RESTITUIRI: Aurel Baranga, „Omul mitocan”

Mai mult decât o trăsătură de caracter, mitocănia e o stare de spirit. Atât de răspândită, diversificată şi nuanţată, încât poţi întâlni mitocani triviali, aroganţi, arţăgoşi, nesupravegheaţi la gesturi şi limbaj, violenţi, intoleranţi, brutali, cârcotaşi, stridenţi şi exhibiţionişti, dar poţi avea surpriza să te loveşti de mitocani nobili, distinşi, bine-crescuţi, lustruiţi şi stilaţi, cu nimic mai puţin ca primii. Omul mitocan, categorie socială şi morală definită, se caracterizează printr-o singularizare de colectivitatea umană, detaşare pe care i-o dă starea lui parvenită, evidentă. Mitocanul e un realizat, rapid. Ascensiunea lui, precipitată şi conjuncturală, îi dă o fudulie ameţitoare. Or, reversul fuduliei, se ştie, e dispreţul pentru orice fiinţă omenească şi pentru orice realizare a spiritului. Sătul şi fudul, adăpostit şi ferit, provizoriu, de surprizele neplăcute ale vieţii, încredinţat că provizoratul lui, voluptuos, e egal cu eternitatea, mitocanul se arată lovit de o  năpraznică paralizie a tuturor simţurilor menite să-i asigure o relaţie, cât de aproximativă, cu lumea. Mitocanul se priveşte într-o oglindă măritoare, prin care dimensiunile lui capătă proporţii uriaşe, în timp ce semenii din preajma lui sunt împinşi, permanent, spre punctul anulării. Indiferent de instrucţia pe care o are, mitocanul este un sfertodoct, în măsura în care a asimilat din domeniul culturii rudimente de idei. Iar rudimentele de idei sunt mai periculoase şi mai dăunătoare decât ignoranţa. Un ignorant poate fi educat şi atras la cultură, un mitocan suficient, claustrat într-un univers mental precar şi blindat, e definitiv pierdut pentru civilizaţie. Dar mai elocvente decât trăsăturile intelectuale sunt tarele sufleteşti ale mitocanului, aceleaşi în toate straturile societăţii. Egoist, nemilos, indiferent, mizerabil, sângeros, este în stare să treacă pe lângă cele mai cumplite suferinţe omeneşti, fără să clipească. Omul e singura fiinţă capabilă să se devoteze, conştient, colectivităţii. Turma, haita, stupul se face printr-o aglomerare mecanică de necesităţi. Societatea umană, printr-un acord liber-consimţit al omului de a trăi pentru şi printre oameni. Mitocanul, existând, exclusiv, pentru sine, se elimină, automat, din viaţa umană, definindu-se: o fiară, vremelnic travestită. Spun „vremelnic”, fiindcă, indiferent de înfăţişarea lui exotică, uneori înşelătoare, chiar atrăgătoare, până la sfârşit, mitocanul se demască, şi, ceea ce la început e evident doar pentru unii, devine, cu timpul, o certitudine unanimă. Şi, atunci, se produce în sânul comunităţii omeneşti o reacţie de apărare organică, şi necesară: mitocanul e eliminat cu necruţare, aşa cum orice organism sănătos îndepărtează corpii străini. În clipa aceea, binecuvântată, mitocanul se pomeneşte izolat şi singur, zvârlit în vizuina întunericului său, fără nici un strop de căldură omenească şi, ceea ce este şi mai groaznic: fără amintiri.

Anunțuri
Categorii: Restituiri | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: