RESTITUIRI: Tudor Arghezi, „Omul cu ochii vineţi” (1912)

Nu e titlul unui roman de aventuri şi împrejurări stranii. E numele doară mai lungit al unui personaj viu, aflat în carne şi oase, în cizme şi epoleţi. Viaţa lui e mai lungă decât a romanelor, iar slava şi puterea i le povestesc, mai bine decât snoavele şi cântăreţii, închinarea mută şi îngenuncherea unui râd de treizeci şi două de judeţe la picioarele lui stăpânitoare. Îl cunoaşteţi? L-aţi întâlnit vreodată? Regele-călugăr trăieşte retras ca o cucuvaie şi numai ochii din când în când i se zăresc, fumurii, rotunzi şi reci ca doi bulgări de camfor. Şarpele vrăjeşte de sub copac, cu scânteia privirii, păsările naive ameţite pe ramuri, şi ele coboară dormind, cu aripile strânse, către arcul de venin frământat de nerăbdare, jos, printre flori. Călugărul cu coroană de oţel pe frunte a hipnotizat o ţară. Singurii ochii lui, în care sticlesc o sută de enigme, au putut supune voia şi libertatea fecioarei din coşciug… Au îngheţat energiile, au încovoiat hotărârile,  au strămutat ţinta fiştecărei arme, dacă apele ar fi avut un  scop omenesc, le-ar fi întors şi pe ele din matca lor şi le-ar  fi zăprit  izvoarele de-a pururi. Sufletul nostru e robul acestei căutări de diavol gânditor.

– Ce se zăreşte peste Carpaţi: un stat ori un catafalc?

– Un monah dibaci priveghe dintr-un colţ şi lasă-n jos perdelele negre…

– Dincolo poporul cere pământ şi holde pentru sineşi.

– Linişte! Călugărul  vrea linşte şi moarte. Aceasta-i  muzica ce-i place şi afară de dânsa una singur-i mai este dragă. Tăcere!… Părintele are armată, artilerie şi numiţie de război pentru turcul dinlăuntru. Şi mai presus de toate-i orchestra gâlgâitoare a divinului aur! Nu-i Beethoven, nu-i Wagner, nici Mozart; sunt simfonii  de Hohenzollern.

Pân-a nu veni la noi, nobilul ostaş purta pe sub tunică şi zaua lui medievală, roba lui Inigo de Loyola, căreia nestrămutat rămasu-i-a credincios. Pasul lui, elastic, nici nu se  aude. Vocea lui nici dânsa niciodată. Faţa lui o ştiu foarte puţini. Sfetnicii care-l ating, covârşiţi de dominarea lui mută şi zdrobitoare, se tem şi-l ocolesc şi-i dau tot ce nici nu  doreşte el să ceară. Rodul cel mai vesel şi mai robust cade-n tava lui, pe care doi lei cu cozile-n sus şi cu gurile căscate înseamnă lăcomia şi nesaţul. Neprevăzută răsturnare! Tânărul prinţ, care primise să intre pe tărâmurile lui Ştefan şi Cuza într-un umilitor costum de valet, trebuia să-şi răscumpere ruşinea, necunosută de nici un mândru domn valah de  pân-atunci, chiar învins, schimbând elita ţării noi într-un cârd la lachei. Ministerul cel iubit la palat e acela care se  tăvăleşte cel mai frumos pe covoarele regale;  guvernul cel mai plăcut e cel care zace mai mult şi face mai puţin. De aceea pe toţii bărbaţii noştri chemaţi prin temperament şi cultură să schimbe starea sufletească şi economică a ţării, de care nu e ins în ţara asta să nu se jeluiască măcar în chip platonic, îi vedem stând departe de cârmă şi reduşi la rolul de predicatori în pustiu sau la vinovată bolire. Se ştie de mai înainte că orice ai întreprinde cu inima dornică şi cu avântul, care singur poate face panta viitorului accesibilă, va trece de atentat şi de crimă, şi atât sunt schimbate noţiunile de mult încât oamenii ce pot fi daţi într-o ţară civilizată şi inteligentă drept model trec la noi în rândul paraziţilor, iar necinstea îşi deschide floarea purulentă pe culmea vieţii noastre naţionale. Apoi care dintre „români” e prietenul cel mai de aproape al regelui iezuit? Îl ştie toată lumea… D. Ion Kalinderu,  vătaful moşiilor auguste, umbra din jigniţi a înaltului stăpân de pe tron. Placid în armură nordică a sufletului său monastic, omul cu ochii cenuşii avu un vis care s-a împlinit şi o formă uriaşă: aurul. Şi visul lui se făcu visul nostru; groapa din sufletul lui se deschise şi-n sufletul nostru, şi ţara care trebuia ridicată în vârful unui ideal moral se făcu tărâm de calcule, de destrăbălare şi, reproducând în noi tipul suveranului, fiecare ne făcurăm de-o fiinţă cu dânsul. După patruzeci de ani de domnie avem un rând de bube: anul 1907, biserica, tramvaiele, 80 la sută de analfabeţi şi – fiindcă banul este cuvântul de ordine – corupţie acută până în sânul familiilor, vânzare de inimi  şi de carne. Lume mai căzută nu poate fi decât e aceea în care prestigiul adevărat îl are banul, încoronat într-o zi de 10 mai, o dată cu creştetul Hohenzollernului de la gurile Dunării. Onestitatea şi dorul de bine sunt de mult nişte bagatele care te fac suspect şi ridicol. Chercher le roi. Dar, dacă pentru averile româneşti omul cu ochii vineţi a  dovedit o atracţie violentă, nu tot asemenea simţ avut-a el pentru limba românească, pe care o dispreţuieşte. Cărţile noastre îi sunt necunoscute. Autorii noştri nu-l interesează; curtea lui o alcătuiesc d. Kalinderu şi argaţii ceilalţi. Învăţaţi noştri, ca şi ţăranii noştri, trăiesc în depărtare. Vive le roi! Pe deasupra tuturor pluteşte ironia egoistă din ochii fostului şi rămasului călugăr singuratic. El nu ia nici o măsură, nu hotărăşte nimic pentru naţiunea poleită în faţa puterilor străine cu o armată şi un tezaur regal. Numai când durerea poporului debordă, atunci el porunceşte discret tunurilor să măture satele, ca să nu mai ceară gura morţilor pâine. Trebuiesc spuse unele ca acestea şi altele şi repetate regelui de peste flămânzi azi când se împlinesc cinci ani de la secerişul de sânge din 1907, când au trecut cinci ani de la manifestul regal dat în 1907 ca un contract de garanţie a viitorului şi când starea ţăranilor e tot atât de rea ca în 1907 şi, dacă se poate, şi mai rea. Revoltele au trecut, regele a închis ferestrele, nimeni nu-l mai vede, nimeni nu mai ştie de el, absent ca-totdeauna din toată ţara lui.  Şi el ştie cu toate acestea acum că poporul nostru a început pe calea revoluţiilor sociale, că o revoltă cheamă o altă revoltă ca să vindece, că umbra oamenilor drepţi ucişi rămâne în ţară pe şesuri, se pune în fruntea altor oameni drepţi şi-i aruncă să distrugă. Închide-i, maiestate, să nu-ţi zărească torţele lor ochii.

Anunțuri
Categorii: Naționalism, Restituiri | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: