“Civilizatia” occidentala contemporana se gaseste in asteptarea unei metamorfoze substantiale, fara de care se va prabusi mai devreme sau mai tarziu. Aceasta societate a realizat cea mai profunda pervertire a ordinii normale a lucrurilor. Domnia materiei, a aurului, a masinariilor, a numerelor; in aceasta civilizatie nu mai exista posibilitatea de a respira, nu mai exista libertate sau lumina. Occidentul si-a pierdut abilitatea de a ordona si de a se supune. A pierdut simtamantul contemplatiei si actiunii. A pierdut capacitatea de a simti valorile, puterea spirituala, oamenii divini. Nu mai cunoaste natura. Nemaifiind un corp viu compus din simboluri, zei si acte rituale, nemaifiind o armonie, un cosmos in care omul se misca liber precum „un regat in interiorul unui regat”, natura si-a asumat pentru omul occidental o exterioritate anosta si fatala a carui mister stiintele seculare cauta sa il ingroape in legi si ipoteze neinsemnate.
Occidentul nu mai cunoaste Intelepciunea si ignora tacerea maietuoasa a acelora care au dobandit controlul suprem asupra propriei persoane: calmul iluminat al profetilor, realitatea exaltata a acelora in care ideea devine sange, viata si putere. In loc de a urma calea acestora, Occidentul se ineaca in retorica “filosofiei” si “culturii”, in specializarea profesorilor, jurnalistilor si sportivilor ce zamislesc planuri, programe si proclamatii. Intelepciunea sa a fost infestata de o maladie sentimentala, religioasa [N.T.: aici, Evola are in vedere falsa religiozitate de parada ce a cuprins Occidentul dupa surparea institutiilor sale traditionale] si umanitara, precum si de o specie de oameni nesabuiti care alearga celebrand zgomotos devenirea si “practica”, pentru ca tacerea si contemplatia ii nelinistesc.
Occidentul nu mai cunoaste statul, statul ca valoare, cristalizat in Imperiu. Sinteza a acelui fel de spiritualitate si maiestuozitate care a stralucit in China, Egypt, Persia si Roma, idealul imperial a fost coplesit de mizeria burgheza instaurata de un monopol al sclavilor si tradatorilor.
Formidabilii “activisti” ai Europei nu mai stiu ce este razboiul, acel razboi dorit ca valoare in sine, ca o virtute ce transcende victoria sau infrangerea, razboiul privit ca o cale eroica si sacra in directia implinirii spirituale, precum acea cale propovaduita de zeul Krishna in Bhagavad-Gita. Acesti “activisti” nu mai cunosc razboinici, ci doar soldati, iar un mic razboi insignifiant este suficient pentru a-i teroriza si a-i impinge la reluarea retoricii umanitare ori, si mai rau, la reluarea nationalismului de fanfaronada si a D’annunzianism-ului.
Europa si-a pierdut simplitatea, pozitia centrala, viata. O plaga egalitara [/populista] ii devoreaza radacinile fie in domeniul dreptului, al stiintelor, fie in cel al speculatiei. Sunt dusi adevaratii conducatori, fiinte ce nu se ridica prin violenta, aur ori abilitatea de a face negot cu sclavi, ci mai ales prin calitatile lor esentiale si ireductibile. Europa este un mare trup irelevant, transpirat si nelinistit datorita unei anxietati pe care nimeni nu cuteaza sa o exprime. Prin venele ei curge aur; carnea ei e facuta din masinarii, uzine si muncitori; creierul ei e compus din gazetarie. Un mare trup irelevant ce se clatina si se invarte, condus de forte intunecare si imprevizibile ce strivesc fara mila pe oricine indrazneste sa se opuna ori incearca sa scape de rotile-i dintate.
Acestea sunt realizarile “civilizatiei” occidentale. Acestea sunt mult-trambitatele rezultate ale superstitioasei credinte in “progres”, progres ce dusmaneste ideea imperialitatii Romei, a stralucitoarei Elade, a stravechiului Orient – marele ocean. Iar acei indivizi putini care inca sunt capabili de o mareata reactie si de o mareata rebeliune se gasesc din ce in ce mai strans incercuiti.
(Text preluat din Proiectul Arche – http://www.proiectul-arche.org/)
VLAD HOGEA 
Pingback: Ce înțelege mintea reacționară românească prin neomarxism