VLAD HOGEA & MIHAI MATEI: ”NASTRATIN SE ÎNTOARCE”


Nastratin nu e doar strămoșul lui Vlad Hogea. E un spirit complex, care se întrupează cum îi vine mai bine. Revistei ”NASTRATIN” (înființată în februarie 2011), i-a urmat Almanahul ”NASTRATIN” 2012 (ediția I – noiembrie 2011; ediția a II-a – decembrie 2011). Acum, în 2012, a venit rândul Abecedarului de Umor ”NASTRATIN”. Nu știu ce ne rezervă viitorul. Poate Calendarul ”NASTRATIN”? Manualul ”NASTRATIN”? Cotidianul ”NASTRATIN”?
Desigur: Nastratin sunt eu – Vlad Hogea (ca să-l parafrazez pe Flaubert) – și, din decembrie 2010 încoace (când am pus la cale Proiectul ”NASTRATIN”), Mihai Matei (genial creator de umor) a devenit, și el, Nastratin. Semnăm împreună această carte. Ne-am tot jucat cu funcțiile și cu rolurile. La Revistă Vlad Hogea era Director General, iar Mihai Matei – Art Director. La Almanah, Vlad Hogea era Coordonator, iar Mihai Matei – tot Art Director. La Abecedarul de Umor suntem (co)autori. Probabil vor mai urma și alte lucrări în aceeași formulă. Avem resurse inepuizabile de umor. Noi și distinșii noștri colaboratori, care ne onorează cu prezența lor constantă în ”NASTRATIN”.
Nu știm dacă ”NASTRATIN” ne va supraviețui nouă, ori noi îi vom supraviețui lui ”NASTRATIN”. Însă un lucru e cert: după mulți ani de crispare, românii au reînvățat să râdă cu lacrimi de când cu ”NASTRATIN” (Revistă / Almanah / Abecedar de Umor). Și credem că, de fapt, asta contează. Restul e tăcere.

AUTORII

Anunțuri
Categorii: ”Nastratin”, Caricaturi | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: