PAUL EVERAC – ”CHESTIUNEA EVREIASCĂ” (1992)

paul_everac_555Chestiunea evreiască se pune astăzi într-un context cu totul schimbat. Evreii nu mai sînt o mică minoritate, ci o mare putere mondială, după părerea noastră, cea mai mare. Această putere e difuză şi ocultă. Spre deosebire de statul naţional Israel, ce rămîne vulnerabil, reţeaua internaţională evreiască este, astăzi, indestructibilă. Ea domină politica mondială, influenţează hotărîtor raportul de forţe, poate destructura economiile, poate asigura redresarea unor ţări. Ea poate propulsa oameni ce-i sînt devotaţi sau apropiaţi, poate crea cursuri publicitare şi valutare, acorda premii supreme, distribui agenţi în toată lumea, inspira sediţiuni, condamna sau compromite şi, de cele mai multe ori, nu cu mîna proprie ci prin influenţă. Ea stăpîneşte astăzi cele două mari pîrghii hotărîtoare în dezvoltarea lumii: pe cea financiară şi pe cea culturală, de la ştiinţific, pînă la spiritual. Ea stăpîneşte pretutindeni propaganda. Vreme de sute de ani, evreimea, refulată de peste tot, a aspirat la o asemenea dominaţie; astăzi o are. Puterea ei, centralizată ocult, se poate acum revanşa copios.

Ca să ajungă aici, neamul evreiesc a trebuit să dezvolte calităţi excepţionale: o minte trează şi combinatorie; o voinţă nedomolită de a servi bine pe alţii, pentru a se servi în final pe sine; de a se amesteca în treburile altora, pentru a le face mai curînd ale sale. Un simţ practic şi bănesc fără egal completat cu rapacitate şi necruţare. O solidaritate exemplară, unică, cu cei de acelaşi sînge şi de aceeaşi credinţă, solidaritate rezemată pe ideea destinului comun, oarecum rătăcitor şi apatrid, şi consolidată prin persecuţie. În fine, o religie de bronz, inflexibilă în habotnicia ei şi, în ciuda unor aparenţe mai degrabă ridicole, tradiţionalistă în exces.

Se poate adăuga şi faptul că o reţea care pare fragilă şi labilă, fără mari înrădăcinări şi aparenţe ostensibile, devine, chiar prin asta, invulnerabilă. Secole de aparentă umilinţă au camuflat o superbie fără seamăn. Cerînd mereu toleranţă de la alţii, prinţi, seniori, potentaţi, evreii au devenit astăzi poporul cel mai intolerant. Fiind sediţioşi, corozivi cu toate sistemele închegate, ei şi-au închegat cel mai indeşirabil sistem. Au fost mereu agenţi ai unor revoluţii în care se exprima dispreţul lor pentru Lumea-aşa-cum-e, cea oprită în structuri unitare şi geloase de impenetrabilitatea lor. Au zgîlţîit toate aceste structuri, făcîndu-şi loc în noile stări revoluţionare, cîştigînd preponderenţă oriunde se schimba ceva. Au provocat şi speculat schimbările, toate. Au agitat idei generoase, fără să-şi uite niciodată interesul, nevoia de dominaţie. Au dat un impuls hotărîtor socialismului de alaltăieri, comunismului de ieri; aşa cum dau liberalismului de astăzi.

Nu s-au amestecat direct, ci prin instigare oblică. Şi-au creat mereu, cu o răbdare neobosită, reţele interstatale, internaţionale, au pus pe tapet atît internaţionalismul socialist, cît şi cosmopolitismul de nuanţă liberală. Au sprijinit toate revoluţiile formale din literatură şi arta, destructurînd formele fixe, canonice, rupînd discursul, în numele unui modernism dizolvant de tradiţie, bineînţeles de tradiţiile altora. Cu o minte speculativă inegalabilă, au fost dogmatici cînd a fost nevoie şi antidogmatici cînd interesul le-a cerut-o, neîncurcîndu-se cu nici o consecvenţă alta decît fidelitatea faţă de propria lor seminţie şi de hălăduirea ei. Cînd comunismul i-a decepţionat au determinat abolirea lui.

Cînd dictatorul român i-a subapreciat, punînd un accent în plus pe partida arabă, s-au raliat la pieirea lui. Au antene nevăzute întinse aproape peste tot, direcţionează cultura întregii lumi civilizate, de la ruşi la americani, chiar dacă nu deţin pretutindeni poziţii la vedere. Propovăduiesc şi comercializează libertinajul distructiv, ei rămînînd lucizi şi austeri. Sînt promotorii estetismului dizolvant şi ilogic-steril, ei rămînînd de o logică implacabilă şi de o riguroasă cazuistică talmudică. Fac prozelism ateu, ei avînd bigotismul cel mat tranşant.

Prin spiritul lor, evreii au reuşit să materializeze lumea, să pună banul drept criteriu suprem, din clipa în care banii s-au adunat, cei mai mulţi, la ei. Acest proces a început de secole, cu primii zarafi şi cămătari. Azi ei fac zarafie şi cămătărie la scară planetară. Au inoculat doctrinar ruşilor un materialism dialectic şi istoric, iar Americanilor un pragmatism, – care nu e mult altceva. Altădată, împrumutau bani prinţului deconfit şi obţineau privilegii. Acum, prinţul pe care-1 ţin de bani e Statele Unite ale Americii, cea mai mare putere militară a lumii, de la care obţin privilegii şi preeminenţe peste tot, fiind adînc, indestructibil împlîntaţi în ruajul economic al acestei ţări şi, plecînd de aici, bancherii lumii. Afară de Japonia, cele mai multe din marile economii pot fi rapid întoarse pe dos de finanţa evreiască.

O asemenea putere e redutabilă şi orice opoziţie directă pare o copilărie. În momentul de faţă, orice antisemitism local e disproporţionat, simplă tiradă verbală sau instigare fără efect. Trebuie recunoscut că evreii nu pot fi în nici un caz contracaraţi din dominaţia la care, cu atîta osîrdie, au ajuns. Trebuie descifrat numai ce doresc ei să obţină politic, ca ipoteză, din supremaţia lor economică (şi, în mare parte, culturală). În primul rînd, ar fi logic să vrea fărîmiţarea etniilor. Pentru asta, ele ar trebui puse în opoziţie, instigate, separate, mărunţite. Din ele ar trebui să dispară, în favoarea unui internaţionalism pacific, orice ferment de ethos naţional sau religios, orice încrîn-cenare provincial-locală, avînd iz naţionalist şi, deci, xenofob. Ar trebui, apoi, admis pragmatismul ca normă generală, creată o bunăstare medie, satisfăcute nevoile mai elementare de viaţă, de cultură, prin simili-uri artistice, uşor comercializabile şi prin îngăduinţe confortabil-operaţionale, la preţ scăzut. Să ai cît îţi trebuie, ca să poţi trăi şi munci fără gînduri duşmănoase, ori de preempţiune.

În al treilea rînd, acest popor, de o extraordinară acuitate organizatorică şi de o forţă de insinuare fără egal, va dori, probabil, să organizeze lumea, ca pe un contoar, avînd în actul de „exploatare luminată” partea leului. În forma asta, fiii lui Israel se vor găsi, în fine, la adăpost. E adevărat, că mai au în cale o tulburătoare lume arabă şi una redutabilă asiatică, dar nici ele nu sînt inexpugnabile. Turbulenţii arabi, după peripeţia irakiană, vor fi o vreme mai prudenţi; aşa cum şi comuniştii antisemiţi din Estul european au devenit mai circumspecţi. Nici China sau India nu sînt chiar de capul lor. iar niponul nu riscă să rămînă în afara jocului, sau în răspărul lui cu toată excelenţa sa ştiinţifico-tehnică. Cunoaşte şi el interdependenţa şi interconexiunea. Ştie ce sînt alea afaceri, cine are piaţa de credite în mînă. Şi cine minuieşte braţul armat al Americii, ca şi filozofia ei politică.

În această situaţie, cei 30.000 de evrei din România nu mai reprezintă o minoritate, ci o diaspora. Rabinul lor nu mai e un şef de cult, ci un ambasador. Ambasadorul lor e un om politic de anvergură. Politica românească „faţă de evrei se subordonează politicii faţă de Marile Puteri. Desigur, principala incomoditate a evreului e că, în primul rînd, e evreu şi apoi orice altceva. Dar ce lecţii pentru noi românii! Dacă am şti să învăţăm! Unde ne e luciditatea, răceala metodică, perseverenţa diabolică? Unde ne e coeziunea de neînfrint pentru cel de sîngele nostru?

Unde ne e puterea religioasă fanatică, nedomolită? Unde ne e simţul chiverniselii, politeţea, onctuozitatea, viclenia, necruţarea şi extraordinara solidaritate comparabilă cu a acestui popor, cu adevărat „ales”? De ce pot 30.000 de oameni să ne influenţeze sau chiar domine economic, politic, cultural? De ce pot să ne dezbine şi să se joace cu sentimentele noastre? Să ne dicteze sau să ne refuze valorile? Răspunsul este: fiindcă au învins. Nu numai în România, ci aproape pretutindeni. L-au învins pe Kohl şi pe Walesa. Stau de vorbă cu Bush şi au stat cu Gorbaciov de la egal la egal. Discută cu Papa.

Calităţile lor s-au dovedit pînă la urmă eminente, cuceritoare. Rămîne să stabilim cu această mare forţă un modus vivendi care să ne dea dreptul de a trăi, în continuare, ca popor şi de a afişa unele culori ale identităţii noastre, fără să fim excluşi de la beneficiile comunităţii mondiale şi europene. Căci avem şi noi (dacă avem) de edificat ceva. Dar nu în domeniul exclusivului, ci în domeniul acceptabilului. Şi avem de apărat ceva. Dar nu cu armele violenţei, ci ale excelenţei spirituale.

Avem, în fine, de sedimentat ceva. Dar nu prin mijlocirea acţiunii, ci a reacţiunii.

Anunțuri
Categorii: Naționalism, Politică - Partidul România Unită, Restituiri | 1 comentariu

Navigare în articol

Un gând despre „PAUL EVERAC – ”CHESTIUNEA EVREIASCĂ” (1992)

  1. Pingback: PAUL EVERAC – ”CHESTIUNEA EVREIASCĂ” (1992) | VLAD HOGEA | radupopescublog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: