RESTITUIRI: VLAD HOGEA – ”DIPLOMAȚIA PARLAMENTARĂ” (2004)

9            Noţiunea de „diplomaţie” desemnează „arta de a conduce relaţiile externe”, însă, adesea, acelaşi termen este întrebuinţat ca sinonim pentru „politica externă”. Am identificat şi alte definiţii de dicţionar: „ştiinţă a relaţiilor internaţionale; carieră diplomatică” (Petit Larousse, 1988); „ştiinţa care tratează relaţiile dintre naţiuni şi interesele acestora” (Black’s Law Dictionary, 1951); „studiul relaţiilor între state, arta negocierilor între guverne” (Hachette, 1983); „ramură a politicii care se referă la relaţiile între state” (Grand Robert, 1985); „management al relaţiilor internaţionale; aptitudinea de a conduce relaţiile internaţionale” (Concise Oxford Dictionary, 1979). Încă din vremurile vechi era ştiut că nu oricine putea fi un bun diplomat, ci numai aceia care îndeplineau cumulativ minimum 9 condiţii: 1) abilitatea de a vorbi mai multe limbi (în primul rând latina); 2) capacitatea de disimulare; 3) ospitalitatea; 4) erudiţia; 5) înzestrarea nativă cu o răbdare de fier; 6) stăpînirea de sine; 7) asceza în viaţa privată; 8) îngăduinţa (toleranţa); 9) abţinerea de la ameninţări, certuri sau reproşuri în timpul acţiunilor diplomatice. După cum bine se observă, aceste criterii de selectare a diplomaţilor s-au păstrat până în zilele noastre. Principalele momente în evoluţia diplomaţiei sunt reprezentate de a) apariţia primelor misiuni permanente (în secolul al XV-lea); b) Congresul de la Viena din 1815 (când se stabilesc reguli şi forme care aveau să definească perioada „diplomaţiei clasice”) şi c) Conferinţa de la Viena din 1961, în cadrul căreia a fost adoptată „Convenţia cu privire la relaţiile diplomatice”.

            În ultimii ani, ca formă specială a diplomaţiei internaţionale s-a manifestat din ce în ce mai pregnant diplomaţia parlamentară[1], prin care se înţelege „rolul jucat de către parlamentele naţionale, de către adunările parlamentare internaţionale, a căror funcţionare este reglementată fie de un tratat, fie de un acord interparlamentar (zona gri a dreptului internaţional), de către asociaţiile parlamentare internaţionale sau de către parlamentari, în mod individual, în domeniul politicii externe”[2]. De remarcat că, în ceea ce priveşte parlamentele naţionale, se poate constata cu uşurinţă tendinţa clară de consolidare a rolului parlamentar în politica externă a respectivelor state. Relaţiile internaţionale sunt departe de a mai constitui, ca în trecut, apanajul exclusiv al guvernelor, iar diplomaţia parlamentară a căpătat un rol deosebit de important. În mod corect s-a arătat că „guvernele au acceptat-o, în cele din urmă, deşi insistă în mod special asupra faptului că lor le revin, în mod oficial, competenţele specifice acestui domeniu. Diplomaţia parlamentară le poate fi utilă în derularea oficială a relaţiilor diplomatice, dar, uneori, le poate stânjeni. Probabil că fenomenul, în toată amploarea sa, este mult prea recent pentru ca ambele laturi să devină complementare. Dar, în sfârşit, nu trebuie să uităm că graniţele între diplomaţia parlamentară şi ceea ce se numeşte controlul parlamentar asupra politicii externe pot să se estompeze”[3]. Analiza evoluţiilor caracteristice a practicii diplomatice din ultimii ani duce la concluzia că, pentru detensionarea raporturilor internaţionale, este indispensabilă diplomaţia parlamentară şi, tocmai de aceea, „concomitent cu diplomaţia economică se extinde continuu diplomaţia culturală, se dezvoltă diplomaţia parlamentară (s.n.). Schimburile culturale, trimiterea unor misiuni culturale, relaţiile parlamentare dintre ţări s-au extins şi se extind continuu”[4].  Diplomaţia parlamentară prezintă  câteva mari avantaje în comparaţie cu diplomaţia guvernamentală (tradiţională) : „Câmpul de aplicare al diplomaţiei parlamentare este mult mai larg decât al diplomaţiei tradiţionale. (…) Diplomaţia parlamentară poate fi incisivă, acolo unde diplomaţia tradiţională nu-şi poate permite decât tonul blajin şi poate fi de explorare acolo unde diplomaţia tradiţională nu a pătruns. (…) Printr-un lobby bine dirijat, diplomaţia parlamentară poate bţine rezultate net superioare duplomaţiei tradiţionale. (…) Nesuportând constrângerile unor reguli bine statuate, diplomaţia parlamentară este, în funcţie de obiectivele propuse, mai suplă, mai directă. (…) Eşecul diplomaţiei parlamentare nu este sinonim cu eşecul diplomaţiei tradiţionale. (…) Diplomaţia parlamentară, prin specificul său, este purtătoarea unor mesaje emoţionale pe care diplomaţia tradiţională, de regulă, nu şi le poate permite”[5]. Trebuie amintită şi previziunea potrivit căreia „diplomaţia viitorului va fi, în principal, una parlamentară, de cunoaştere profundă a reprezentanţilor naţiunilor între ei, dominantă în efectele sale penteru viitoarele relaţii internaţionale cu tentă de globalizare”, deoarece diplomaţia parlamentară este „diplomaţia credibilităţii reale”, „singura formă de exprimare internaţională a democraţiilor autentice”,   „ultima armă a păcii” şi „în ultimă instanţă, chintesenţa puterii parlamentului şi statului respectiv şi a puterii personale a parlamentarului, puteri recunoscute ca atare şi de partenerii de dialog”[6].

            În cazul Camerei Superioare a Parlamentului României, trebuie să pornim de la prevederile legale în vigoare, şi anume cele cuprinse în Regulamentul  Senatului. Astfel, atribuţiile Biroului Permanent privitoare la diplomaţia parlamentară sunt următoarele : „analizează şi supune dezbaterii Senatului propunerile Comisiei pentru politică externă privind orientările generale ale politicii externe a României sau programele de politică externă”; „analizează şi stabileşte problemele privind dialogul cu parlamentele altor state, pe baza propunerilor Comisiei pentru politică externă, ale grupurilor parlamentare sau ale grupurilor de prietenie cu alte parlamente, înfiinţate pe bază de reciprocitate”; „supune spre aprobare Senatului componenţa delegaţiilor permanente la organizaţiile parlamentare mondiale, europene sau regionale, pe baza consultării grupuirilor parlamentare”. Sunt de competenţa Comisiei pentru politică externă a Senatului proiectele de lege, de hotărâri, apelurile, declaraţiile, memorandum-urile şi alte chestiuni referitoare la subiecte precum: „strategia generală a politicii externe a României şi programul de guvernare în domeniul politicii externe, dreptului internaţional şi relaţiilor internaţionale”; „serviciul diplomatic şi consular”, „tratatele internaţionale la care România devine parte şi aplicarea lor”, „participarea României la organizaţiile internaţionale guvernamentale”, „intervenţii în străinătate şi declaraţii de război”, „relaţiile României cu alte state în domeniile vieţii politice, economice şi sociale” etc. De asemenea, Comisia pentru politică externă a Senatului, „împreună cu Comisia pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, audiază şi dă avizul pentru numirea ministului afacerilor externe şi a ambasadorilor români”, dar are între atribuţiile sale şi altele două extrem de importante: „misiunea permanentă de supraveghere a modului în care Ministerul Afacerilor Externe, celelalte ministere şi instituţii cu competenţă în domeniu asigură transpunerea în practică a obiectivelor de politică externă ale României”, respectiv „utilizarea mijloacelor şi resurselor în vederea atingerii acestor obiective”. În legătură cu acest ultim aspect, reamintim că în „Declaraţia pentru aderarea României la NATO”, semnată de toţi liderii partidelor parlamentare la 7 martie 2001 se precizează: „Vom utiliza posibilităţile oferite de diplomaţia parlamentară (s.n.) pentru atragerea sprijinului Parlamentelor ţărilor membre NATO pentru promovarea candidaturii României în perspectiva Summit-ului de la Praga din 2002″. De altfel, în ultimul timp s-a constatat că „prezenţa parlamentarilor români în toate structurile parlamentare europene este deja un fapt împlinit, iar activitatea lor diplomatică a început să fie evidenţiată”[7]. Amintim că, în ceea ce priveşte diplomaţia parlamentară, Comisia pentru politică externă a Senatului a elaborat Programul de relaţii parlamentare, coroborat cu cel al Comisiei similare din Camera Deputaţilor, a supravegheat elaborarea proiectului de Program de relaţii parlamentare externe şi a avizat Programul Parlamentului României, în acest domeniu. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului conţine inclusiv o subcomisie pentru problemele integrării în NATO, ceea ce implică, evident, atribuţii şi activităţi specifice în ceea ce priveşte relaţiile externe şi diplomaţia parlamentară. Din anul 2000, în Parlamentul României funcţionează şi o Comisie de integrare europeană, cu compoziţie mixtă (deputaţi şi senatori).

            Diplomaţia parlamentară bilaterală presupune existenţa unor grupuri parlamentare de prietenie, ceea ce s-a întâmplat şi în România, după schimbarea de sistem din 1989. Constituirea acestora s-a făcut ţinându-se cont de opţiunile personale ale parlamentarilor, de afinităţile acestora, dar pe baza respectării compoziţiei politice a Parlamentului, în sensul cuprinderii reprezentanţilor tuturor grupurilor parlamentare. Prin intermediul grupurilor de prietenie, se facilitează consolidarea relaţiilor politice şi economice dintre state, în destule situaţii parlamentarii deschizând drumul pentru înfiriparea unor relaţii diplomatice de tip clasic (tradiţional). Dezvoltarea relaţiilor parlamentare bilaterale este o prioritate a Senatului, care s-a preocupat în mod constant şi temeinic de consolidarea legăturilor cu „camerele superioare din alte ţări, în principal din ţările vecine, având ca obiectiv extinderea cooperării regionale, întărirea raporturilor de bună vecinătate şi a climatului de stabilitate şi securitate. Astfel, în actuala legislatură, activitatea externă a Senatului s-a concretizat şi în organizarea unor vizite în România ale delegaţiilor parlamentare din alte ţări şi a unor vizite în străinătate ale delegaţiilor parlamentare române, vizite ce au oferit prilejul unor întâlniri bilaterale, discuţii şi negocieri asupra unor teme de interes reciproc”[8]. Din cele 70 de grupuri de prietenie existente în Parlamentul României (cu Africa de Sud, Albania, Algeria, Arabia Saudiă, Argentina, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan etc.), 25 sunt conduse de senatori.

            Diplomaţia parlamentară multilaterală presupune forma mixtă de compunere a delegaţiilor oficiale: reprezentanţi ai Preşedinţiei, reprezentanţi ai Guvernului, oameni de afaceri, membri ai Parlamentului etc. În această situaţie, s-a constatat că, din moment ce este eliberat de orice obligaţie diplomatică, parlamentarul este „omul de discurs”, capabil să asigure legătura şi apropierea directă între membrii delegaţiilor. Iată că acolo unde diplomaţia guvernamentală nu poate acţiona, diplomaţia parlamentară devine, pe zi ce trece, mai eficientă şi mai necesară. Este şi unul dintre motivele pentru care senatorii români au participat la numeroase vizite efectuate în străinătate de către preşedintele ţării sau de către primul ministru.

            În al treilea rând, „un domeniu frucutos de colaborare este cel privind relaţiile cu organismele parlamentare regionale, europene şi internaţionale. Astfel, delegaţiile Parlamentului României, din care fac parte reprezentanţi ai Senatului, participă eficient la activităţile acestor organisme, contribuind, şi la acest nivel, la promovarea intereselor naţionale şi a priorităţilor politicii externe româneşti”[9]. Majoritatea activităţilor care ţin de relaţiile externe ale Senatului s-au desfăşurat în cadrul organismelor parlamentare internaţionale la care România este parte sau la care aspiră să devină membru cu drepturi depline. Obiectivele parlamentarilor români (atât senatori, cât şi deputaţi au fost şi sunt cele legate de „continuarea demersurilor în vederea accelerării negocierilor pentru integrarea României în Uniunea Europeană”, „sprijinirea dialogului şi cooperării cu instituţiile financiare internaţionale”, „întărirea capacităţii României de a face faţă ameninţărilor neconvenţionale la adresa securităţii”, „promovarea imaginii, culturii, spiritualităţii şi ştiinţei româneşti în lume”[10].

            La nivel regional, România face parte, ca membru cu drepturi depline, din Adunarea Parlamentară a Iniţiativei Central Europene (5 deputaţi şi 2 senatori) şi din Adunarea Parlamentară a Cooperării la Marea Neagră (3 deputaţi şi 4 senatori). La nivel european şi euroatlantic, avem reprezentanţi în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (14 deputaţi şi 6 senatori, incluzând şi supleanţii), în Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (12 deputaţi şi 2 senatori), în Adunarea Interparlamentară Europeană a Ortodoxiei (2 deputaţi), în Adunarea Parlamentară a NATO (3 deputaţi şi 3 senatori cu statut de invitaţi), în Adunarea Parlamentară a Uniunii Europei Occidentale (2 deputaţi şi 2 senatori cu statut de invitaţi) şi în Comitetul Parlamentar Mixt România-UE (17 deputaţi şi 7 senatori, care asigură legătura dintre Parlamentul României şi Parlamentul European). La nivel interregional, România este membră în Adunarea Parlamentară a Francofoniei (6 deputaţi şi 1 senator), iar la nivel mondial, face parte din Uniunea Interparlamentară, Comitetul Director al Grupului Român pentru UIP incluzând 17 deputaţi şi 8 senatori.

            De menţionat că a 101-a sesiune a Uniunii Interparlamentare s-a ţinut în aprilie 1999 chiar la Bucureşti, iar o rezoluţie a Grupului Român pentru UIP, pe tema marilor oraşe, a stat la  baza rezoluţiei finale a Conferinţei. La a 102-a sesiune (Berlin, octombrie 1999), Grupul Român pentru UIP a prezentat o rezoluţie privind contribuţia Parlamentelor la respectarea şi promovarea dreptului internaţional umanitar, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a Convenţiilor de la Geneva. Cel puţin la fel de activă a fost şi delegaţia românească la APCE, care s-a remarcat, de-a lungul anilor, prin intervenţii de substanţă atât în plenul Adunării, cât şi în comisiile de specialitate. Este cunoscut că „nici un alt forum parlamentar internaţional nu a fost atât de bine dotat ca Adunarea Parlamentară pentru a integra noile democraţii ale Europei centrale şi de est în familia celorlalte democraţii europene. Avantajul considerabil al membrilor săi, care sunt şi membrii parlamentelor lor naţionale, oferă Adunării posibilitatea să menţină un contact strâns cu politicile naţionale. Ea contribuie la pregătirea ţărilor candidate la aderare şi sprijină evoluţia democratică în statele membre”[11]. Menţionăm şi faptul că a IX-a reuniune a Comitetului Parlamentar Mixt România-UE (din noiembrie 1999, cu participarea preşedintelui Adunării Parlamentare a NATO şi a Secretarului general al acesteia) a avut loc la Bucureşti, la fel ca sesiunea anuală, din iulie 2000, a Adunării Parlamentare a OSCE. Tot aici se înscriu şi Conferinţa interparlamentară sub auspiciile OSCE, pe tema Pactului de Stabilitate (iunie 2002) şi Sesiunea Plenară a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (iulie 2002). În noiembrie 2002, o delegaţie formată din 33 de senatori şi deputaţi români au participat, la Strasbourg, la ceremonia de extindere a Uniunii Europene. Cât priveşte Adunarea Parlamentară a Francofoniei, Conferinţa desfăşurată în octombrie 1998, la Bucureşti, a Adunării Regionale Europa din cadrul APF a constituit o reuşită deplină.

            În anii din urmă, o serie de distinşi oaspeţi de peste hotare ne-au onorat cu prezenţa. Între aceştia, d-na Leni Fischer, preşedintele APCE, care a luat parte, în octombrie 1998, la o sesiune solemnă a Parlamerntului României, prin care se marca împlinirea a 5 ani de la admiterea ţării noastre în Consiliul Europei. Tot atunci a fost organizată şi prima conferinţă internaţională având ca temă Rolul diplomaţiei parlamentare în stabilirea unei ordini durabile de securitate democratică. Au fost abordate următoarele aspecte principale: emergenţa, dezvoltarea şi înţelesul actual al conceptului de diplomaţie parlamentară; contribuţia diplomaţiei parlamentare la adoptarea de reguli, standarde şi instituţii ale unei ordini democratice de securitate; diplomaţia parlamentară preventivă şi perspectivele dezvoltării ei; principiile democratice general acceptate de conduită internaţională; rolul diplomaţiei parlamentare în reglementarea paşnică a disputelor; promovarea păcii, stabilităţii şi securităţii internaţionale ca obiectiv primordial al diplomaţiei parlamentare. În aceeaşi ordine de idei, enumerăm vizitele la Bucureşti ale unor înalţi demnitari europeni: comisarul european Günter Verheugen (aprilie 2001), premierul Italiei, Silvio Berlusconi (aprilie 2002), preşedintele Parlamentului European, Pat Cox (noiembrie 2002) şi preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Peter Schieder (noiembrie 2002). Toţi cei enumeraţi mai sus s-au aflat la tribuna Parlamentului României, de unde s-au adresat Camerelor reunite în sesiune plenară comună.

            Tot în sfera de cuprindere a diplomaţiei parlamentare se circumscriu şi declaraţiile, moţiunile, apelurile, declaraţiile-apel ale celor două Camere ale Parlamentului României. Dintre acestea, menţionăm: Hotărârea Parlamentului României cu privire la proclamarea independenţei Republicii Moldova, din 3 septembrie 1991; Apelul Senatului României către opinia publică internaţională şi toate parlamentele lumii, din 10 mai 1993; Declaraţia-Apel a Senatului României cu privire la înscenarea judiciară de la Tiraspol, din 26 mai 1993; Apelul Parlamenmtului României adresat preşedintelui Boris Nicolaevici Elţân şi Parlamentului Federaţiei Ruse, din 27 mai 1993 etc. În anul 2001, Ilie Ilaşcu (devenit senator al României şi membru al delegaţiei parlamentare române la APCE, după alegerile din noiembrie 2000) a fost eliberat din închisoarea transnistreană, ca urmare a unor demersuri care au ţinut tot de diplomaţia parlamentară.

            În concluzie, putem să ne raliem, fără teama de a greşi, ideii că  „Senatul s-a preocupat de consolidarea şi dezvoltarea raporturilor de colaborare cu parlamentele ţărilor europene şi cu organismele parlamentare internaţionale. Prin numeroase acţiuni ce se înscriu în perimetrul specific al diplomaţiei parlamentare, structurile de conducere ale Senatului, comisiile de politică externă şi de integrare europeană, precum şi senatorii care fac parte din delegaţiile permanente la organismele parlamentare internaţionale contribuie la realizarea obiectivelor majore ale politicii noastre externe”[12].

(Studiu realizat împreună cu Gh. Buzatu și publicat în volumul ”Istoria Senatului României”, 2004)


[1] Din vasta bibliografie a temei abordate, menţionăm câteva lucrări de căpătâi: Heinrich Klebes, Diplomaţia parlamentară, IRSI, Bucureşti, 1998; Gheorghe Rizescu, Diplomaţia parlamentară. Rolul ei în soluţionarea problemelor internaţionale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000; Diplomaţia parlamentară, studiu realizat de Direcţia pentru Informare Parlamentară a Camerei Deputaţilor, disponibil în baza documentară a respectivei instituţii; Ralph George Feltham, Introducere în dreptul şi practica diplomaţiei, Editura All, Bucureşti, 1997; Ion M. Anghel, Drept diplomatic şi consular, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996; Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Drept parlamentar românesc, Editura Actami, Bucureşti, 1999; Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşti, 1998.

[2]Heinrich Klebes, op.cit, pag.83-84.

[3]Idem, pag.18.

[4] Vezi Dumitru Mazilu, Diplomaţie deschisă şi secretă – evoluţii caracteristice, în „Lumea Magazin”  nr.10 din 2000.

[5] Gheorghe Rizescu, op.cit., pag.277-278.

[6]Idem, pag.282-290.

[7]Idem, pag.286.

[8]Parlamentul României: Senatul. Legislatura 2000-2004, R. A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2001, pag.204.

[9] Idem, pag.204-205.

[10] Activitatea Camerei Deputaţilor în anii 2000-2002, R. A. Monitorul Oficial, 2003, pag.75.

[11]Manualul Consiliului Europei, Bucureşti, 2003, pag.100.

[12]Parlamentul României: Senatul…, pag.203.

Anunțuri
Categorii: Naționalism, Politică - Partidul România Unită, Restituiri, Viaţa mea, cărţile mele | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: