Trăiesc într-o țară în care potentații zilei și saltimbancii care ne dădăcesc de dincolo de ”sticla” canalelor docte se raportează la iluzii macroeconomice, dar uită să se îngrijească de microeconomia fiecărei gospodării. O țară îndatorată până peste cap și care va mai împrumuta încă 16 miliarde de euro în anul 2012. Adică 511 euro pe secundă. Din cele 16 miliarde, 2,6 miliarde se contractează pentru plata dobânzilor la împrumuturile anterioare. Așadar: o spirală periculoasă, din care nu știu cum vom mai ieși.
O țară în care a fost aruncat la gunoi, fără regrete, articolul din ”Constituție” care obliga statul să garanteze cetățenilor un nivel de trai decent. O țară bogată cu oameni săraci. O țară cu brand (prost găsit!), subvenționat din bani publici, dar căreia i s-a dus buhul în lume pentru infractori transfrontalieri, copii cu dizabilități și câini măcelăriți pe bandă rulantă.
O țară care a contat, dar nu mai contează. De fapt, aproape nimic nu mai contează. O țară a blazării, a lucrurilor croite din ce în ce mai prost, a umilinței și a disperării. O țară a lipsei de viziune, a neimplicării, a încremenirii în proiect. O țară în care pseudo-elitele ignoră vechiul îndemn al lui Adrian Păunescu: ”Niciodată, niciodată / Să nu uităm de cei mai triști ca noi”.
Totuși: e țara mea, o iubesc și mi-aș dori să o văd schimbată la față, ca o mireasă a creștinătății răsăritene. Spunea, cândva, Mircea Eliade: ”Trebuie să iubești România cu frenezie, s-o iubești și să crezi în ea, împotriva tuturor evidențelor – ca să poți uita gradul de descompunere în care am ajuns”…
Unii vorbesc despre criză, iar alții simt criza. Unii rescriu trecutul, iar alții își năruiesc prezentul și își anulează viitorul. Economia de criză e una pentru multimilionarul care cheamă firme de lichidare ca să-i arunce pe drumuri angajații și alta pentru Ilie de la Sculărie, care nu mai are ce pune pe masă la copiii care-l așteaptă seara, ca puii de guguștiuc. Unii teoretizează recesiunea, dar poporul suportă criza. Pe propria piele, din ce în ce mai argăsită.
N-am nevoie de lămuriri savante ca să-mi dau seama că multe merg de-a-ndoaselea. Iar celor care încearcă să mă prostească (a câta oară?) le zâmbesc rece. Pentru că țara (da, da, țara aceea a contradicțiilor, de care vorbeam mai devreme!) începe să înțeleagă și să se miște. Iar cei care se bazau la infinit pe șabloanele manipulării eșuează la margini de piscină. Vreascurile unor noi paradigme se pun pe focul unui context socio-economic complicat. Poporul încă suportă criza (arsură sinistră, făcută cu dangaua inechității!). Dar, pentru câtă vreme ?!
(Text publicat în revista ”Business Adviser” nr. 63, noiembrie 2011)
VLAD HOGEA 