NASTRATIN, VECINUL ȘI ”DEPANATORUL”

Nastratin dădu un telefon, dar apelatul nu fu de găsit. Cică nu era în ”aria de acoperire”… Îmbufnat, Nastratin urcă la etaj, se așeză la masa de scris și, uitând de tot și toate, puse pe hârtie ce voia să povestească prin telefon:

”Nu-s mai mult de trei zile de când s-a petrecut ce-am să vă spun mai departe și, fapt curios, poate, chestia mă amuză mai mult decât să mă surprindă ori să mă indigneze. Nevastă-mea, ca în fiecare dimineață însorită de vară, deschide poarta și culege petalele ofilite ale trandafirilor aflați în jardiniera trotuarului… Apoi inspectează cu un ochi critic ce alte flori au mai culcat la pământ seara trecută Albuș, Negruța și Rita (ăștia-s trei din cei șase câini ai noștri)… Vecinul din stânga, cum te uiți la casa noastră din stradă (pentru cine vrea să-mi facă o vizită), tocmai făcea cale-ntoarsă din drumul spre serviciu, în mașina-i elegantă și aproape nouă, care seamănă leit cu a mea. Numai la culoare. Începuse să-i sune alarma locuinței fără rost și, cum soața-i plecase mai devreme la slujbă, vede alarma pe mobil și revine să rezolve. Deh, ei n-au decât un câine… În ăst timp, dinspre capătul străzii vine în fuga un individ tot o apă și-un pământ, nici prea-nalt, nici prea scund, nici prea gras, nici prea slab, nici tânăr, nici bătrân, iar după port – nici prea avut, dar nici sărman. Și grăiește către nevastă-mea: <Unde-i domnu?>… Chiar atunci iese și vecinul din curte și afla de la individ cum că mașina-i scoate scantei ca la focurile de artificii, de undeva de lângă eșapament. Vecinul rămâne mut, dar se face verde… Tipul nu-l lasă să se dezmeticească și-i cere o țoală, ceva, să se-ntindă sub mașină: <Că mă mai pricep>… Acu-i momentul să vă spun că eu am un principiu în viață: stâlpul familiei trebuie să conducă, nu să șofeze! Așa că nu mi-am dat cu părerea. N-o fac decat în politică, sporturi de orice fel, bucătărie, construcții edilitare și civile, muzică, literatură, film etc. În ce privește vreun permis de conducere, nu-l posed decât pe cel de la mașina de tuns iarba. Revin la istorioară. Individul nu zăbovește mai mult de 5 secunde sub mașină… Se ridică și spune: <Gata!… Era o tablă care atingea… Putea să ia foc… Acum e-n regulă – mergeți sănătos!>… Vecinul își revine la culoarea naturală, scoate treizeci de lei, pe care-i oferă jenat și-i strânge mâna, de-am crezut că i-a fracturat toate degetele. Individul îl bate pe umăr, ca omul care nu și-a făcut decât datoria, mulțumește, la rându-i, și pleacă. Vecinul, prudent/prevăzător, trece și pe la service-ul din apropire și povestește întâmplarea, rugându-l pe mecanic să-i suie atomobilul pe elevator. Omul îi zâmbește înțelegător și îi spune: <Eu o fac, pentru liniștea dumneavoastră, dar sunteți cam al douăzecilea în ultimele două zile!> Vecinul meu rămâne tablou. Vine și-mi povestește și mie. Iar eu pun mâna pe telefon și-l sun pe celălalt Nastratin. Nu dau de el pe moment. Și atunci îi trimit prin e-mail pățania. Acum văd că apare în revistă. Nu știu precis cum a ajuns acolo, dar bănuiesc. Important e că tocmai ați citit-o. Și ați aflat ce le mai dă prin cap unor escroci inventivi de pe la noi”…

Pentru conformitate: ADRIAN MĂRĂCINEANU

(Text publicat în revista ”NASTRATIN” nr. 9, 1-7 august 2011)

 

Anunțuri
Categorii: ”Nastratin”, Caricaturi | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: