RESTITUIRI: Răzvan Codrescu, „Un om necăjit: Cazul H.-R. Patapievici” (1996)

D-lui Horia-Roman Patapievici i-a apărut în 1996 un alt volum de eseuri, de data aceasta la Editura Humanitas, intitulat Politice. Autorul nu aduce idei sau atitudini noi, ci încearcă să şi le susţină, cu un plus de patimă, pe cele vechi (cf. Cerul văzut prin lentilă, Editura Nemira, Bucureşti, 1994). Dl. Cristian Tudor Popescu a prins foarte bine, în titlul unui editorial, esenţa discursului respectiv: „Cum să ne descotorosim de poporul român” (în Adevărul din 17 mai 1996, p.1)… Ceea ce aduce relativ nou cartea în discuţie este violenţa de limbaj cu care autorul înţelege să-şi traducă obsesiile. Cu dl. Patapievici se întâmplă ceva. Pentru că una este să fii „democrat”, „internaţionalist”, „progresist”, ş.a.m.d. şi cu totul altceva să secretezi (şi să faci publice) fraze precum aceasta: „Privit la raxe X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag; radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”… (imaginarul d-lui Patapievici este marcat de  formaţia sa ştiinţifică: priveşte „prin lentilă” sau „la razele X”, ia probe de urină şi de fecale etc.). S-a zis că d-l Patapievici n-ar fi român. Cine ştie, poate că ar trebui să-l privim la raze X… În orice caz, d-l Patapievici e supărat pe orice aparenţă naţională, pe natura „dată”, pe respectul ortodox la „firii”, pe lumea lui Dumnezeu, în care unul ca dumnealui n-are loc să-şi exercite „libertatea”. Acum nu-i mai puţin adevărat că lumea contemporană e plină de  oameni nemângâiaţi, certaţi cu determinările „obiective”; unii umblă, bunăoară să-şi schimbe sexul… Toate se pot schimba, numai naţionalitatea nu! S-ar putea ca asta să fie marea dramă a d-lui Patapievici: şi-ar lua dumnealui lumea în cap, să nu ne mai vadă, să nu ne mai audă, dar „inima ca un cur” nu şi-o poate scoate din piept… Şi atunci rămâne pe „plaiul mioritic”,  să-şi răzbune sinea pe noi toţi. Păcat că, aşa cum ne descrie, nu prea are la ce se aştepta. De fapt, de aici începe patologia: din  exerciţiul pur al unei uri fără speranţă. Psihiatrii se vor pricepe mai bine să-l diagnosticheze. Noi l-am numi, necontestându-i sinceritatea, un biet om necăjit, căruia creştineşte ar fi să-i plângem de milă, aşa cum ne plângem şi nouă înşine, atât cât ne îngăduim soiul de inimă…

Din punctul nostru de vedere, d-l Patapievici – dacă-l luăm în serios – păcătuieşte prin confuzia între „neam” şi„popor”, carel duce inevitabil la o altă confutie: cea între „naţionalism” şi „populism”. Am scris altădată mai pe larg despre aceste „distincţii necesare”, aşa că numai reluăm aici întrega discuţie. Neamurlie  sunt realităţi fireşti, rândurile sau îngăduite de Dumnezeu. Orice neam are pe lume un rost, pe care este chemat să şi-l limpezească şi să şi-l  cultive, nu împotriva celorlalte neamuri, ci laolaltă cu ele. Ca orice realitate care cade sub incidenţa istoriei, neamurile nu sunt entităţi perfecte, pentru că omul însuşi nu (mai) este o fiinţă perfectă. Viaţa naţională se colorează şi ea de virtuţile sau de viciile umanului. Părintele Stăniloae observa cu dreptate că nu împotriva neamurilor e de luptat, ci împotriva păcatului care sluţeşte (şi) neamurile. Principial, neamul este şi nu poate să nu fie. El devine însă întru Bine sau întru Rău, după împrejurările istoriei (căci, oricât nu ne-ar plăcea tonul „bătrânesc” al cronicarului, „este bietul om sub vremi”). Un neam nu va putea fi judecat definitiv decât la sfârşitul istoriei şi din perspectiva divinităţii (atunci când, prin dumnezeiescul „seceriş”, se va alege „grâul” de „neghină”). Aici „sub vremi”. Lucrurile sunt neclare şi amestecate (perplexae şi permixtae, cu terminologia augustiniană), într-o dinamică perpetuă, fiind întotdeauna loc şi de „mai rău” şi de „mai bine”. Nu există neamuri o dată pentru totdeauna rele, nici neamuri o dată pentru totdeauna bune. „Poporul” (care, pentru noi, nu este neamul „în absolut”, ci doar neamul în relativitatea unui anumit moment istoric) se poate ticăloşi; ticăloşia prezentă a unui „popor” nu anulează, însă, în mod necesar, trecutul sau viitorul „neamului” pe care-l înfăţişează vremelnic. Pe de altă parte, nu există „popor” în întregime ticăloşit, aşa cum nu există nici „popor” în întregime virtuos. De altfel, din punct de vedere creştin, tocmai această dinamică diversitate face posibilă mântuirea (ca liberă şi variabilă con-lucrare a omului cu Dumnezeu, atât pe plan individual, cât şi pe plan comunitar). D-l Patapievici are dreptate să fie supărat pe „poporul” român de azi, pe care ar fi o greşeală să-l flatăm demagogic. Nu mai are însă dreptate când, plecând de la mizeria prezentului, contestă „neamului” românesc ca atare orice vrednicie trecută şi orice şansă de viitor. Nu se poate deduce nevrednicia unui neam întreg dintr-un impas istoric (fie el şi prelungit). Tot aşa, n-are dreptate când judecă reductiv întregul unui popor printr-o parte a lui (fie ea şi majoritară). Minorităţile salvează cetăţile, creştine vorbind. Dumnezeu se îndură şi pentru „o mână de drepţi”, chiar şi în „ceasul al doisprezecelea”, căci „mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului (Iacov 5, 16). Dar d-l Patapievici e certat şi cu Dumnezeu, chiar dacă, întrebat, o infirmă. Poporul român de azi e, într-o proporţie gravă, bolnav. De această îmbolnăvire naţională, într-un fel sau altul, cu toţii răspunzători, chiar dacă se poate da o parte din vină şi pe acea „istorie care a făcut pipi pe noi” (M. Eliade). E de văzut cum se poate lucra, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru o posibilă vindecare. Iar aici, înlăuntrul neamului, minoritatea trebuie să fie „doctor” al majorităţii. Cum nu există însă boli, cu bolnavi, „doctorul” va trebui să ţină seama de natura proprie a bolnavului. Românii trebuie vindecaţi drept ceea ce sunt, căci nimeni nu devine ce nu este de fapt… E bine să diagnosticăm necruţător. Problema este: ce facem mai departe? Scuipăm pe bolnavi şi pe tot neamul lor, ca d-l Patapievici!? Dar atunci cineva  s-ar putea să ne şoptească de alături: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!”…

Anunțuri
Categorii: Naționalism, Restituiri | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: