Vlad Hogea: ”Viața mea e un amestec de poker și ruletă rusească!”

Vlad Hogea este director general MEDIA BLOC – INTEGRATOR DE PUBLICITATE: OUTDOOR – INDOOR – GRUP DE PRESĂ (”NASTRATIN”, „BUSINESS ADVISER”, ”BUSINESS POINT”, ”ANUNȚ EXCLUSIV”) – EDITURĂ; doctor în Istorie, expert în Comunicare și Relații Publice, lector universitar, om politic, autor de cărţi, studii istorice, juridice şi de politologie, articole, eseuri, interviuri, fotoreportaje. Din februarie 2010, este realizatorul și prezentatorul emisiunii ”Filmul sau Viața?”, la Antena 2. A fost deputat în Parlamentul României (2000-2008), observator la Parlamentul European (2005-2006), avocat în Baroul Iaşi (1999-2009).

Ați avut până acum vreun contact cu industria de gambling? Dacă da, cum?

Eu nu am o listă foarte lungă de pasiuni, dar cele pe care le am – mă țin mult și bine… Între altele, sunt cinefil înrăit… Și, până să ajung să realizez emisiunea ”Filmul sau Viața?” (la Antena 2), văzusem deja mii și mii de filme… În copilărie, mergeam la cinematograf, cu bunica de mână, și eram vrăjit de ecranul acela magic, din sala de cinematograf, unde se întâmplau tot felul de chestii nemaipomenite… Iar multe dintre filmele care rulau în România anilor ’80 erau westernuri vechi: ”Rio Bravo”, ”Winnetou”, ”Pentru un pumn de ceapă” (parodie după ”Un pumn de dolari”!), ”Cei trei care au speriat Vestul” și tot așa… Or, în westernuri, e nelipsit ”saloon”-ul, unde se joacă poker, pe viață și pe moarte… Pe vremea aceea, evident că nu știam regulile poker-ului, dar eram fascinat de patima pe care o puneau la masa de joc atât ”băieții buni”, cât și ”băieții răi”… Apoi, mult mai târziu, autodidact din fire, am învățat poker – o să râdeți! – dintr-o carte de specialitate…

 

Poker… jucător sau observator?

Eu sunt Capricorn… Și mă implic în poker tot ca un Capricorn… Adică întâi studiez terenul, mă asigur că am suficiente elemente de stabilitate și abia apoi fac câțiva pași… Ani de zile am urmărit la TV și pe Internet diferite show-uri de poker, cu marile vedete ale turneelor internaționale: Doyle Brunson, Phil Ivey, Gus Hansen, Chris Ferguson, Daniel Negreanu, Howard Lederer etc. Apoi, după ce am prins câte ceva de la ”monștrii sacri” ai poker-ului profesionist, am început, timid, să joc și eu poker pe computer… Dar nu online, cu alți jucători reali… Numai cu computerul: adică simulări de turnee în care mă bat cu 30, 48, 80 sau 160 de jucători (astea sunt cele 4 opțiuni în jocul pe care îl am eu)… Și, uneori, când am ceva răgaz și mă concentrez la joc, îi las pe destui în urmă…

În viața reală, am jucat poker de puține ori… Și oricum, nu joc pe bani… Doar pe fise… Dar sunt mândru că, acum 3 luni, am câștigat Secțiunea Poker a Campionatului de Sporturi de Firmă și Jocuri de Societate a companiei din care fac parte…

Așadar: sunt și observator, și jucător… Dar recunosc că, atunci când joc, mă implic enorm (și mental, și emoțional)…

 

Cât noroc și câtă știință se găsesc la jocul de poker?

La Texas Holdem, cred că e 80% știință și 20% noroc. În pokerul clasic (acela cu 5 cărți în mână), norocul era, în schimb, foarte-foarte important… Probabil de aceea se și scotea repede pistolul, când adversarul câștiga (ajutat fie de șansă, fie de așii ascunși în mânecă)…

 

Despre gambling se poate spune că este viciu sau pasiune?

Atunci când joci sume rezonabile, pentru a-ți petrece timpul liber într-un mod plăcut, cred că e vorba de pasiune… Și eu, și prietena mea intrăm în cazinouri sau în săli de joc și consider că aceasta face parte din normalitate. Gamblingul poate fi socotit viciu (sau chiar boală) numai în situații extreme – când ajungi să-ți vinzi casa, mașina, nevasta ca să-ți plătești datoriile acumulate… Să devii un sclav al hazardului, ca în micro-romanul lui Dostoievski, ”Jucătorul”…

 

Care este părerea dvs. despre gamblingul românesc?

Cred că s-au făcut pași importanți pentru normalizarea lucrurilor în industria de gambling și eu unul îi respect și îi salut pe cei care sunt implicați în acest domeniu de activitate… Dacă și statul român ar înțelege să nu mai suprataxeze gamblingul (ca și cum ar fi ceva de lux, sau dăunător sănătății), ar fi și mai bine…

 

Care este motivul pentru care lumea gamblingului din România este evidențiată negativ de media generalistă?

Pentru că lumea își face o imagine deformată (din filme, din cărți, din ziare ori, pur și simplu, din auzite!) despre câte ceva și apoi rămâne cu niște fixații… Probabil că unii dintre conaționalii noștri s-au uitat prea mult la filmele cu gangsteri care fac și dreg în nu-știu-care-cazinouri din Las Vegas (filmul lui Scorsese, ”Casino”, și altele asemenea, au perpetuat o serie de clișee)… Aproape că nu mai contează că realitatea îi contrazice în fiecare zi pe cei care pun, în unele articole, semn de egalitate între gambling și tripou, între gambling și barbut… E foarte multă superficialitate în mass-media, din păcate… Asta e…

Grupul de Presă pe care îl conduceți a lansat recent o publicație care ”a spart” piața presei de umor: ”NASTRATIN” – singura revistă de pamflet (inter)urban si caricatură de brand…

Eu mă bucur nespus că revista ”NASTRATIN” (care se găsește, din luna mai, la chioșcurile de presă din toată țara) are un succes nebun la public… Noi am testat piața cu 3 numere gratuite și, când am văzut că lumea râdea cu gura până la urechi și căuta ”NASTRATIN” ca pâinea caldă, am decis să asigurăm publicației o distribuție națională, astfel încât românii din toate colțurile țării să și-o poată procura, la un preț modic, și să o savureze în liniște cu familia. Nu recomandăm ”NASTRATIN” celor de o vârstă fragedă, pentru că revista noastră conține și destule caricaturi și benzi desenate cu conținut ”licențios”, precum și scene mai violente (care, desigur, provoacă râsul, nu plânsul)… Așa că elevii ar face mai bine să ia BAC-ul și după aceea să cumpere ”NASTRATIN”…

Numele revistei vine de la Nastratin Hogea? Aveți vreo legătură de rudenie?

Eu mă trag chiar din Nastratin Hogea… Unii strămoși de-ai mei au venit din Anatolia pe plaiurile românești, în vremea lui Ștefan cel Mare… Și chiar mă consider – am mai declarat-o, de altfel – un fel de ”executor testamentar” al lui Nastratin Hogea. Pentru că am readus în viața publică spiritul hâtru al acestui mare înțelept, care a trăit în secolul al XIII-lea…

Revenind la gambling – v-a influențat în vreun fel viața?

Mai mult – viața mea e un fel de gambling ciclic, un amestec detonant de poker cu ruletă rusească… Cu ridicări spectaculoase și căderi neașteptate, cu multe eforturi și cu riscuri asumate, cu șanse nesperate și cu ghinioane oarbe… Dar îmi place la nebunie… Și, dacă ar fi s-o iau de la capăt, aș face la fel… Nu mi-aș schimba ”stilul de joc” care m-a consacrat…

(Interviu acordat revistei ”CASINO INSIDE”, iunie 2011)

 

 

Anunțuri
Categorii: ”Nastratin”, Emisiunea mea ("Filmul sau Viaţa?"; 2010-2011), Naționalism, Viaţa mea, cărţile mele | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: