŢI DIN ALTE GALAXII
A.Z. din Plopșor smulgea buruieni în gradină, când a auzit o muzică cerească venind de undeva, dinspre magazia cu porumb. Bănuind prezenţa unui hoţ, a alergat în casă pentru a-şi procura un facăleţ. Nu mică i-a fost uimirea constatând că are oaspeţi. În bucătarie, la masă, stăteau doi omuleţi verzi, care jucau un joc necunoscut. A.Z. l-a identificat a fi foarte asemănător cu ”Popa prostu”. Un al treilea omuleţ cotrobăia, cu febrilitate, prin frigider. La somaţiile bătrânului, cei trei omuleţi au dispărut, în mare grabă, cu o bucată de salam, lasând în urmă un miros greu de hidrogen sulfurat.

 O.Z.N.-URI?
În seara zilei de 23 august a.c., în jurul orei 20,30, octogenara O.M. din Strechea tocmai efectua la circa 12.000 m altitudine, un zbor de agrement cu avionul pe care şi-l construise singură, din coceni de porumb. Se grăbea spre casă, unde intenţiona să-şi facă o clismă, când a remarcat că o formaţie de 12 corpuri semisferice o urmăreşte îndeaproape. A încercat să scape executând o coborâre în picaj de aproape 2.000 m, dar ciudatele nave, care emiteau o lumină orbitoare, nu au slăbit-o o clipă. Acele panoului de comandă al avionului o luaseră razna, iar busola de la bord, în loc de nord, indica ora exactă. Avionul a început să scârţâie din toate încheieturile, motorul s-a oprit şi a început apoi să meargă în sens invers, după care rezervorul cu carburant a dispărut, pur şi simplu. Bătrâna s-a salvat în ultima clipă, aruncându-se în gol cu o paraşută improvizată în grabă, dintr-o pungă de material plastic, în care adunase în dimineaţa acelei zile, flori de sunătoare, un excelent leac contra constipaţiei.

 ÎN LOC DE CONCLUZII
Este limpede, dragă cititorule, că bogăţiile țării noastre au atras deja privirile hulpave ale aventurierilor din alte galaxii. Aceşti barbari încearcă pe toate căile să ne subjuge. Dacă, încă, mai suntem stăpâni pe comorile patriei, aceasta se datorează numai politicii înţelepte duse de autoritățile centrale și locale, menită să descurajeze din start pe orice ”auslander” care ar vrea să jefuiască România…

(Text publicat în săptămânalul ”NASTRATIN” nr. 13, 29 august – 4 septembrie 2011)

”SĂPTĂMÂNA NEBUNILOR” (de VLAD HOGEA) – ”NASTRATIN” NR. 13

Nastratin suporta cu greu canicula, așa că, la adăpostul unui aparat de aer condiționat (semi)funcțional, dădu iama prin presa mondenă. Îl oripilă poza Mariei Marinescu (despre care nu știa exact cu ce se ocupa, dar apărea frecvent în presă). ”Vedeta” (nefardată și gravidă!) era înfofolită într-o șubă îmblănită, de sub care se ițea un pulover gri șobolan, cu motive clasice (gros, urcat pe gât și dublat la încheieturi!). Ținuta era completată de niște pantaloni de trening cu buzunarele vraiște și de niște cizme cazone – trainice, cu căptușeală călduroasă. Femeia fusese surprinsă butonând la un telefon mobil, în timp ce ținea delicat, cu două degețele, un card bancar și câteva bancnote. Această fotografie absurdă pentru sfârșit de august (cum data coperta revistei) îi făcea pe redactori să conchidă că Maria era ”hot”, adică avea o vestimentație super-adecvată…

Iaca și un paparazzi, din care Nastratin reținu că Andreea Marin ”are niște picioare (…) destul de grăsuțe și grosuțe, plus câteva kilograme în plus”, ceea ce conduce la o situație jenantă: ”stă cam cocoșată, cu picioarele depărtate”. Mai fu informat că, ”înainte de a urca în mașină, Andreea îi spune ceva celeilalte, țuguindu-și buzele, după rețeta binecunoscută”… Așa, și?!

Găsi într-un cotidian de mare tiraj un pictorial sexy cu ”Amalia, sosia Monicăi Bellucci”, din Rm. Vâlcea, care poza goală în bucătărie. Fata nu semăna nici pe departe cu superbitatea italiană, și mai avea și dinții strâmbi, așa că lui Nastratin îi trecu prin minte ce-i spusese un clasic în viață unui șofer de taxi: ”Dumneata să-ți rezolvi dantura, și după aia mai vorbim!”…

Brusc, Nastratin se îndreptă spre ziarele ”quality”. Un raport făcut de ”The Economist” avertiza că, pasămite, ”China, care are cea mai mare populaţie de pe glob, ar mai avea de trăit doar aproximativ 1500 de ani, dacă îşi menţine tendinţele demografice actuale”, iar ”țări precum Japonia, Germania, Rusia, Italia sau Spania nu vor reuşi să iasă din mileniul următor, pentru că populaţiile lor ar urma să dispară înaintea anului 4000”. Nastratin (care se pregătea să plece în voiaj în America Centrală) se bucură când citi că ”cele mai longevive populaţii, conform tendinţelor demografice actuale, sunt Brazilia (care ar urma să dispară abia în jurul anului 5000) şi Canada”. Îi trecu, însă, cheful, atunci când află că ”populaţia României ar urma să îşi atingă finalul reproducerii în jurul anului 3200”, ca urmare a valurilor de emigrări şi a sporului demografic negativ. Mai mult: ”O dată cu depopularea, România se va confrunta şi cu îmbătrânirea populaţiei. Dacă în 2010 numărul persoanelor de peste 65 de ani reprezenta 14,9% din populaţia ţării, în 2060 numărul acestora va însemna 34,8% din populaţia totală”.

În aceste condiții, Nastratin își aminti de vorbele ilustrului său înaintaș, Marchizul de Sade (”Fiind unicul din specia mea, sunt pe cale de dispariție.”), și adormi preocupat și confuz.

(Text publicat în săptămânalul ”NASTRATIN” nr. 13, 29 august – 4 septembrie 2011)

”LA VAMA NOUĂ” (de HORAȚIU ȘERB)

Motto: “Somnul, vameş vieţii, nu vrea să-mi eie vamă.” (Mihai Eminescu)

Aşa, la sfârşitul sezonului estival, Nastratin a ajuns şi pe la malul mării. Din salba de staţiuni de pe litoralul românesc, a ales Vama Veche, că tot e pe trend. Frumos, frumos aici, avem di tăte… Avem toate felurile posibile şi imposibile – străinul dezorientat care nu ştie unde a aterizat; punkerul cerşetor care nu şi-a schimbat textele de ceva ani rămânând tot la: „n-aveţi cumva o ţigară”; noul val rock românesc cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani cu sticloanţa în mână evident şi ascultând Paraziţii; „dinozaurul de Vama Veche” rămas din vremuri imemoriale pe aceste meleaguri şi acum, cum era de aşteptat, pe cale de dispariţie; sindicalistul de Eforie cu nevastă-sa cu tot; piţipoanca pe tocuri scufundate în nisip şi chiloţii-n cur; cocalarul de Mangalia, cocalarul de Costineşti, cocalarul de Limanu, cocalarul de 2 Mai şi „Cocalari din toate ţările uniţi-vă!”, că tot e 23 august; şmecherul de Mamaia eşuat printre băncile răblăgite de la Stuf cu ochelarii Dolce & Gabbana pe nas; cortistul necăjit venit cu bani de-o şaorma; familionul tradiţional ajuns la mare cu liota de copii, ai lui şi ai vecinilor, pastilatul de plajă care trage pe nas, gură, urechi şi pe alte orificii; localnicul avid de un câştig binemeritat, de preferat furat dintr-un cort; ungurul de Şoni care vinde în continuare gulyas, Bibi cu Bibi Bistro, Mitocanca şi alte afaceri de succes de acum binecunoscute. Jeg, mizerie, preţuri nesimţite, hoţie la drumul mare, mare, soare… Acum, Vama Veche pare salvată…

(Text publicat în săptămânalul ”NASTRATIN” nr. 13, 29 august – 4 septembrie 2011)

DEZVĂLUIRI ȘOCANTE: Proiectul de Lege privind legalizarea prostituţiei

(extrase din documentul înaintat Comisiei pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților)

CAPITOLUL I

PRINCIPII GENERALE

Articolul 1 – Statul român îi ocroteşte pe cei care practică prostituţia, fără deosebire de sex, naţionalitate, religie sau apartenenţă politică, garantându-le libertatea de a se putea exprima neîngrădit, prin mijloace specifice.

Articolul 6 – Dat fiind rolul benefic pe care-l exercită asupra sănătăţii sistemului nervos al clientelei, prostituatele vor purta, începând cu data publicării prezentei în Monitorul Oficial denumirea de ”Cetățean Sanitar”.

Articolul 7 – Vechile apelative (târfă, curvă, paraşută, boarfă, ştoarfă, vagaboandă etc.) sunt considerate ca o lezare a demnităţii Cetăţeanului Sanitar şi vor fi pedepsite conform legilor în vigoare.

CAPITOLUL II

DREPTURI ŞI OBLIGAȚII

Articolul 19 – Cetăţeanul Sanitar beneficiază de următoarele drepturi:

a.     Echipament de lucru gratuit.

b.    Concediu de odihnă proporţional cu vechimea neîntreruptă în muncă.

c.     Asistenţă medicală periodică, iar în cazul îmbolnăvirilor profesionale (sifilis, gonoree, SIDA etc.) spitalizare gratuită şi, după caz, pensionare înaintea împlinirii limitei de vârstă.

Articolul 20 – Cetăţeanul Sanitar are următoarele obligații:

a.     Să respecte cu conştiinciozitate disciplina muncii

b.    Să nu lipsească nemotivat de la program

c.     Să nu pretindă de la clienţi mai mult decât sumele prevăzute în Capitolul VI.

Capitolul IV

NORME DE PROTECȚIA MUNCII

Articolul 98 – Pe timp de iarnă, Cetăţeanul Sanitar care-şi exercită meseria în stradă va purta, în mod obligatoriu, următorul echipament de protecţie:

a.     cizme prevăzute cu lanţuri antiderapante;

b.    pufoaică, ecuson, lumini gen „ochi de pisică”;

c.     centură de siguranţă, basc impermeabil, basma;

d.     salopetă, ochelari de protecţie, paratrăsnet;

e.     costum antiacid, mănuşi de cauciuc pentru înaltă şi joasă tensiune.

Articolul 102 – La începerea programului de muncă, Cetăţeanul Sanitar este obligat să se asigure că:

a.     Rezistenţa patului este corespunzătoare şi nu există riscul ruperii;

b.    Suspensia patului este astfel reglată, încât exclude orice legănare periculoasă.

c.     Încăperea este foarte bine aerisită şi iluminată.

d.     Există un plan de evacuare în caz de incendiu, cât şi mijloace specifice de stingere a incendiilor (hidrant nisip, lopeţi, extinctor).

e.     Cearceafurile sunt curate, neîmbibate cu substanţe corozive, toxice sau inflamabile.

Articolul 104 – În cazul în care clientul îşi exprimă dorinţa ca efectuarea raporturilor să aibă loc în alte locuri decât cele prevăzute de lege, respectiv în parcuri, WC-uri publice, maidane etc., Cetăţeanul Sanitar are următoarele obligaţii:

-         să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura la noul loc de muncă condiţii optime, făcând în acest sens uz de mijloacele fixe aflate în dotare;

-         noul loc va fi parcelat cu ajutorul unor ţăruşi şi al unei frânghii şi, în plus, va fi prevăzut, în mod obligatoriu, cu pancartă avertizatoare cu inscripţia ATENŢIE, SE LUCREAZĂ!

-         să igienizeze zona, prin stropire cu var cloros, cloramină, apă oxigenată.

CAPITOLUL VI

SALARIZARE, TARIFE, TAXE, IMPOZITE, INDEXĂRI

Articolul 112 – Salarizarea se va face pe principiul „După faptă şi răsplată”, proporţional cu numărul clienţilor şi calitatea muncii prestate.

Articolul 118 – Onorariul încasat se calculează în funcţie de gradul de dificultate al muncii depuse, timpul de muncă, numărul clienţilor şi locul execuţiei, luându-se ca etalon un client normal dezvoltat şi având o vârstă medie. Orientativ, preţurile de bază sunt următoarele:

1.      Raport simplu, de durată medie – 5 lei

2.    Raport compus, incluzând numere de acrobaţie cu un înalt grad de complexitate şi periculozitate – 50 lei

3.    Raport cu durată maximă, dar cu limită de timp – 10 lei

Plecând de aici, mai putem avea: raport simplu cu perversiuni, perversiuni fără raport, raport dublu compus, cu perversiuni sau fără, perversiuni simple sau compuse etc. Toate acestea vor fi taxate corespunzător.

Articolul 123 – Cetăţeanul Sanitar va pretinde banii înainte şi va elibera o chitanţă pentru suma încasată.

Articolul 124 – În situaţia în care raportul nu poate avea loc exclusiv din vina clientului, banii încasaţi nu se returnează.

CAPITOLUL VII

PERFECŢIONAREA CADRELOR

Articolul 148 – Cetăţeanul sanitar va căuta să-şi perfecţioneze continuu stilul de muncă, folosind în acest sens mijloacele pe care statul i le oferă.

Acestea vor fi:

-         schimburi de experienţă cu unităţi similare străine;

-         simpozioane, consfătuiri, mese rotunde etc.;

-         perfecţionare prin mass-media;

-         import de tehnici şi tehnologii.

CAPITOLUL VIII

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 153 – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării. Începând cu această dată, orice dispoziţii contrare, existente sau nu, se abrogă.

Articolul 154 – Succes, fetelor!

(Text publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 12, 22-28 august 2011)

”POȘTA REDACȚIEI” – ”NASTRATIN” NR. 12

NICOLAE TEODOR, București – Am primit desenele dvs. alb-negru și le-am analizat cu multă atenție. Unele dintre ele sunt foarte reușite. Nu întâmplător, ați avut expoziții de artă grafică, de-a lungul timpului, în nu mai puțin de 66 de țări (din Brazilia, până în Japonia!) și ați colaborat cu UNICEF și UNESCO… O reproducem aici pe cea cu omul și maimuța… Dar ne-au plăcut și: 1) cea cu laureatul care clopoțește, 2) cea cu toboșarul și microfoanele, 3) cea cu pick-up-ul alegoric, 4) cea cu dragonul, osul și dolarul, precum și 5) cea cu democrația și lamele de ras. Dacă sunteți de acord, le publicăm și pe acelea, într-un număr viitor. Și mai trimiteți și altele – suntem pe recepție…

MIRCEA ILIESCU, Deva – Publicăm alăturat caricatura pe care ne-ați trimis-o. Punct ochit, punct lovit! Cu ocazia asta, ați câștigat și un set de cărți de la Editura Business Adviser. Premiul vi l-am expediat deja prin poștă. Dacă nu ajung în 2-3 zile, altoiți-l pe poștaș cu o nuia de alun. Mai așteptăm cu interes și alte desene pentru ”NASTRATIN”…

NICOLAE IONIȚĂ, Ploiești – Ne comunicați, cu amărăciune, că Proiectul Caragiale pare să eșueze, chiar în pragul lui 2012 (când se vor împlini 100 de ani de la dispariția marelui scriitor). Întreaga planetă, reprezentată de peste 1.500 de artiști din 141 de țări, a adus un omagiu unic în istoria culturii universale, prin COLECȚIA CARAGIALE (care poate fi văzută, în miniatură, și pe Internet, la adresa http://www.personality.com.ro/). Degeaba, spuneți dvs., din moment ce: ”Din păcate, Primăria orașului lui Caragiale nu este interesată (…) să finanțeze o expoziție dedicată marelui scriitor. Cele peste 2.000 de portrete trebuie expuse în aer liber (nici o sală de expoziție din România nu poate găzdui mai mult de 100-150 de lucrări), ceea ce implică importante cheltuieli de proiectare și execuție”. Ca responsabil al Proiectului Caragiale, ne rugați să facem publică dorința dvs. ”de a aduce COLECȚIA CARAGIALE în mijlocul oamenilor, în oricare localitate din România, ai cărei locuitori cred că mai avem nevoie de Caragiale. Chiar și într-un an electoral. Sau – tocmai într-un an electoral”. Zis și făcut…

(Text publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 12, 22-28 august 2011)

MIHNEA BLIDARIU LA RAPORT

Mihnea Blidariu s-a născut pe 6 septembrie 1979, la Bacău. A absolvit Liceul de Muzică şi Arte Plastice “G. Apostu”. A urmat cursurile Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Babeş -Bolyai din Cluj Napoca, secţia Etnologie. Este membru fondator al formaţiei LUNA AMARĂ. Autor a două volume de poezie (”No Future”, 2004 şi ”Mânia.ro”, 2006) şi a unui roman (”Playlist”, 2010, Casa de Pariuri Literare). Membru activ în campania ”Salvaţi Roşia Montană!”. Organizator a trei ediţii de festival FânFest la Roşia Montană. Co-organizator a unei ediţii de festival Stufstock 2009, Vama Veche.

Nastratin: De obicei, interviurile cu Mihnea Blidariu sunt dintre cele serioase. Poţi să răspunzi la câteva întrebări pentru o revistă de umor?

Mihnea Blidariu: De putut, pot. Şi de vrut, vreau. Aşadar…

Nastratin: Crezi că ai umor? Şi la ce-ţi foloseşte?

Mihnea Blidariu: Da, cred că am. Nu ştiu precis dacă e mai mult sau mai de calitate decât al altora, deşi cred că am văzut atât oameni mai amuzanţi decât mine, cât şi oameni mai insipizi decât mine. Folosesc umorul în scopuri terapeutice, adică să mă relaxez şi să nu o iau razna trecând prin minunata realitate românească. Dar uneori îl mai folosesc şi ca să enervez oamenii care nu-mi dau pace sau, pur şi simplu, când mă prostesc fără sens…

Nastratin: Trăieşti din muzică? Şi cum trăieşti?

Mihnea Blidariu: Trăiesc din muzică şi din scris şi trăiesc rezonabil. Adică dau banii pe chirie, cărţi şi ţigări. Îmi gătesc singur de cele mai multe ori şi nu pot să spun că am prea multe ţoale. N-am maşină şi nici iPhone 4. La naiba, tocmai am descris un bugetar!…

Nastratin: Cu cine eşti mai bun prieten: cu Mani de la “Urma” sau Byron de la “Byron”?

Mihnea Blidariu: Hahahaha! Cu Byron.

Nastratin: Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Mihnea Blidariu: Pescar pe o insulă în Grecia. Deşi, la ce haos e la ăia, poate n-o să fie o idee tocmai strălucită…

Nastratin: Te încearcă des celebritatea? Crezi că cititorii noştrii ştiu cine este Mihnea Blidariu?

Mihnea Blidariu: Ea mă încearcă, eu mă ţin tare! Probabil că majoritatea nu ştiu, sau au auzit doar de Luna Amară. Dar e bine aşa, că nu mai am bani să-mi angajez şi badigard!…

Nastratin: Crezi că România o să-şi mai revină din rahatul ăsta?

Mihnea Blidariu: Ţine cam de mult, e adevărat… sincer, nu ştiu. Dar ce e sigur e că moartea le rezolvă pe toate. Aşa că, şi dacă nu-i dăm jos pe ăştia, să ieşim din rahat, tot or să dea colţul până la urmă…. nu?

Nastratin: Cine te enervează cel mai tare?

Mihnea Blidariu: Aoleu, îs mulţi! Politicienii corupţi (cred că ăsta e un pleonasm…), Poliţia, Jandarmeria, controlorii de autobuz, nostalgicii comunişti, babele care stau pe vizor toată ziua, maneliştii, telenovelele… Doamne, ce nervos sunt!…

Nastratin: Crezi în vorba din bătrâni: “Nu te pune cu prostul, că are minte odihnită”?

Mihnea Blidariu: O, da! O poţi verifica în fiecare zi, pe stradă. Sau la televizor, dacă ai răbdare să te uiţi…

Nastratin: Care este ultima carte citită (te rog să nu-mi spui “Levantul”) şi care este ultima carte scrisă?

Mihnea Blidariu: ”Pygmy” – Chuck Palahniuk (aţi notat, domnu Băsescu?) şi ”Playlist”, romanul meu apărut la Casa de Pariuri Literare.

Nastratin: Se face mişto de tine, pe seama faptului că eşti moldovean?

Mihnea Blidariu: Nu prea, să ştii. Chiar şi când am venit la Cluj, în 1998, mulţi mă luau drept maghiar, cred că din cauza mustăţii. Bine, mai facem noi glume în trupă, bancuri cu regiuni şi aşa… Prietenii ardeleni mai râd de mine că, atunci când mă sună cineva din Moldova, îmi schimb automat accentul, fără să-mi dau seama.

Nastratin: Acolo la Cluj vă e dor de Boc?

Mihnea Blidariu: De Boc? Deloc!

Nastratin: Trăieşti în România – eşti masochist?

Mihnea Blidariu: Am avut un concert la Deva şi a doua zi în Vama Veche. Am făcut 16 ore cu maşina. Apoi, am făcut din Bucureşti la Roşia Montană, 10 ore cu maşina. Dacă sunt încă aici, înseamnă că da, sunt masochist! Aviz amatoarelor, haha…(ce glumă proastă, geeez…)

Nastratin: Ce-ai mai făcut în vreme de criză?

Mihnea Blidariu: Ce făceam şi în vreme de ne-criză: muzică, literatură, activism civic, plimbat cu bicicleta, citit, gătit, filme.

Nastratin: Ce culoare are muzica voastră?

Mihnea Blidariu: E o combinaţie între culoarea asfaltului şi cea a cerului.

Nastratin: Vrei să te întreb ce planuri de viitor ai?

Mihnea Blidariu: Da, vreau!

Nastratin: Atunci, ce planuri de viitor ai?

Mihnea Blidariu: Of… hai că-ţi zic: scoatem album nou în octombrie, plecăm cu el în turneu, vrem să ajungem şi afară. M-am apucat de următoarea carte, dar nu ştiu când va fi gata. Vreau să aduc pacea mondială şi să pun capăt foametei. A, şi să găsesc o modalitate de a-l exila pe Becali undeva, foarte departe! Pe Marte, de preferinţă…

Nastratin: Un gând bun pentru năstruşnicul “Nastratin”?

Mihnea Blidariu: ”Nastratine” – sănătate, tiraj maxim, cât mai mulţi cititori şi independenţă jurnalistică! Şi sper să nu te cumpere Vântu…

(A consemnat HORAȚIU ȘERB; interviu publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 12, 22-28 august 2011)

 

A APĂRUT ”NASTRATIN” NR. 12!

Motto: “Divide et Pipera.” (adaptare proprie)

 O poveste “drăguţă”, din viaţa noastră de zi cu zi. Fost-aţi vreodată la Coţofenii din Faţă? Nici eu. Au fost unii cu un TIR, care s-a şi răsturnat. Unde altundeva, decât într-un şanţ?! Omul ducea cu maşina niscaiva produse de-ale gurii: biscuiţi, carne refrigerată, pentru un supermarket din Drobeta-Turnu Severin. Omu’, ce să facă şi el, a sunat la 112, asta în momentul în care în jurul maşinii răsturnate s-au strâns nişte persoane cam dubioase, dar multe, cam 100. Între timp a venit un echipaj cu doi poliţişti, unul dintre ei aproape de pensie, şi o domnişoară polițist, care tocmai ieşise de pe băncile şcolii. Poliţistul a fost agresat pentru că a încercat să-i oprească. Practic, nu au mai avut ce face, pentru că erau ameninţați de acea liotă. Credeţi că mai e nevoie să se inventeze poante şi bancuri? Nu credeţi că realitatea înconjurătoare este suficient de tragi-comică? Nici noi nu ştim ce să zicem. Ne întrebăm doar cât timp o să mai jucăm într-un film cu un scenariu la care nu s-ar fi gândit nici Sergio Leone. E măcar un subiect bun pentru emisiunea lui Vlad Hogea, “Filmul sau Viaţa?”. Sper doar să găsească un film potrivit (dacă s-o fi făcut aşa ceva!) cu care să compare această halucinantă realitate…

HORAȚIU ȘERB
(Text publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 12, 22-28 august 2011)

”SĂPTĂMÂNA NEBUNILOR” (de VLAD HOGEA) – ”NASTRATIN” NR. 12

Nastratin se puse pe citit presa, însă fără prea multă tragere de inimă. Dădu peste un interviu cam anapoda cu Adi Mutu. Râvnitul sex-simbol al fotbalului românesc era interogat la sânge de către un reporter frenetic: ”Criza vă afectează, domnule Mutu?”… La care Briliantul dă o replică plină de candoare: ”Criza? Nu. De ce?”. Ziaristul insistă: ”Cum puteți trăi fără să știți prețul legumelor, fructelor și mai nimic despre criză?”… Dar Mutu (valoare națională românească, de care trebui să fim mândri ca de Babele din Bucegi!), nu-și-nu, o ține pe-a lui: ”Nu mă interesează. Eu trăiesc aici, în Italia, destul de bine și pot trăi fără să știu mare lucru. Italia e un loc al plăcerilor, care te face să n-ai grijă”… Bravo, puiule! Că bine zici…

Ajunse la altă confesiune, de data asta a lui Leonard Doroftei: ”Dacă nu găseam sala de box, rămâneam un bun bătăuș. Întâmplarea… L-am bătut pe unul și fratele lui m-a dus la box”. Dar fratele aluia bătut de ce l-o fi dus pe Moșu la sală?… Hmm…

Atenția lui Nastratin fu atrasă de un pictorial (gen paparazzi aranjat) cu juna Dana Rogoz (”Abramburica”). Comentariile redacției erau de-a dreptul elogioase la adresa fetei: ”Punctul forte al acestui corp minunat este fundul. În pozele în care Dana face duș, fundul îi iese în evidență, ca un pepene galben plin de promisiuni, dar să nu insistăm, fiindcă imaginația ar fi capabilă să treacă dincolo de suprafețe și să plonjeze direct în miezul pepenelui galben la care tocmai făceam referire”…

Nastratin mâncă 5 clătite cu magiun și urcă de la fund la picioare. Află intrigat că Rosse-Marie Florescu și-a asigurat picioarele pentru 20.000 de euro (adică 10.000 de euro fiecare), în vreme ce Claudia Pătrășcanu (”Sexxy”) – pentru numai 10.000 de euro în total. Asta ce vrea să zică – membrele inferioare ale manechinului erau mai valoroase decât cele din dotarea artistei?! Își țuguie buzele și se întoarse la fund: Lavinia Pârva (ex-”Spicy”) își asigurase poponeața pentru 50.000 de euro… Aha, deci tot fundul e baza!

De afară se auzeau zgomote. Nastratin scoase, curios, capul pe fereastră, crezând că mieunau niște motani în călduri. Dar nu: dăduse muzica mai tare un admirator al cântăreței Inna, care, într-o revistă glossy, declarase că a moștenit vocea de la bunica ei: ”Și ea a fost cântăreață. Cânta în corurile bisericii și era extrem de apreciată”. Nastratin nu știu dacă să râdă sau să plângă, gândindu-se la ce succes avea tânăra în diverse medii.

Dădu paginile și îi sări în ochi cel mai în vogă designer vestimentar din România, care făcea reclamă la ceaiuri și capsule. Cică, dacă le îngurgitezi, slăbești văzând cu ochii. În plus, aceste leacuri ”combat constipația, fără iritarea colonului”. Măi, să fie!…

Nastratin aruncă gazeta și luă alta la studiu. Află că ”Dallas” va reveni pe micul ecran, cu episoade nou-nouțe, în vara lui 2012… Drept pentru care au răspuns la apelul de seară: J. R. Ewing (Larry Hagman, 79 de ani), Sue Ellen (Linda Gray, 70 de ani), Bobby (Patrick Duffy, 62 de ani), Pamela (Victoria Principal, 61 de ani) și ”mezina” Lucy (Charlene Tilton, 52 de ani). Ăștia, în loc s-o pună de o șeptică la azil, își arată mușchii la bătrânețe… Nastratin era îngrijorat: fiind un fan înrăit al serialului, se temea ca noua serie să nu îl dezamăgească… Dar, la urma urmei, Peter Falk îl jucase pe Columbo până la 76 de ani… Așa că: de ce nu?…

Se întoarse la prospături. Cică Kim Kardashian este plătită cu 25.000 de dolari pentru o simplă mențiune a unui brand pe contul ei de Twitter… Ba, mai mult: frumușica își umple poșeta cu câte 250.000 de dolari pentru apariția la evenimente… Trai, neneacă, pe banii altora…

   Iar Eva Longoria (vedeta serialului ”Neveste disperate”, dar și ”imaginea” unui balsam de păr cu miros de ciocolată și gust de cacao) s-a despărțit de baschetbalistul Tony Parker, după ce a descoperit în telefonul lui peste 200 de mesaje sexuale pe care le trimisese unei alte femei (care, pe deasupra, mai era și prietenă cu Eva!).

Nastratin căscă și se uită la ceas. Se făcuse târziu, așa că făcu pipi, se spălă pe dinți și se băgă în pat. Adormi repede, fără a se fi lămurit dacă Jessica Simpson (blonda cu forme – acum – generoase, căreia i se măriseră brusc sânii și burtica, în vreme ce ridurile dispăruseră ca prin farmec!) rămăsese sau nu însărcinată. Dacă da – cu cine?… Dacă nu – de ce?…

(Text publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 12, 22-28 august 2011)

”MARELE ZID ROMÂNESC” (de VLAD HOGEA)

Când porțile spre China se deschid

Și Asia devine un model,

Avem nevoie de un Mare Zid

Și de Elena (s-o zidim în el!)…

”SĂPTĂMÂNA NEBUNILOR” (de VLAD HOGEA) – ”NASTRATIN” NR. 11

Nastratin se pomeni, a doua zi consecutiv, cu un intrus în casă (deși nu locuia la parter, ci la etajul 5!). Cotoiul din vecini (un British Short Hair Blue – semănând leit cu acela din reclamele la mâncare pentru pisici) sărea din balcon în balcon, intrând apoi pe ușa de la bucătărie (care rămânea veșnic deschisă). Era bine îngrijit și cu moralul ridicat, dar în căutare de senzații tari. Nastratin încercă (fără succes!) să-l hrănească cu somon afumat, se jucă cu el, după care îl evacuă pe palier și se puse pe citit presa.

Află dintr-o gazetă de scandal că Pepe (vai, nu știți cine e Pepe?!) făcuse o declarație șocantă și definitivă: ”Îmi e rușine că Oana a fost soția mea!”. Era vorba, evident, despre fosta iubită a lui Cove și actuala pasageră clandestină pe traseul Tudy – Mirco Maschio (”un patetic cu puța mică”, cu care se întreținuse cordial, două nopți la rând, într-un hotel din Amzei) – Manyx (fiul vrăjitoarei Brățara, din Mogoșoaia).

Nastratin strâmbă din nas și trecu la Delia Matache, care se confesa că lucrul cel mai îndrăzneț pe care îl făcuse fusese să cânte la Strehaia. Își imagină (cu ochii minții) scena – dizeuza falsând printre turnulețe – așa că fu tentat să treacă rapid la Andreea Marin, numai că aceasta era certată sever pentru că ”celulita se află chiar pe picioarele Zânei, dându-i pielii un aspect de omletă”. În plus, sânii vedetei se văd ”complet aplatizați”! Ce tragedie…

Nastratin se abținu să nu verse, dar nici următoarea veste nu fu de natură să-i schimbe starea de spirit: Iulia Vântur făcuse o pasiune pentru best-sellerul american ”Eat. Pray. Love”, de Elizabeth Gilbert. Nastratin nu citise cartea, dar văzuse filmul (cu Julia Roberts și Javier Bardem), pe care îl calificase instantaneu drept o porcărie sulfuroasă.

În fine, o revistă glossy îi aducea la cunoștință că ”Andreea Belba, o celebră fată de oraș” (Nastratin era și el orășean, dar nu auzise în viața lui de ființa asta!), lansase prima ei carte – ”Epifaniile iubirii”. Cică ”i-a venit ideea și inspirația să scrie pe o plajă din Monaco. (…) Nu a lucrat foarte mult la carte, fiind destul de ocupată și călătorind mai tot timpul. Între America, Paris, Milano, St. Tropez, Andreea s-a gândit să arate lumii că o fată de oraș, din România, poate să descrie țara asta cu arhitextură deosebită, cu muzee excepționale și clădiri interesante”. Nastratin se întrebă: oare câte muzee (excepționale sau nu!) vizitase fata asta în scurtul ei trecut, comparativ cu numărul de cluburi și disco-baruri în care își făcea veacul?!

Dădu din cap a dojană și trecu la un hebdomadar satiric, în care citi că exalatatul Csibi Barna (aflat încă în libertate) îl considera ”criminal” pe Avram Iancu (care, chipurile, comise un genocid în timpul revoluției pașoptiste!): ”Există liste despre victimele masacrelor. (…) E vorba despre măcelurile comise de moți. Avram Iancu are statui peste tot. (…) E aberant”. Nastratin mai citi o dată, și tot nu-i veni să-și creadă ochilor…

Ajunse la un raport al Curții de Conturi, din care reieșea că în registrele de evidență operativă ale Muzeului Filatelic Național nu fuseseră înregistrate 668 de timbre foarte valoroase, din faimoasele emisiuni ”Cap de Bour” și ”Principatele Unite”. În legătură cu stocul actual (rezultat prin înlocuirea mărcilor poștale autentice cu altele contrafăcute), expertul internațional Fritz Heimbuchler afirma că nu mai puțin de 569 de timbre ”Cap de Bour” aflate în posesia autorităților române sunt falsuri ordinare!

În vremea asta, televiziunile de știri titrau de zor despre revenirea crizei mondiale, citându-i pe cei de la ”Wall Street Journal”: ”Problema nu mai este lipsa de lichidităţi – companiile americane stau cu teancuri record de bani la saltea. Datoriile companiilor şi ale cetăţenilor nu sunt ieşite din comun. Problema reală este o lipsă cronică de încredere din partea actorilor financiari, atât între ei, cât şi faţă de abilitatea guvernelor de a reporni creşterea economică. Armele din 2008 nu mai funcţionează acum”.

În Marea Britanie (la Londra, Liverpool, Manchester și Birmingham) continuau luptele de stradă, între forțele de ordine și bandele de huligani, infractori și anarhiști. Plictisit, Nastratin puse ziarele pe noptieră, închise televizorul și adormi oarecum împăcat cu sine. Ațipi, dar, peste câteva minute, îl trezi mieunatul motanului străin, întors pe balconul de la bucătărie. Îi dădu drumul în casă și se culcă la loc. Adormi cu gândul la timbrele falsificate și la celulita Andreei Marin.

(Text publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 11, 15-21 august 2011)

 

FOLKFRATE! LA RAPORT

Suntem FolkFrate! Adică Mysha, Johnnie şi Teddy. Totul a început cumva din joacă, acum vreo cinci ani într-o cârciumioară la şosea. Atunci, în Bucureşti, se cânta la chitară într-un singur club, şi acolo se cântau doar cântece de munte. Noi am ales să facem altceva şi să cântăm doar folk. Tot atunci, scria cineva despre noi un articol intitulat “Folk, frate!” şi aşa ne-a rămas numele. Acum, avem deja trei ani în „Oraşul de oţel” (unde ne puteţi auzi live în Bucureşti în fiecare săptămână) şi nu mai cântăm numai folk. Cântăm cam ce ne vine, cum ne vine, iar faptul că publicul tot vine, ne face să credem că ne vine bine. Am lansat un disc – „Lebădă, gaură, băţ, băţ”, un clip – „Plec la mare” -, şi pregătim intens un nou album. Aflaţi mai multe despre noi şi despre trăznăile pe care le-am făcut de-a lungul anilor de pe blogul nostru: folkfrate.blogspot.com

Nastratin: De fapt, cine sunteţi voi? Sau, mai bine zis, ce sunteţi voi: o trupă? Un proiect? Animatorii unei seri de folk?
FolkFrate!:  O echipă! Trei nebuni care iau muzica pe sus şi o redau aşa cum simt.

Nastratin: Credeţi că muzica folk se mai regăseşte în vâltoarea zilei de azi?
FolkFrate!: Da! Dovada e că umplem clubul de fiecare dată… Și, de fiecare data vedem  feţe noi.

Nastratin: “Plec la mare” este primul vostru videoclip. De ce “Plec la mare”? E de sezon sau aţi vrut să ieşiţi pe piaţă cu un hit?
FolkFrate!: Am vrut să ne umplem de bani. Să facem primul hit de vară folk… (Ha, ha, ha!)
Nastratin: Mai nou, sunteţi în ”lumea bună” a folk-ului, de doi ani participaţi la ”Folk You”… Aveţi de gând să începeţi o serie de concerte itinerante?
FolkFrate!: Pregătim un turneu altfel. Vrem să plecăm prin ţară pe biciclete. Singura piedică este Johnnie, care nu ştie încă să meargă pe bicicletă.
Nastratin: Care-i povestea cu “Lebădă, gaură, băţ, băţ”?
FolkFrate!: Are o strânsă legatură cu bugetul României.

Nastratin: Credeţi că sunteţi nişte oameni haioşi?
FolkFrate!: Dac-ar fi, să suferim de o boală incurabilă, şi singurul lucru care ne-ar putea salva, ar fi să spunem un banc bun…

Nastratin: Ce vă enervează cel mai tare?
FolkFrate!: Do minor.

Nastratin: Cum îi văd cei de la FolkFrate! pe cei de la FolkFrate!?
FolkFrate!:  Pe YouTube.

Nastratin: Vă consideraţi nişte boemi?
FolkFrate!: Dacă considerăm sintagma “Aşa-i viaţa de artist, / Noaptea vesel, ziua trist!” adevărată, atunci – da.

Nastratin: Vă încearcă celebritatea? Cine-i mai adulat de femei?
FolkFrate!: Nu ştim. Celebritatea ne încearcă pe rând. Când se plictiseşte de unul, adulează pe altul.

Nastratin: Ce culoare are muzica voastră?
FolkFrate!: Depinde foarte mult de “ochii” fetelor din primul rând (în care ne pierdem).

Nastratin: Cântaţi pentru că altceva nu ştiţi să faceţi?
FolkFrate!: Cântăm, în primul rând, fiindcă ne place. În rest, Johnnie e pompier, Teddy sunetist (de live şi de studio), iar Mysha e casnic.

Nastratin: Ceva planuri de sfârşit de sezon estival?
FolkFrate!: Să facem o baie-n mare la cucu’ gol la răsărit. Apoi, înapoi la lucru pentru albumul nou.

Nastratin: Un gând bun pentru poznaşul “Nastratin”?

FolkFrate!: Să se gândească să facă un festival “Nastratin”, la care să cânte toţi artiştii intervievaţi. Hair-ola!
(A consemnat HORAȚIU ȘERB; interviu publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 11, 15-21 august 2011)

POȘTA REDACȚIEI – ”NASTRATIN” NR. 11

EMERIC VAMOȘ-BARBU, Timișoara – Ne trimiteți, cu regularitate și perseverență, e-mailuri scurte, dar doldora de atașamente cu scrieri, desene și linkuri din portofoliul dvs. Ce să zicem? Nu sunt rele. Unele dintre ele sunt chiar reușite. N-am îndrăznit să le publicăm, întrucât: 1) n-am înțeles clar dacă ne-ați încredințat sau nu drepturile de proprietate intelectuală; 2) nu avem siguranța că ar vedea în premieră lumina tiparului (au fost date și altor reviste de umor?). În plus, avem oarece reticențe în legătură cu transpunerea bancurilor în formă grafică. Adică: preferăm ca bancul să rămână banc, iar poanta caricaturii de presă să aibă farmecul și tâlcul ei aparte. Dacă aveți caricaturi proaspete și originale, cu care să rupem împreună gura târgului, ”NASTRATIN” le așteaptă cu maxim interes.

GEORGIANA, București – Ne trimiteți poezii lacrimogene și aveți pretenția absurdă să fie tipărite întocmai într-o revistă de umor. Fiind versuri de-alea nocive, de tăiat venele, vă recomandăm două variante: 1) să le publicați într-un ziar de mică publicitate, la pagina de anunțuri matrimoniale pentru necrofili sau 2) să le inserați într-o revistă dispărută de pe piață. În acest ultim caz, mergeți frumușel la Arhivele Statului, luați la mână gazetele dinainte de război, găsiți una care vă face cu ochiul, tăiați cu foarfeca un colț de pagină și lipiți în loc creațiile dvs. nemuritoare. Adăugați scorțișoară și zahăr candel și apoi puneți totul la cuptor, la foc potrivit. Veți obține efectul scontat.

LIVACHE, Fălticeni – Ați primit un exemplar din ”NASTRATIN” de la un văr de-al doilea, din Dorohoi. V-a plăcut la nebunie revista noastră, de care v-ați îndrăgostit lulea. Să vă fie de bine. Ne propuneți nici mai mult, nici mai puțin decât să vă facem abonament, pe minim 2 ani de zile, urmând să primim, în schimb, produse pomicole și viticole de pe pământurile familionului dvs. Propunerea ni se pare indecentă. Cine credeți că se satură cu mere pădurețe și cu vin de buturugă? Dacă nu ne furnizați ceva cârnați de casă și afumătură, nici vorbă de barter! Așteptăm confirmarea fermă, în cel mai scurt timp (că tocmai am avut o criză biliară și nu știm când vine următoarea!).

(Text publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 11, 15-21 august 2011)

NASTRATIN SE REVOLTĂ

1)     De ce trebuie să plătești (în vama românească) 6 euro taxa de pod peste Dunăre, când treci de la Giurgiu la Ruse, și doar 2 euro (în vama bulgărească), când te întorci în țară, de la Ruse spre Giurgiu?

2)   De ce sunt mai mulți români pe litoralul bulgăresc decât români și bulgari la un loc pe litoralul românesc?

3)   De ce preferă turiștii români să se îngrașe, în sejururi ”all inclusive”, prin Turcia, Grecia, Bulgaria, în loc să slăbească la noi, la mare, cu un mic dejun frugal, preparat la microunde?

4)   De ce Cantina Verde, din București, se încăpățânează să nu falimenteze, cu toate că are prețuri exorbitante, feluri de mâncare de le numeri pe degete și ospătari bezmetici, care habar n-au ce conține meniul italienesc și cum se tălmăcește acesta în română?

5)    De ce mâncarea japoneză costă cu 60% mai puțin dacă o iei pentru acasă, față de prețul de restaurant? De pildă, Combo Mix – aceeași cantitate, calitate, compoziție, număr de piese etc. – costă 35 de RON la casoleta procurată din complexul Auchan (Titan) și bate spre milionul de lei vechi dacă te așezi la masă, într-o cârciumă niponă de profil (spre exemplu, undeva în Centrul Istoric)…

6)   De ce se scumpesc biletele de metrou, în condițiile în care lumea se înghesuie ca la balamuc în cel mai eficient mijloc de transport din București?! Înțelegem să se facă ajustări unde sunt puțini clienți, dar nu unde e supra-cerere. Sau poate tocmai asta e ”șmecheria”: vedem că merge ceva și apoi luăm șapte piei de pe om…

7)    De ce nu se mai transmit la TV așa multe partide de poker (în speță: Texas Holdem) ca acum câteva luni?

8)   De ce trebuie să stăm la cozi, ca să ne plătim dările? Ar trebui să se acorde discounturi pentru fiecare minut petrecut aiurea la ghișee de către clienți/contribuabili! Iar funcționarii care freacă menta și se mișcă ca (scuzați cacofonia!) melcii să suporte din buzunarul lor sumele respective. Ia să vezi după aia cum se motorizează…

9)   De ce lumea își ia de-a valma concedii în timpul verii? Unii în iunie, alții în iulie, alții în august (ba mai sunt unii care lasă pe septembrie!)… Când cauți pe cineva – prinde orbul, scoate-i ochii… Ba n-are roaming, ba nu și-a luat laptopul cu el, ba nu-l lasă amanta să răspundă la telefon… Mai bine și-ar lua toți concediu în aceeași perioadă – barem să știm o socoteală!

10)                      De ce tutunul de pipă e prea umed când deschizi prima oară cutia și e prea uscat când o deschizi a două oară, după săptămâni întregi de nefolosire și uitare?…

MĂGARUL DE (SER)VICIU

(Text publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 11, 15-21 august 2011)

”NASTRATIN” NR. 11 ÎȘI FACE APARIȚIA TRIUMFALĂ!

Motto: “Sunt taine între pământ şi cer, Horaţio, / Pe care mintea-ţi nici că le-a visat.” (William Shakespeare, ”Hamlet”)

Ca provincialu’ aterizat în Capitală (vorba vine!), atunci când toată lumea pleacă, mă duc şi eu, hotărât, la chioşc, să-mi cumpăr bilet de RATB:

-         Cu două, vă rog.

-         Două ce?

-         Două călătorii.

-         Nu mai avem!

-         Ce nu aveţi?

-         Bilete.

-         Şi de unde pot să-mi iau?

-         Păi, nu mai sunt bilete.

-         Deloc?

-         Deloc.

-         Şi cum să circul? Fără bilet?

-         Nu, trebuie să vă faceţi card.

-         Card?

-         Da.

-         Bine, daţi-mi un card!

-         Cu câte?

-         Câte ce?

-         Călătorii.

-         Cu două.

-         Puteţi să-l folosiţi şi la metrou!

-         Da?

-         Da.

-         Să-l validaţi la urcare.

-         Bine. Mulţumesc.

-         Cu plăcere.

Şi uite aşa, cu plasticu-n mână, mă urc în autobuz, îl validez şi mă gândesc, ca omu’: să-mi iau leafa – îmi trebuie card, să intru în casă – îmi trebuie cartelă, să merg cu autobuzul – îmi trebuie card, să pătrund în redacţie – îmi trebuie cartelă… Oare când o să-mi trebuiască card ca să respir o gură de aer?! Curând… Big Brother veghează… Gata. Sfârşit – pe ton sobru, apolitic.

HORAȚIU ȘERB

(Text publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 11, 15-21 august 2011)