VLAD HOGEA: ”NASTRATIN LA AMSTERDAM”

NASTRATIN LA AMSTERDAMNastratin și Cristiana plecară la Amsterdam cu păreri preconcepute și se întoarseră cu cumpărături din duty-free. Se așteptaseră să găsească un oraș sordid (cu cerșetori, vagabonzi și drogați care se injectau pe străzile mizerabile!), puțind a urină și gunoi. Dar – surpriză! Nici vorbă de așa ceva. City-break-ul îi duse într-o capitală europeană ultra-civilizată (deși prea libertină, după standardele lor!), de care se bucurară pe deplin.

În casa de la București îl lăsară de pază pe cotoiul Pufy, care, aflat la venerabila vârstă de 16 ani, avea să fie vizitat și îngrijit la domiciliu de Mioara și Cornel. Nastratin descoperi într-un shop de la Muzeul Filmului o poză în care Romy Schneider ținea în brațe un motan care semăna leit cu Pufy. Cum actrița murise înainte de nașterea lui Pufy, Nastratin, după o scurtă deliberare, puse asemănarea izbitoare pe seama rasei… siameze!

         La Muzeul Van Gogh, Cristiana căzu sub hipnoză în fața groteștilor ”Mâncători de cartofi”, iar Nastratin își puse mâna la falcă în Amsterdam Museum, unde medicii lui Rembrandt îl decerebrau cu nonșalanță pe un pacient mai mult sau mai puțin mort. La Muzeul Sexului, manechinele manevrate mecanic își exhibau fără rușine organele genitale, scoțând sunete obscene, iar la Muzeul Poșetelor, domnițele vizitatoare salivau abundent în fața vitrinelor puzderie de genți și gentuțe, care de care mai cochete. Arta modernă (snoabă și kitsch-oasă!) din Stedelijk Museum îi lăsă nepăsători, la fel și pozele (puține și proaste!) din Muzeul Fotografiei, precum și băbăciunile spoite strident din Red Light District (care, din dosul vitrinelor, te îndemnau să le încerci farmecele răsuflate și feminitatea îndoielnică).

În schimb, îi binedispuse mini-croaziera pe canalele orașului, drept pentru care, pe seară, cei doi gambleri dădură buzna în cazinoul cel mare, din piața unde erau cazați. Câștigară câteva sute de euro, așa că recidivară la locul faptei, două seri mai târziu. Una peste alta, dubla distracție nu îi costă nici o centimă, așa că, nici în pierdere, nici în câștig, se retraseră strategic din brațele caracatiței cu sute de slot-machines, care se străduise zadarnic să-i aducă la sapă de lemn…

Întorși la hotelul pretențios unde adăstaseră, băgară repetat și futil cartela de acces în fanta de rigoare a ușii de la cameră, până obosiră. Așa că Nastratin (galant, ca de obicei!) o lăsă pe Cristiana să sprijine pereții holului și se duse să ia de la recepție o altă cartelă (de bună seamă, cea dintâi se demagnetizase). Numai că acolo fu întâmpinat de un domnișor înțepat, care îl informă că nu plătise cazarea, drept pentru care i se blocase accesul în cameră până va plăti de-adevăratelea, cu vârf și îndesat. În viața lui, Nastratin nu se confruntase cu o asemenea mârlănie, dar se abținu să-l pocească pe piticul impertinent care contesta calitățile mega-cardului său de credit, atotputernic în toată lumea bună, mai puțin în respectiva discuție de maidan. Îl asigură pe vițelul de serviciu că va suna în țară luni dimineață (scena confruntării se petrecea sâmbătă seara!) și îi va produce cumva (deși nu era obligat nici într-un fel!) dovada plății, pe care hotelul i-o cerea insistent. După târguiala de rigoare, primi cu greu o nouă cartelă de acces în cameră, iar privirile suspicioase ale recepționerilor îl urmăriră până în după-amiaza următoare, când managerul hotelului îl sună în cameră, ca să-i ceară scuze…

Pentru că, de fapt (așa cum Nastratin susținuse tot timpul, dar nu fusese băgat în seamă, căci, român fiind, beneficia din start de prezumția de vinovăție!), plata fusese de mult efectuată, iar ”departamentul de contabilitate” săvârșise o eroare regretabilă. Întreaga poveste cu cardul de credit (dublată de lipsa apei calde în ziua plecării) îi costă pe neghiobii de la hotel un discount de 20% pe care (cu musca pe căciulă!) se simțiră obligați să-l ofere perechii de amorezi est-europeni, dar nu înainte de a încerca (pentru ultima oară!) să-i jefuiască prin imputarea unor consumuri de neam prost din minibarul intact al odăii de închiriat.

Cârciumile din capitala Olandei (mai cu seamă cele cu specific japonez, thailandez, italian ori irlandez) îi dădură rotofeiului Nastratin conturul rubensian pe care orice mâncăcios îl capătă spre jumătatea vieții. Plimbările lungi pe străduțele strâmte ale orașului lalelelor avură, însă, efect digestiv, așa că, din fericire, nici pe unul, nici pe altul dintre gurmanzi nu îl atacă vreo bezmetică criză de bilă.

         City-break-ul se sfârși când le era lumea mai dragă, așa că făcură iute cale întoarsă într-un București fanariot, în care faima drogaților și târfelor din Amsterdam bătea la fundul gol realitatea imediată…

 (Text reprodus din ”ALMANAHUL NASTRATIN 2013”)

Anunțuri
Categorii: ”Nastratin”, Caricaturi | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: