RESTITUIRI: Zaharia Stancu, „Cine sunt canaliile din umbră” (1937)

Aceste cârtiţe ale întunericului au fost lângă fiecare uşă, pumn tare lângă fiecare gură ce s-ar putea deschide pentru a rosti un adevăr, cuţit necruţător lângă fiecare inimă ce ar cuteza să bată pentru acest popor în alt ritm decât cel ştiut. (…) Numele canaliilor din umbră circulă rar de tot în presă şi în unele cazuri nu circulă deloc. Dar trebuie să ştiţi: oamenii politici pe care îi aplaudaţi la întruniri, pentru cuvântările lor generoase în făgăduieli şi sforăitor patriotarde, sunt de cele mai multe ori, numai nişte biete unelte ale canaliilor din umbră. Canaliile din umbră dictează legile protecţioniste şi abuzive pe care majorităţile parlamentare le votează, la sfârşitul lungilor şedinţe de noapte, cu duzina, când tribunele şi coridoarele sunt pustii. Canaliile din umbră hotărăsc cu cât să plătim încălţămintea şi veşmintele. Canaliile din umbră hotărăsc preţul cernelii, al peniţelor, al hârtiei, al zahărului, al scândurilor de sicrie. Canaliile din umbră decid cu ce să ne hrănim, cât să ne hrănim şi cum ne este îngăduit să grăbim. Canaliile din umbră sunt stăpânii marilor trusturi. Genunchii acestor canalii apasă şi în convoaie un popor care încă nu cutează a-şi cere dreptatea cu arma în mână, prea răbdător încă pentru a-şi apăra libertăţile cu preţul sângelui său. Împotriva acestor canalii am fi dorit să se ridice glasul politicienilor care pretind că se zbat pentru fericirea noastră. Împotriva acestor canalii am fi dorit să ia guvernele votul universal măsuri de legiferare. Dar politicienii ţipă în faţa poporului că vor face dreptate şi după ce cuceresc puterea se pun cu trup şi suflet în slujba trusturilor. Nu sunt deloc rare cazurile în care politicienii trec de pe banca ministerială în fruntea diferitelor consilii de administraţie, sau invers. Lucrul pare firesc şi nimeni nu se grăbeşte să-l semnaleze. Exista odinioară, după ce oamenii se întorseseră din tranşee, un  partid nou, ai cărui şefi foloseau o frazeologie revoluţionară şi care făgăduiau dreptate pentru toţi, pâine pentru toţi şi alungarea o dată pentru totdeauna din viaţa publică românească a  favoritismelor. Partidul acela a venit, după o lungă perioadă a opoziţiei, la putere, şi ţara a asistat consternată la noi jafuri, la noi abuzuri, la noi făgăduieli, făptuite de fruntaşii fostului partid cu frazeologie revoluţionară, care devenise acum partid de guvernământ. Nimic din ceea ce se promisese nu era înfăptuit. Pretinşii revoluţionari căutau locuri în consiliile de administraţie, vânau prietenia şi protecţia canaliilor din umbră. „Revoluţionarii” aceia au avut imediat ceea ce au dorit. Tranzacţia s-a încheiat pe socoteala ţării. Capitala s-a îmbogăţit cu un nou număr de vile, marile restaurante şi localurile de noapte au făcut cunoştinţă cu o nouă serie de tipuri dispuse să cheltuie sume fabuloase pentru a pune în contact burţile lor ţărăneşti cu gustul băuturilor excentrice. Ţara a rămas ca şi înainte să se încovoaie şi să geamă sub genunchii canaliilor din umbră, în aşteptarea unei noi serii de pretinşi revoluţionari care să-i făgăduiască libertatea de vechiul jug, o viaţă nouă, dreptate pentru toţi, pâine pentru toţi şi tot ce se promite cu uşurinţă în asemenea ocazii.  Aceşti noi pretinşi revoluţionari şi-au făcut apariţia. Ei sunt însă aceiaşi. Cei vechi. Printr-una din cele cumplite bătăi de joc ale destinului, foştii pretinşi revoluţionari de odinioară au fost înlăturaţi câţiva ani de la beneficiile puterii. Acum, ei şi-au adus aminte de trecuta lor tinereţe, când erau zvelţi şi flămânzi, cu ochi profetici şi colindau satele făgăduind fericiri şi dreptăţi în care şi ei poate, atunci, credeau. Şi au socotit că ar mai putea să pară o dată tineri, profetici şi agitatori ai maselor mereu flămânde, mereu însetate după dreptate. Asistăm la trei săptămâni, adică de la rezolvarea crizei de guvern tot în favoarea lui Tătărăscu, la o foarte ciudată acţiune politică. Oamenii care conveniseră să guverneze cu cenzură şi stare de asediu, în pofida celor mai elementare principii democratice, se declară acum adversari crânceni ai cenzurii şi ai stării de asediu. Oameni care erau gata să preia puterea de la Tătărăscu şi să guverneze tot atât de puţin democratic, agită azi, în numele democraţiei, în numele libertăţilor cele mai desăvârşite şi insinuează că această ţară nu poate fi liberă şi fericită, fiindcă undeva, în umbră, s-ar afla o canalie care încurcă toate firele binelui. Da. Există canalii în umbră care încurcă toate firele binelui la care ţara ar avea dreptul. Dar lângă aceste canalii stau cea mai mare parte din ei ce vorbesc de canalia din umbră. Lângă aceste canalii se îngraşă şi huzuresc cei ce atunci când se află în faţa mulţimilor spre a le solicita votul vorbesc de canalia din umbră. Cine sunt canaliile din umbră? (…) Canaliile din umbră  operează şi ţin îngenuncheată ţara prin trusturi. Cereţi celor ce fac aluzii la canalia din umbră să atace trusturile. Atunci când trusturile vor fi sparte, nu va mai exista în această ţară nici o canalie în umbră. Atunci abia ţara va începe să respire cu adevărat liberă şi prosperă.

Anunțuri
Categorii: Naționalism, Restituiri | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: