”BUSINESS POINT” vă prezintă unul dintre cele mai fascinante proiecte geopolitice din istoria Bătrânului Continent. ”Statele Unite ale Austriei Mari” au fost așezate pe o hartă vizionară, la începutul secolului XX, chiar de un român, Aurel C. Popovici… Dar puțină lume știe că, la începutul anilor ’50, tratatele fondatoare ale construcției comunitare au fost inspirate (și) din această proiecție foarte interesantă!
În lucrarea sa intitulată ”Stat şi naţiune. Statele Unite ale Austriei Mari” (”Die Vereinigten Staaten von Groß-Österreich”, 1906), Aurel C. Popovici a propus la începutul secolului XX, popoarelor Europei un nou concept, acela al Europei Centrale federalizate pe baza egalităţii între naţiunile ce o locuiesc. Inspirat totalmente de modelul unor republici federale viabile (aşa cum erau la timpul respectiv, Statele Unite ale Americii, respectiv Mexic şi Brazilia, care au imitat modelul american), modelul propus de Popovici a pierdut orice şansă de a mai fi implementat, pe de o parte datorită rezistenţei opuse de partea ungară a monarhiei duale, deoarece ca şi urmare directă a unei astfel de reforme nobilimea ungară ar fi pierdut mult din puterea pe care o deţinea şi pe de altă parte datorită asasinării arhiducelui Franz Ferdinand de către Gavrilo Princip la Sarajevo în 1914, ceea ce a dus la declanşarea primului război mondial, pierdut de Austro-Ungaria. Drept urmare imperiul a fost dezmembrat de către puterile victorioase ale Antantei. Astfel s-au format mai multe state noi, iar alte teritorii austro-ungare au fost cedate ţărilor vecine existente. În opinia arhiducelui Franz Ferdinand, problema cea mai mare a Imperiului era problema naţionalităţilor, foarte multe dând semne puternice de nemulţumire faţă de faptul că marele stat este condus doar de austrieci şi de unguri. Soluţia a venit de la românul Aurel C. Popovici, care a planificat o redesenare radicală a hărţii Austro-Ungariei creând un număr de state semi-autonome pe baza majorităţilor etnice şi lingvistice, care să fie toate parte a unei confederaţii mai mari intitulate Statele Unite ale Austriei Mari. Ca majoritatea autorilor epocii, Aurel C. Popovici utilizează frecvent termenul de ”rase” cu sensul de etnii, sugerând o colaborare a ”raselor”, dar fără amestecarea acestora într-un blender precum Uniunea Europeană. Proiectul lui Aurel C. Popovici a fost promovat de ”Cercul de la Belvedere”, din care făcea parte împreună cu alţi specialişti pe diverse probleme politice, cerc intelectual apropiat arhiducelui Franz Ferdinand. Grupul îşi luase numele de la reşedinţa arhiducelui din Viena, castelul Belvedere.
Principiul naţionalităţilor
Dacă despre proiectul „Confederaţiei Dunărene” a lui Nicolae Bălcescu, se afirma că acesta nu era scutit de „tirania principiului naţionalităţilor”, această constatare i se potriveşte cu mult mai bine lui Aurel C. Popovici, care aşează „principiul de naţionalitate” în centrul ideologiei sale naţional-politice. Principiul reprezenta, în opinia sa, paradigma care guverna viaţa popoarelor ajunse la conştiinţa propriei identităţi şi factorul catalizator al evoluţiei lor spre libertate, egalitate şi suveranitate naţională. Principiul naţionalităţilor este o formă de luptă între contrarii, care nu încetează nici o clipă să se manifeste ca o lege a naturii. În societatea modernă această luptă între diversele “rase” pentru supravieţuire sau supremaţie îmbracă costumul naţional. Dar, această luptă odată obiectivată, trebuie să devină civilizată, etică, în opoziţie cu cea din epocile apuse ale evoluţiei omenirii.
Dualism sau federalism?
În istoria sa, Imperiul Habsburgic a balansat mereu între centralism şi federalismul istoric. Dilema momentului era însă şi mai nuanţată, deoarece dualismul în sine îngloba două centralisme. Unul mai tolerant faţă de naţionalităţi, în vestul imperiului, altul mai etnofag, cel din Ungaria. Deci, la începutul secolului al XX- lea, problema monarhiei era acea de a decide între dualism sau federalism pe criterii naţionale.Între centralismul extrem şi federalismul vetust, el propune o a treia cale: statul federal organizat pe baza delimitării naţiunilor. Această formă de stat va fi centralistă, în limitele garantării stabilităţii şi tăriei imperiului şi, în acelaşi timp, descentralizată sau federalistă, în măsura în care să asigure dezvoltarea liberă a naţionalităţilor componente care vor forma individualităţi politice autonome pe teritoriile lor naţionale. Modelele avute în vedere erau Elveţia şi Belgia, state multietnice care ofereau exemple de stabilitate şi de respect pentru afirmarea liberă a naţionalităţilor componente. În privinţa constituţiilor, pe care Aurel C. Popovici le-a studiat în vederea elaborării proiectului său, acestea au fost cele ale Germaniei, Elveţiei şi Statelor Unite ale Americii. El relevă faptul că cele trei state federale s-au constituit prin liberă voinţă din confederaţii, ca argument împotriva duşmanilor federalismului, considerat un potenţial pericol de disoluţie a imperiului.
Structura Austriei Mari
Teritoriul federaţiei urma să fie împărţit după criteriul delimitării naţionalităţilor în cincisprezece unităţi teritoriale. În cadrul acestora o naţionalitate anumită beneficia de o covârşitoare majoritate. Graniţele etnografice stabilite de autor nu corespund decât parţial vechilor hotare „istorice” ale provinciilor de odinioară. Noile state propuse de Aurel C. Popovici sunt următoarele: Austria interioară germană, împreună cu teritoriile preponderent germane de la graniţa maghiară apuseană, din sud – estul Boemiei şi sudul Moraviei; Boemia germană, în partea de nord – vest a Boemiei, împreună cu ţinutul Tratenau; Moravia germană (Silezia), cuprinzând întreaga Silezie germană şi ţinuturi germane din Moravia şi Boemia; Boemia cehă, cu teritoriile învecinate din Moravia şi Silezia; Galiţia apuseană, locuită majoritar de polonezi; Galiţia răsăriteană, împreună cu comitatele rutene din Ungaria şi Bucovina; Transilvania, împreună cu toate teritoriile locuite de românii din Ungaria şi Bucovina; Croaţia, împreună cu Dalmaţia, Istria croată, Fiume şi insula Mur; Kraina, înglobând toate teritoriile slovene; Slovacia; Woivodina, ţinutul locuit majoritar de sârbi din Ungaria de sud; Ungaria; Ţara Secuilor, formată din comitatele ardelene Trei – Scaune, Ciuc, Odorhei, cu teritorii maghiare învecinate din comitatul Mureş – Turda (este posibil ca liderii U.D.M.R. să fi studiat lucrarea lui Aurel C. Popovici, având în vedere asemănarea frapantă de nume şi teritoriul înglobat – n.n.); Tirolul; Trieste, împreună cu teritoriile italiene din jur.
Deoarece Bosnia şi Herţegovina fuseseră abia înglobate în imperiu, se propunea păstrarea lor în situaţia de atunci. Cele cincisprezece ţări propuse urmau să reprezinte fiecare o individualitate naţională, cu mult mai omogenă din punct de vedere naţional decât majoritatea statelor europene. Fiecare naţionalitate, în teritoriul astfel delimitat, urma să devină purtătoare de drepturi constituţionale. La fel ca în Statele Unite ale Americii, sublinia Aurel C. Popovici, trebuie să se plece de la ideea fundamentală că diferitele naţiuni ale imperiului au anumite interese şi nevoi comune, care urmau să fie încredinţate unui guvern central. Celelalte domenii ale vieţii comunităţilor vor rămâne în sarcina statelor naţionale,
rezervându-li-se o autonomie foarte largă.
Principiile constituţionale ale Federaţiei
Depăşind toate proiectele federaliste de până la el, Aurel C. Popovici expune elementele de bază care ar fi trebuit avute în vedere la elaborarea constituţiei Statelor Unite ale Austriei Mari. Acestea ar fi, în sinteză, următoarele: Forma de stat este monarhia, avându-l în frunte pe împăratul Francisc Iosif I. Fiecare cetăţean al unui stat din federaţie era, în acelaşi timp, cetăţean austriac. Statele Unite ale Austriei urmau să formeze o uniune vamală. Competenţa autorităţilor centrale urma să se întindă asupra listei civile a Coroanei. Guvernul federal se va compune din reprezentanţii statelor naţionale. Şeful guvernului era cancelarul numit de împărat. Organul legislativ federal era parlamentul imperiului, bicameral, constituit din Camera deputaţilor şi Senat. Camera deputaţilor va fi formată din reprezentanţi ai popoarelor întregii federaţii aleşi prin vot universal, direct şi secret. Senatul urma să fie format din membri ai Casei domnitoare, prin naştere, membri de drept, membri aleşi şi membri numiţi de împărat. Aurel C. Popovici propunea un guvern central format din patruzeci şi doi de membri delegaţi de către guvernele statelor naţionale, proporţional cu numărul cetăţenilor cu drept de vot din statul respectiv. Fiecare stat naţional component al federaţiei avea dreptul la o constituţie proprie care nu trebuia să conţină prevederi contrare constituţiei imperiale, la guvern, parlament şi putere judecătorească proprii. În fruntea guvernului va fi numit de către împărat un guvernator care trebuia să fie cetăţean al statului respectiv. Guvernatorul alegea membrii guvernului, a cărui componenţă urma să fie aprobată de împărat. Imperiul este garantul autonomiei şi teritoriului statelor naţionale componente. La rândul lor, statele naţionale se raportau la autoritatea centrală. De asemenea, statele care cuprind minorităţi naţionale erau obligate să le garanteze drepturi şi libertăţi necesare conservării propriilor identităţi. Limba oficială a imperiului, a comunicării între statele componente şi în relaţiile internaţionale, era propusă a fi limba germană. Fiecare stat naţional îşi va hotărî limba naţională. În parlamentul imperial fiecare membru putea să întrebuinţeze limba proprie. Legile, decretele şi alte acte oficiale ale guvernului central, în statele componente, vor fi publicate în limba oficială a statului respectiv. Capitala federală şi oraşul de reşedinţă al împăratului era Viena. Cam acesta era, în linii generale, proiectul Statelor Unite ale Austriei Mari, cu 45 de ani înainte de semnarea Tratatelor de la Paris și Roma, care au pus bazele actualei Uniuni Europene.
(Text publicat în revista ”BUSINESS POINT” nr. 61, iulie 2011)
VLAD HOGEA 