RESTITUIRI: Vlad Hogea în dialog cu Mircea Micu (“Atheneul Artelor”, DD TV, 16 octombrie 2005)

MIRCEA MICU: Bună ziua, stimaţi telespectatori. Bine v-am găsit în această zi de duminică la emisiunea “Atheneul Artelor”. Astăzi o să am un invitat special – domnul Vlad Hogea. Bine aţi venit!

VLAD HOGEA: Bine v-am găsit la această emisiune atât de bine urmărită şi atât de nimerită.

MIRCEA MICU: Da, crezi că-i urmărită?

VLAD HOGEA: Cred că este urmărită, pentru că o urmăresc şi eu, măcar un telespectator care este şi invitat, iată că aveţi, dar ştiu de la foarte mulţi prieteni că în fiecare duminică, la amiază, ei se uită pe DD TV pentru că este nevoie şi de cultură adevărată într-o societate românească atât de bulversată de subcultură, după cum ştim.

MIRCEA MICU: Pe mine mă bucură ce spuneţi şi cred că nu este un compliment gratuit. Din păcate există – cum se numesc – societăţi din acestea de cablu care, chiar în Bucureşti nu retransmit programul DD TV. Este păcat, fiindcă, în rest, emisiunea pătrunde în toate colţurile ţării, în majoritatea judeţelor şi chiar în străinătate. Noi am primit aici telefoane din Franţa, din Germania, din Suedia, din diverse colţuri ale Europei, lucru care m-a bucurat. Pentru telespectatorii care sunt interesaţi de emisiune şi vor să pună întrebări sau să ne comunice ceva vă rog să alegeţi numerele de pe ecran şi să telefonaţi în consecinţă. Deci, spuneam că invitatul meu de astăzi este şi, printre altele, redactor şef al ziarului “Tricolorul”, deputat, unul din cei mai tineri parlamentari român din legislatura 2000-2004, dacă nu mă înşel. Nu?

VLAD HOGEA: În 2000-2004 am fost chiar cel mai tânăr.

MIRCEA MICU: Cel mai tânăr parlamentar.

VLAD HOGEA: Acum am mai îmbătrânit, la al doilea mandat al meu au venit din urmă unii mai tineri.

MIRCEA MICU: Câţi ani aveţi, domnule Hogea?

VLAD HOGEA: Acum am 28 de ani. Cînd am intrat în Parlament, în decembrie 2000, aveam 23 de ani.

MIRCEA MICU: Iată, 28 de ani… când mă gândesc ce vârstă frumoasă. Mă gândesc aşa, cu o oarecare melancolie. Am fost foarte surprins, eu îl cunosc de ceva vreme şi am fost foarte surprins că, atunci când l-am cunoscut, mi-a declarat că îmi ştie o serie de cărţi apărute înainte de ’89 şi, făcând o socoteală, mi-am dat seama că citiţi, totuşi, înseamnă că aveaţi cam 13-14 ani.

VLAD HOGEA: Da, citeam. Citeam şi la 12-13 ani o parte din conţinutul revistelor culturale care apăreau pe vremea aceea, dar mi-a plăcut viaţa scriitoricească şi m-am îndreptat spre ea.

MIRCEA MICU: Sunteţi ieşean, nu?

VLAD HOGEA: Ieşean, da.

MIRCEA MICU: Care era viaţa scriitoricească, să zic “culturală” a Iaşilor, înainte de Revoluţie?

VLAD HOGEA: Ce să zic? În anii ’70 – ’80 deja cam decăzuse, climatul cultural se cam degradase şi lucrurile din păcate se simt şi acum. Iaşii, cu un trecut glorios – aş putea spune – în materie de emulaţie culturală, iată că, din păcate, în ultimele decenii nu a reuşit să repete performanţele din trecut…

MIRCEA MICU: Nu, dar de ce? Atunci erau “Iaşiul literar”, “Cronica”, “Convorbiri literare”.

VLAD HOGEA: “Cronica” era, probabil, cea mai performantă revistă literară.

MIRCEA MICU: Saptămânală, nu?

VLAD HOGEA: Da, era săptămânală şi cu condeie foarte bune.

MIRCEA MICU: Dar şi “Convorbirile literare” erau, la un moment dat, tot săptămânale şi apoi a devenit la două săptămâni.

VLAD HOGEA: Da, s-a mai mărit…

MIRCEA MICU: Da, dar aveaţi acolo scriitori şi încă mai sunt printre ei de marcă. Erau câţiva poeţi veritabili, câţiva prozatori foarte buni, Corneliu Ştefanache, de pildă, pe care nu l-am văzut până la urmă…

VLAD HOGEA: Sunt destule individualităţi, sunt valori, dar nu există acel cadru, să zic acel Cenaclu Literar, care să-i adune la un loc. Nici televiziunile ieşene, posturile de radio nu au făcut eforturi speciale în acest sens şi, din păcate, lucrurile merg din rău în mai rău ca în multe din ţara asta.

MIRCEA MICU: Am aici câteva cărţi pe care invitatul meu le-a scos în ultima vreme şi am să le prezint în ordinea apariţiei lor. Iată, aici aveţi “Naţiunea, eterna iubire…”, care este o culegere de articole remarcabile despre patrie şi naţiune datorate lui Iorga, Kogălniceanu, Bălcescu, Bărnuţiu, Haşdeu, Brătianu, Xenopol, Eminescu, Pârvan, Murăraşu, Goga, Ionescu, Eliade, Rădulescu-Motru, Crainic, Titulescu, Veverca, Călinescu şi Lancrănjan. Este doar un prim volum, eu cred că veţi continua ciclul…

VLAD HOGEA: Da, se simţea nevoia, se simţea nevoia de crestomaţii de naţionalism şi am adunat ce am găsit şi eu mai bun în creaţia marilor corifei ai Doctrinei Naţionale şi le-am pus între două coperţi.

MIRCEA MICU: Eu am citit-o, e o carte pe care o recomand tuturor. A apărut la Editura Samizdat. Şi din punct de vedere grafic, cartea arată foarte bine, ca să nu mai vorbesc despre faptul că această iniţiativă de a aduna într-un florilegiu atât de distins numele supreme ale literaturii române, cei care au înţeles să slujească cu demnitate şi cu devotament ţara, de la Kogălniceanu la Călinescu sau la Lăncrănjan. De asemenea, am în faţă o altă carte – apărută la aceeaşi editură – se numeşte “Dictatura nulităţilor”, un titlu sugestiv, un titlu frumos, de invidiat – ca să zic aşa – un titlu care ilustrează faptul că între coperţile acestui volum sunt adunate o serie de editoriale de-ale dumneavoastră, dacă am înţeles, răspândite numai în “Tricolorul” sau şi în altă parte?

VLAD HOGEA: Nu, au fost şi studii despre teoriile contemporane asupra naţiunii şi naţionalismului, despre destinul statelor naţionale în contextul globalizării etc. Cartea are un conţinut, sigur, eterogen atunci când aduni şi materiale politice, să zicem şi discursuri parlamentare, dar şi studii ceva mai lucrate, cu o bibliografie amănunţită, bineînţeles că nu ai cum să ai o coerenţă extraordinară, nu este ca un roman, unde totul începe şi se sfârşeşte.

MIRCEA MICU: Da, dar poate că în asta constă şi farmecul lor.

VLAD HOGEA: Sigur.

MIRCEA MICU: Această dispersie a ideilor şi a temelor, nu?

VLAD HOGEA: Categoric. Mai ales în domeniul acesta al teoriilor contemporane asupra naţionalismului, eu cred că se simţea nevoia şi în ţara noastră şi am adus foarte multă bibliografie străină aici, foarte multe contribuţii ale autorilor de specialitate din străinătate.

MIRCEA MICU: Mai ales că, în ultima vreme – ca să zic aşa – termenul de “naţionalism”, “naţional” sau “patriot” este privit cu un fel repulsie, dacă este prea mult zis, dar, oricum, este de condamnat. Oricum, azi eşti de condamnat dacă eşti patriot sau îndrăzneşti să spui că eşti naţionalist, fie din necunoaşterea termenului, fie dintr-un soi de atitudini de neînţeles pentru mine de multe ori, dar vom mai reveni asupra acestei chestiuni.

VLAD HOGEA: Sigur.

MIRCEA MICU: Vreau să prezint încă două volume absolut remarcabile. În primul rând, ideea este grozavă. Deci, domnul Vlad Hogea s-a gândit să ne restituie, să ne dea, să ne înjghebeze, să alcătuiască o antologie a pamfletului românesc. Iată, acesta este volumul I şi cuprinde, am să vă citesc numai  nume remarcabile, începând de la folclor, Nicolaus Olahus, Grigore Ureche, Dosoftei, Anton Pann, Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Rosetti, Kogălniceanu, până şi Vasile Alecsandri, Orăşanu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Titu Maiorescu, Constantin Argetoianu, Cincinat Pavelescu, Iuliu Maniu, Stelian Popescu, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Eugen Lovinescu în primul volum, iar al doilea volum, “Antologia pamfletului românesc” cuprinde o serie de nume de scriitori clasici şi contemporani, de la George Bacovia, Tudor Teodorescu-Branişte, Zaharia Stancu, Şerban Cioculescu, Virgil Carianopol, Mihai Beniuc, Emil Cioran, Steinhardt, Eugen Ionescu, Aurel Baranga. Eu vi le citesc ca să vedeţi diversitatea de nume şi, în acelaşi timp, dacă veţi cumpăra volumul veţi vedea felul îndrăzneţ în care domnul Hogea a abordat această temă, a pamfletului românesc. Marin Sorescu, Mihai Ungheanu, Corneliu Vadim Tudor şi, nu în ultimă instanţă, autorul, Vlad Hogea. Ambele au apărut la aceeşi editură. Aş vrea să-mi permiţi ca, înainte de a intra în laboratorul acestei alcătuiri, să citesc pentru telespectatori o definiţie a pamfletului aparţinându-i lui Tudor Arghezi. Zice genialul autor al “Florilor de mucegai”: “Pamfletul? Dar cine este pamfletul? De obicei, personajele care fac obiectul unui pamflet, la auzul acestui singur cuvânt muzical devin agitate şi estetice, nu le place la nici un grad şi tot ce nu le place capătă numele de «pamflet». Pamfletul ar fi ceva, aşa ca un hoit în ultima lui descompunere, de care dacă te apropi rişti să-ţi murdăreşti trupul tău pur şi sacru cu drojdiile şi poşirciile purulente. Dacă te-a supărat afară din cale, un articol literar sau de gazetă ajunge să-l clasifici drept pamflet pentru ca orice om civilizat să priceapă că nu mai este nevoie să fi în stare de nici un răspuns”. Este o definiţie absolut ironică, evident, şi vreau să mă întorc să vă întreb cum aţi conceput volumul şi care au fost criteriile după care le-aţi selectat, unele dintre ele absolut antologice.

VLAD HOGEA: Sigur, am plecat de la pasiunea mea pentru pamflet. Acum vreo 15 ani, am început să citesc pamflete şi după aceea chiar am început să şi scriu pamflete – am şi eu, probabil, 150-200 de pamflete, am inclus doar unul, nu neapărat cel mai semnificativ, şi în această antologie, pentru că nu era locul pentru scrierile mele într-o antologie a marilor clasici ai pamfletului românesc. Am pornit ca novice, pentru că nu sunt filolog sau, cu atât mai puţin, critic sau istoric literar, am pornit de la ideea de a aduna între două coperţi pe câţiva mari clasici ai pamfletului românesc şi, pe măsură ce înaintam în cercetarea mea, şi adunam cărţi din care să fac selecţie, din anticariate, din librării, biblioteci ş.a.m.d., mi-am dat seama că m-am angajat la o întreprindere mult mai amplă, mai elaboroasă, şi, de la 150-160 de pagini, cât măsura proiectul meu acum 6 luni, am ajuns la 800 de pagini, în două volume. Într-adevăr, pot să spun că este cea mai importantă carte de până acum, mai ales pentru că… nu am scris-o eu!

MIRCEA MICU: Da, dar eu cred că poţi continua şi cu volumul III….

VLAD HOGEA: Da, categoric.

MIRCEA MICU: Ştii de ce spun? Fiindcă am avut aseară o discuţie cu Mihai Ungheanu, distinsul nostru prieten şi critic literar, şi care spunea că este ciudată modalitatea în care dumneata ai abordat genul pamfletului. Sigur, eu i-am spus, dom’le, nu este o rigoare, nu neapărat pamfletul trebuie să fie în proză, nu este una din condiţii, zic eu, nicăieri nu se stipulează chestiunea aceasta. Am uitat, vreau pentru telespectatori să vă prezint o fişă biografică, acum eu evit să spun Curiculum Vitae. De ce nu spui biografie, domnule?

VLAD HOGEA: “Vitae” (vite!) sună ca dracu’…

MIRCEA MICU: În general, barbarismele pătrund aşa, în limba română, ca nişte fiare care încearcă să mănânce din substanţa veritabilă, de aur, a aceste limbi atât de frumoase şi de armonioase. Deci, Vlad Hogea, avocat, istoric, publicist, născut la Iaşi la 9 ianuarie ’77, în anul cutremurului…

VLAD HOGEA: Exact, aveam două luni.

MIRCEA MICU: Studii: Liceul Internat “Costache Negruzzi” – aţi fost în internat?

VLAD HOGEA: Nu, nu am fost în internat niciodată. Aşa se cheamă liceul, pentru că are şi internat, pentru elevii din alte localităţi. A fost înfiinţat în 1895.

MIRCEA MICU: La Iaşi, şef de promoţie în 1995.

VLAD HOGEA: Promoţia centenară, chiar – se aniversau 100 de ani de la înfiinţarea liceului.

MIRCEA MICU: Facultatea de Drept, Universitatea “Al. I. Cuza, în 1999 terminată, cu media 10 la examenul de licenţă. Eraţi un tocilar?

VLAD HOGEA: Nu eram. Eram un pic mai sârguincios şi pricepeam mai repede decât alţii, nu neapărat un tocilar.

MIRCEA MICU: După aceea, Colegiul Naţional de Apărare Bucureşti. Brusc, aşa?

VLAD HOGEA: Nu, eram deja deputat când am făcut Colegiul de Apărare, în perioada 2002-2003.

MIRCEA MICU: Aha, acestea sunt studiile.

VLAD HOGEA: Da.

MIRCEA MICU: Redactor-şef al cotidianului naţional “Tricolorul”, ziar popular, creştin şi european. Cariera profesională: avocat titular, Baroul Iaşi. Trebuie să fac o mărturisire, printre altele că domnul Hogea mi-a făcut şi o… cum se numeşte aceea?

VLAD HOGEA: O plângere penală.

MIRCEA MICU: O plângere penală împotriva unor tineri jurnalişti de la ziarul “Cotidianul”, care au avut tupeul să mă denigreze şi pe care i-am dat în judecată, le-am cerut o anumită sumă de bani pe care sper să mi-o dea, dacă va vrea judecătorul. Sper să fi şi câştigat procesul, deşi am protestat, am rugat pe cei care au scris porcăriile pe care le-au scris să avem o discuţie, au refuzat, au zis că îmi dau un drept la replică. Or, poveşti din acestea cu dreptul la replică pe 3 rânduri, ei te denigrează pe tine pe o pagină. Ei, nu. I-am dat în judecată şi vă mulţumesc pentru ajutorul dat. Sunteţi, deci, laureat al Premiilor Naţionale ale Fundaţiei “România Mare”.

VLAD HOGEA: În 1995 – Menţiune Specială…

MIRCEA MICU: Şi în 2003 – Premiul Naţional…

VLAD HOGEA: Da.

MIRCEA MICU: Limbi străine vorbite: engleză, franceză şi italiană. Trebuie să fac precizarea, printre altele, că sunteţi şi europarlamentar.

VLAD HOGEA: Observator la Parlamentul European.

MIRCEA MICU: Spuneţi, domnule, ce-i cu asta?

VLAD HOGEA: Este un statut mixt. Până intră România în Uniunea Europeană…

MIRCEA MICU: Dar, iată că, divagând uşor de la subiect, vreau să vă spun că instituind pe baza moştenirii lăsate de doamna Muscă diverse Comisii care oferă subvenţii pentru publicaţii, vreau să vă spun, domnule Hogea, şi telespectatorii care sunt interesaţi să vadă în ce fel, cât de democratic se lucrează în cultura, în presa şi în literatura românească, acele Comisii au binevoit să ofere “Literatorului”, deci acestei reviste pe care o scoatem noi săptămânal, 100 de milioane. Deci, dacă împărţim 100 de milioane la 52 de numere ar reveni cam cât?

VLAD HOGEA: 2 milioane. Ce faci cu 2 milioane?

MIRCEA MICU: Vă daţi seama. Mie mi se pare totuşi neonest ce au făcut şi poate…

VLAD HOGEA: Şi mai ales pentru “Literatorul”, în legătură cu care, sigur, nu vrem să avem parti-pris-uri..

MIRCEA MICU: Este o revistă de tradiţie şi noi…

VLAD HOGEA: Sigur, a făcut-o Macedonski, ştiu foarte bine, acum secol şi ceva, dar şi articolele pe care dumneavoastră le publicaţi acolo sunt de o ţinută intelectuală, care nu se mai prea găseşte în  peisajul cultural românesc.

MIRCEA MICU: Păi, ne-am străduit, aţi văzut şi că nu facem nici politică, deci nu, nu ne hazardăm în aprecieri…

VLAD HOGEA: Sunt nişte materiale compacte, substanţiale, care chiar merită să vadă lumina tiparului, pe când alte publicaţii, nu zic de “România literară”, în special alte publicaţii, aşa zis culturale – zic – s-au ocupat numai de tot felul de polemici şi de atacuri inutile…

MIRCEA MICU: Inutile, da.

VLAD HOGEA: Plus campanii nenorocite împotriva valorilor naţionale.

MIRCEA MICU: Iată, citeam ieri în ziarul “Ziua” un remarcabil articol al preşedintelui Academiei, domnul Eugen Simion, care semnala, cu indignare, a nu ştiu câta oară, ca şi mine, ca şi alţii, înverşunarea cu care un critic literar care trăieşte la Tîrgu Jiu, Gheorghe Grigurcu se numeşte şi pe care eu îl cunosc de mutlă vreme, apăruse ca poet sub aripa ocrotitoare şi binevoitoare a lui Alexandru Andriţoiu, care l-a crescut de mic şi l-a şi salvat din câteva întâmplări mai bizare. Culmea, imediat după revoluţie, pe cine a înjurat cu nemilă şi cu o stranie ură şi nejustificată patimă? Pe Andriţoiu. Nu mai vorbesc că, după aceea, fixat într-o obsesie aproape morbidă a început să desfiinţeze pe toţi, pe o parte din clasicii literaturii române, de la Călinescu la Nichita Stănescu. Nu? La Marin Preda… Având o obsesie a acestor nume, scriitori de mare valoare.

VLAD HOGEA: Eugen Barbu…

MIRCEA MICU: Eugen Barbu… Şi, asta ziceam, că îşi exprima nedumerirea Eugen Simion, de altfel într-un fel de pamflet care m-a amuzat şi m-a satisfăcut în acelaşi timp. Nu am înţeles niciodată de ce domnul Grigurcu insistă în continuare în a promova…. şi lasă că a scris şi despre alţii… Şi ca el sunt mai mulţi. Şi, imediat vedeţi, domnule Hogea, după Revoluţie s-a produs o dihotomie, o rupere în rândul maselor de scriitori, în rândul scriitorimii române, unii fiind răi, alţii fiind buni, unii au făcut politica fostului, alţii n-au făcut. Deşi toţi cei care astăzi îşi revendică titlul de elitist, o chestiune stranie, după mine, eu nu ştiu exact ce înseamnă să fii elitist sau nu, să ai mai mult… probabil că cealaltă parte trebuie să aibă mai mult talent, altfel nu poţi să apreciezi caracterizarea. Deci unii dintre elitişti au fost membri în toate birourile Uniunii scriitorilor, în toate comisiile şi comitetele, dar imediat după Revoluţie au produs o asemenea dihotomie, un asemenea zbucium, în rândul scriitorilor, că nici astăzi aceste tabere nu s-au mai putut apropia, un fel de ruptură ireconcialibilă.

VLAD HOGEA: Da, cei care erau contestaţi erau practic scriitorii cu opere, cu zeci de cărţi în spate, iar cei  care contestau erau cei care luaseră bani de la fondul literar ş.a.m.d.

MIRCEA MICU: Da, exact. Şi, ceea ce mă intrigă pe mine şi mă miră în acelaşi timp este faptul că şi astăzi se întâmplă la fel: o serie de scriitori din generaţia mai tânără înjură scriitorii mai în vârstă şi cărţile lor fără a pune nimic în loc. Şi o să discutăm puţin mai târziu despre chestiunea aceasta, să termin eu însă această biografie aceasta a dumneavoastră. Deci, volume publicate: “Naţionalistul”, aceasta nu aţi adus-o, în 2001 a fost…

VLAD HOGEA: În 2001, da.

MIRCEA MICU: Şi ştiu că a produs o serie de discuţii contra.

VLAD HOGEA: Da, a fost prima, şi cea mai controversată…

MIRCEA MICU: “Omagiu istoricului Florin Constantiniu”, în colaborare…

VLAD HOGEA: Da, în colaborare, am şi eu acolo o contribuţie.

MIRCEA MICU: “Istoria Senatului României” – coautor. Cred că este interesantă…

VLAD HOGEA: Da, un volum monumental, a apărut în condiţii grafice excepţionale…

MIRCEA MICU: Să mi-l daţi şi mie, dacă îl aveţi.

VLAD HOGEA: Da, facem rost de el, este chiar sub egida Senatului şi a Monitorului Oficial.

MIRCEA MICU: În 2004, da?

VLAD HOGEA: Da, da.

MIRCEA MICU: Şi ce este de fapt? O istorie…?

VLAD HOGEA: O “Istorie a Senatului”, de la începuturi şi până în prezent.

MIRCEA MICU: Şi cu discursuri parlamentare?

VLAD HOGEA: Nu, nu. Au apărut volume separate, scoase de domnul profesor Gheorghe Buzatu.

MIRCEA MICU: Ei, uite că nu am auzit de aşa ceva.

VLAD HOGEA: O istorie foarte bine realizată.

MIRCEA MICU: Nu am putut să pun mâna pe ele, şi nici posibilităţile financiare mă depăşesc, eu sunt un biet pensionar care trăiesc din beneficiul pe care l-am adus statului român vreme de 35 de ani şi mai bine. Aşa, “Omagiu al istoricului Constantin Buşe”… În 2004, da?

VLAD HOGEA: Da, a apărut la “Muzeul Vrancei”, din Focşani.

MIRCEA MICU: “Naţiunea, eterna iubire”, “Dictatura nulităţilor” , “Antologia pamfletului românesc” (2 volume) – toate apărute în 2005. Activitate politică: membru PRM din 1992, membru în Biroul Permanent al PRM din 2005, preşedinte PRM Iaşi din 2005, deputat PRM din decembrie 2000 până în prezent. Cel mai tânăr parlamentar din legislatura 2000-2004, membru în Comisia pentru Politică Externă a Camerei Deputaţilor şi în Comisia Parlamentul României pentru Integrare Europeană, observator la Parlamentul European. Aşadar, aveţi o biografie pe cât de spectaculoasă, pe atât de remarcabilă şi de bogată. Spuneţi-mi, vă rog, apropo de faptul că sunteţi un om preocupat de la fragedă vârstă de cultură, cum vi se pare acest pericol care vine ca o năpastă, ca o ghilotină, această violentă escaladare a normalului, a culturii în general, a lucrurilor de artă, a fineţurilor literare, această subcultură vecină cu analfabetismul care ne pândeşte şi am fost chiar atenţionaţi de anumiţi observatori internaţionali şi europeni că suntem pândiţi de… Noi, care totuşi nu am trăit deşerturi culturale despre care cu inconştienţă vorbeau anumite personaje imediat după revoluţie, la noi înainte de Revoluţie exista o viaţă culturală absolut remarcabilă, indiferent de nuanţele politice, de neevitat în epocă. Deci, cum priviţi acest fenomen al deculturalizării, al scăderii interesului pentru tot ceea ce înseamnă artă şi frumos?

VLAD HOGEA: Eu cred că a fost şi un anume interes ocult, dacă vreţi, în lichidarea acelei vieţi culturale atât de vioaie înainte de 1989 şi care, după evenimentele din decembrie ’89, din păcate, s-a redus la o proporţie mult mai mică, în raport cu decât ce era anterior. Să ne gândim numai de campania accelerată care a fost împotriva lui Eugen Barbu şi scoaterea unui mare scriitor român (care a dat literaturii noastre cel puţin 3 capodopere: “Groapa”, “Princepele” şi “Săptămâna nebunilor”) din Uniunea Scriitorilor. În ce ţară s-a mai întâmplat aşa ceva? Numai în timpul unor regimuri de tip dictatorial…

MIRCEA MICU: Stalinistă, atitudine pur stalinistă…

VLAD HOGEA: În Rusia Sovietică, în timpul lui Stalin era o atitudine neocominternistă, care s-a extins asupra unor mari sectoare din societatea românească, inclusiv în cultură. Eu cred, revin la teoria aceasta, că a fost o influenţă şi venită din afară, pentru că atunci când vrei să loveşti o naţiune loveşti în spiritul ei în primul rând.

MIRCEA MICU: Da. Cine era interesat pentru aceste perturbaţii?

VLAD HOGEA: Sunt unele forţe. De ce nu s-a întâmplat acest lucru, de exemplu, şi în Ungaria?

MIRCEA MICU: Dar nicăieri nu s-a întâmplat.

VLAD HOGEA: De ce nu s-a întâmplat în Polonia?

MIRCEA MICU: Şi har domnului că şi ei au avut exponenţi mult mai…

VLAD HOGEA: Noi, românii avem acest masochism al nostru, de a ne lichida valorile, fie valori politice, fie valori sociale, fie valori culturale şi mai ales după ’89 a început o campanie de demonizare a marilor corifei ai comunismului. Eu ziceam, de exemplu în “Dictatura nulităţilor” am câteva studii acolo, de exemplu, cum ziceam, despre asasinarea lui Mihai Eminescu, o campanie pornită în timpul vieţii marelui poet şi ziarist politic, continuată după moartea acestuia şi amplificată la cote inimaginabile în aceşti 15 ani. Să ne amintim numai că revista “Dilema”…

MIRCEA MICU: Nu-mi mai aduceţi aminte de “Dilema”, că a fost absolut oribil, da.

VLAD HOGEA: Oribil, da.

MIRCEA MICU: Am privit cu stupefacţie.

VLAD HOGEA: Atenţie, revista “Dilema”, subvenţionată de Guvernul României, subvenţionată de Ministerul Culturii…

MIRCEA MICU: Da, da şi de fundaţia pe care o conducea Buzura (astăzi: Institutul Cultural Român), unde, culmea, mi se pare aşa o chestie absurdă, domnule, să pui, totuşi, preşedinte (sau director, ce este acolo) pe cineva care a înjurat la propriu poporul român, istoria românilor. Nu înţeleg absolut nimic. Nu am nimic cu acest domn Patapievici, îl consider un… “om recent”, conform…

VLAD HOGEA: Da, conform titlului uneia din cărţile lui.

MIRCEA MICU: Am încercat să citesc nişte… am încercat, zic, pentru că nu am vrut să-mi fac singur… mă răscoleşte până la revoltă. Dar, în fine, cum spuneaţi, deci acel număr din “Dilema”, care a fost absolut oribil…

VLAD HOGEA: Şi pe care scria “număr apărut cu sprijinul Ministerului Culturii”. Cumplit.

MIRCEA MICU: Exact. Din păcate, da. Nu mai ştiu cine era atunci ministrul Culturii.

VLAD HOGEA: El a apărut în ianuarie ’98. Am făcut şi o emisiune la Iaşi, pe timpul acela.

MIRCEA MICU: Era Caramitru atunci, nu?

VLAD HOGEA: În ’98, posibil. Posibil, da.

MIRCEA MICU: Era eternul şi fascinantul Caramitru. Caramitru era, fără discuţie. Eu am fost prieten cu Caramitru (Pino, îi spuneam noi), era un foarte bun recitator, un tip agreabil, aşa, şi s-a schimbat absolut. După ce a intrat în politică, nu l-am mai recunoscut, avea nişte ciudăţenii, nişte stranietăţi, se dădea, de-acum, ţărănist convins, de nu ştiu câte generaţii, domnule, un joc din acesta care nu dă bine unui intelectual. Deci, Caramitru, atunci când a fost ministrul Culturii, apropo de câte năzbâtii a mai făcut, a declarat într-un ziar că el va lua o daltă şi un ciocan şi va da jos toate însemnele acelea comuniste de la Casa Scânteii, secera şi ciocanul, diverse arabescuri sculpturale… Ce însemna preocuparea lui? Ştii ce a făcut prima dată? Ca să şi bârfim acum. A înlocuit mobilierul, care era un mobilier stil, de mare valoare, cu chestii din acestea (astea sunt frumoase, ce are aici Dan Diaconescu!), că dacă se aşeza cineva mai gras, ca Fănuş Neagu, te prăbuşeai cu scaun cu tot… Asta a fost prima acţiune de înzestrare a Ministerului Culturii. Dar, în sfârşit, trecem peste asta. Revenim. Spuneaţi de Eminescu. A existat, într-adevăr, o asasinare morală a lui şi în timpul vieţii, dar şi imediat după…

VLAD HOGEA: Sigur, sigur.

MIRCEA MICU: Nu ştiu dacă aţi citit cartea lui Cernăianu despre…

VLAD HOGEA: Ba da.

MIRCEA MICU: Este remarcabilă.

VLAD HOGEA: Este extraordinară.

MIRCEA MICU: Unii l-au acuzat de anumite excese şi exagerări, dar eu cred că are dreptate şi el, şi Georgescu.

VLAD HOGEA: Nicolae Georgescu, da. Şi Ovidiu Vuia a scris o carte…

MIRCEA MICU: Da, ştiu, doctorul, a murit.

VLAD HOGEA: Da? A murit?

MIRCEA MICU: Da, Ovidiu a murit. Dar hai să revenim, să informăm cititorii despre ce este vorba. Spuneţi, vă rog, despre Eminescu care este părerea acestor trei autori?

VLAD HOGEA: Deci a fost şi internarea lui din ’83 a fost o înscenare, practic, îi îndrumăm către cărţile respective care pe sute de pagini povestesc şi argumentează cu lux de amănunte această teorie.

MIRCEA MICU: Şi faptul, de pildă, că Maiorescu avea deja pregătită internarea…

VLAD HOGEA: Da, a avut un rol nefast, din păcate.

MIRCEA MICU: Ciudat.

VLAD HOGEA: Da, din păcate. Şi nevasta lui Slavici a avut.

MIRCEA MICU: Nevasta lui Slavici, care era unguroaică şi a trimis acel bilet ciudat..

VLAD HOGEA: Da, că Eminescu a venit şi a făcut tărăboi şi, mă rog, a fost internat după ce el fusese undeva la o baie publică, şi, bineîţeles, acolo era vorba de caniculă în primul rând, era vorba de temperatura mare care era în spaţiul respectiv şi de intervenţia ciudată a foarte multor indivizi.

MIRCEA MICU: Care au venit cu un echipaj pregătit…

VLAD HOGEA: Da, exact, cu un comandou.

MIRCEA MICU: Şi l-au băgat în cămaşa de forţă, el era gol în bazin acolo.

VLAD HOGEA: Cum putea să fie altfel într-o saună. Da, a fost o ciudăţenie mare plus administrarea unui tratament cu mercur în mod diabolic ulterior, în timpul tratării sale.

MIRCEA MICU: Mai târziu.

VLAD HOGEA: Mai târziu, sigur, dar care a contribuit foarte mult la degradarea organismului său şi, să vă zic aşa, un om nebun nu scrie capodopere în acei 6 ani, cum a fost cazul lui Eminescu.

MIRCEA MICU: Este foarte interesant faptul că, niciodată după internările lui succesive, Eminescu nu a mai avut voie să se mai întoarcă în Bucureşti. Abia târziu, la sfârşitul vieţii, nu? În ultimul an al vieţii, în ultimele luni de altfel, deci a însemnat o excludere tacită a lui din lumea gazetărească, din lumea literară, fiindcă el era totuşi un personaj în Bucureşti, era totuşi cunoscut, nu era un fitecine. Şi nici faptul că umbla neglijent, nu este adevărat, era de o ţinută vestimentară aproape impecabilă. Dacă vă uitaţi la inventarul cămăşilor şi al lucrurilor lui, care nu sunt multe, dar deosebite. S-a întâmplat un lucru ciudat şi multă lume pune pe seama faptului că el şi Creangă nu ar făcut parte din această aşa zisa lojă francmasonică, care era un fel de societate francmasonică, fără discuţie, Junimea…

VLAD HOGEA: Da, sigur, viziunea era alta. În secolul al XIX-lea, viziunea şi asupra masoneriei era diferită decât cea a secolului XX. Nu avea valenţele de mai târziu, de după primul război mondial. Dar, sigur că Eminescu prin radicalismul articolelor lui din “Timpul”, care era un ziar de orientare naţionalistă şi conservatoare, lovea în foarte mulţi dintre potentaţii zilei. Ori, aceea aripă liberală a societăţii româneşti…

MIRCEA MICU: Vă daţi seama că nu l-au iertat niciodată.

VLAD HOGEA: Nu puteau accepta anumite acte de curaj şi anumite lovituri pe care Eminescu le comitea în mod permanent.

MIRCEA MICU: Să ne amintim numai atitudinea lui foarte stranie. Ştiţi că Maiorescu a insitat să meargă în vizită la Carmen Sylva (la regina Elisabeta a României, soţia lui Carol I, care avea şi valeităţi de scriitoare, poetă)…

VLAD HOGEA: Exagerate.

MIRCEA MICU: Evident, da. Dar întreţinea şi o mică curte, aşa, de esenţă culturală şi Eminescu a mers acolo, dar a avut o atitudine absolut de respingere, n-a apreciat nici lucrările reginei, a refuzat şi să le traducă, a refuzat şi să mai meargă pe acolo a doua oară. A fost o atitudine, vă daţi seama, totuşi, o sfidare a autorităţilor, a regalităţii, care era puterea supremă.

VLAD HOGEA: Un argument în plus la ceea ce spuneţi dumneavoastră, şi este foarte justificat şî corect ceea ce afirmaţi, este şi următoare chestiune: Eminescu nu a scris în favoarea Coroanei.

MIRCEA MICU: Niciodată.

VLAD HOGEA: Ceea ce este ciudat. Atâţia scriitori mari au trecut pe acolo. Bine, sunt şi unii care au contestat foarte mult monarhia. Am inclus, în această antologie, şi pamflete antimonarhice din Arghezi, N. D. Cocea, Bacalbaşa (Constantin şi Anton)…

MIRCEA MICU: Am găsit aici şi am şi notat aici, sigur că pamfletul este pamflet. De pildă, astăzi când se folosesc înjurături grobiene, fiindcă că ceea ce scriu diverşi colegi de-ai noştri mai tineri, care numai gazetari nu sunt…

VLAD HOGEA: Nu este pamflet, este o înjurătură.

MIRCEA MICU: Şi pe care, domnule, dacă îl dai în judecată, zice că este pamflet. Dar unde scrie, unde scrie în jurisprudenţa românească că, dacă ai scris pamflet, nu eşti pasibil de…

VLAD HOGEA: Nu, pentru pamflet îţi trebuie talent şi îţi trebuie substanţă.

MIRCEA MICU: Absolut. Sigur.

VLAD HOGEA: Înjurătura groasă nu poate să fie pamflet.

MIRCEA MICU: Pamfletul sigur că merge până la violenţa verbală, dar de un anumit rafinament, de un anumit tip, nu de o înjurătură grobiană şi… Haideţi să citim pentru telespectatori din “Omul cu ochii vineţi”, a lui Cocea, publicat în “Facla”, şi care zice aşa: “Până a nu veni la noi nobilul ostaş purta pe sub tunică şi zaua lui medievala roba lui Inigo de Loyola, căruia, nestrămutat, rămase credincios. Pasul lui elastic nici nu se aude, vocea lui nici dânsa niciodată, faţa lui o ştiu foarte puţini. Rodul cel mai vesel şi mai robust cade în tava lui pe cei doi lei cu cozile în sus şi gurile căscate, înseamnă lăcomia şi nesaţul. Neprevăzută răsturnare. Tânărul prinţ care primise să intre pe tărâmurile lui Ştefan şi Cuza într-un umilitor costum de valet, trebuia să îşi răscumpere ruşinea necunoscută de nici un mândru domn valah de până atunci, chiar învins, schimbând elita ţării noi într-un cârd de lachei…” Pamfletul continuă în acest mod vehement… Ştii ce este intreresant? Totuşi exista o libertate a presei, o…

VLAD HOGEA: Bine, libertatea presei care mergea până la anumite limite.

MIRCEA MICU: N-a păţit nimic Arghezi din pricina acestui pamflet, a păţit, din păcate, din pricina altuia (“Baroane”)…

VLAD HOGEA: A păţit şi din pricina celor scrise în timpul primului război mondial.

MIRCEA MICU: Aaa…

VLAD HOGEA: Şi chestiunea cu filogermania…

MIRCEA MICU: Bine, asta i s-a reproşat şi lui Slavici, nu?

VLAD HOGEA: Da, da, da. Şi lui Constantin Stere.

MIRCEA MICU: Şi lui Rebreanu. Am citit, dumneavoastră aţi selectat aici, în volumul II, un pamflet pe care eu nu-l ştiam, mărturisesc, scris de Caraion.

VLAD HOGEA: Caraion, împotriva lui Rebreanu.

MIRCEA MICU: Domnule, absolut… Nu-l ştiam, mărturisesc cu umilinţă că nu-l ştiam…, în care este atât de rău… Eu l-am cunoscut pe Caraion, era un om rău alcătuit, regret că trebuie să vorbesc astfel, aşa era construit el, un poet stimabil, dar atât. Construit rău. Am stat de vorbă de multe ori cu el şi totdeauna m-a incomodat pentru alcătuirea lui, că încerca să o ascundă, avea un soi de răutate de neînţeles poate pentru faptul că fusese condamnat la moarte. Nu ştiu dacă ştiţi povestea aceea…

VLAD HOGEA: Da, ştiu.

MIRCEA MICU: Făcuse şi puşcărie şi până la urmă a scăpat, dar vehemenţa cu care el atacă pe Rebreanu şi finalul acela atât de oribil mi-a întărit convingerea că am de-a face cu o alcătuire strâmbă.

VLAD HOGEA: Ce să vă zic? Am fost nevoit să alcătuiesc această antologie şi cu pamflete care nu mi-au convenit, pentru că a trebuit să fiu cât de cât obiectiv în alcătuirea ei şi atunci sunt unele lucruri nedrepte, majoritatea scrise în perioada stalinismului în România şi pamflete…

MIRCEA MICU: Bine, acesta era în ’45, mi se pare.

VLAD HOGEA: Bine, dar “23 august 1944” era deja petrecut, deci el scria conform indicaţiilor noului regim, scria conform tendinţei prosovietice, el, Caraion, care, culmea, a scris de partea cealaltă, de partea naţional-creştină, înainte de 23 august, şi după aceea imediat şi-a dat seama cum bate vântul. Sunt multe lucruri nedrepte, şi o să citiţi câteva pamflete din perioada respectivă, inclusiv acel pamflet serializat al lui Sorin Toma împotriva lui Tudor Arghezi. Sorin Toma trăieşte, am impresia.

MIRCEA MICU: Da, trăieşte în Israel. Cred că trăieşte.

VLAD HOGEA: Poate îşi scrie memoriile.

MIRCEA MICU: De scris, scrie într-un fel amatoristic, aşa. Domnule Hogea, eu, în general, emisiunile acestea le ilustrez cu câte un poet român. Uite, astăzi mi-am propus să citez din Goga…

VLAD HOGEA: Care este şi un mare pamfletar.

MIRCEA MICU: Un mare pamfletar şi un veritabil poet al naţiunii române. Eu am fost acasă la el. Am să încep cu “Casa noastră” (citeşte primele strofe). O parte am citit, pentru că este mai lungă. Eu am fost la el la Răşinari, într-un an, împreună cu Fănuş Neagu şi cu, Dumnezeu să-l ierte, Dan Deşliu. Am fost în casa lui, el este născut brazdă în brazdă, deci nici nu au gard între el şi Cioran, familia Cioran. Mi se pare că se întâmpla chestiunea aceasta prin anul 1970, dacă nu mă înşel, şi ţin minte şi un episod destul de hazliu. Am fost cu maşina. Deşliu stătea în faţă, iar eu cu Fănuş în spate şi, la un moment dat, fiindcă nu găseam drumul, pentru că se trece printr-o vale şi pe urmă pe lângă o biserică şi pe urmă în deal, Deşliu îi spune şoferului, care era ţigan (sau rrom, cum vrei să-i spui), să ne arate care este casa lui Goga. Acela a deschis geamul, trecea un ţăran pe acolo “Domnul, unde este casa lui tovarăşul Gogu, dom’le?” A fost o chestie formidabilă… În fine, am ajuns acasă la el, o casă bătrânească, tipică zonei de Ardeal cu trei odăi, una în faţă, una pe mijloc şi una în spate şi era acolo o îngrijitoare pe care o plătea Uniunea Scriitorilor cu o sumă modică, mama Maria, avea şi ea vreo 70 de ani şi care era şi poetă. Era, cum să zic, făcătoare de versuri, vorbea numai în versuri. Părea puţin zurlie, dar făcea bine în contextul acela. Grădina era cu trei brazi, pe care îi sădise bunicul lui Goga, şi sub unul dintre brazi era o lespede de moară, aşezată pe nişte stâlpi de lemn pe care, spunea această cucoană, Mama Maria, că stătea Goga şi scria. În fine, am intrat în casă, ne-a arătat prima cameră şi ultima cameră care era cea mai interesantă, în care într-un pat din lemn cu baldachin a dormit când a trecut graniţa pe la Turnu Roşu în România, Eminescu, a dormit o noapte în patul lui bunicul lui Goga, Isidor Goga, în patul în care s-a născut Goga după aceea. Deci vis-à-vis Cioran, Goga şi o noapte a dormit… Ce cer superb ar fi trebuit să se fi închegat atunci, în noapte aceea uluitoare.

VLAD HOGEA: Extraordinar.

MIRCEA MICU: Ei bine, mi-a spus această Mama Maria că avea sus pe dulap un patefon, un gramofon, nu din acela cu pâlnie, avea o chestie mică, cu arc şi avea o placă înregistrată cu o poezie a lui Goga, “Oltul”, spusă de Goga însuşi, şi un discurs despre naţionalism spus în Parlament şi rostit la Radio, extraordinar, de o frumuseţe şi de o actualitate, cum să vă zic, nemaipomenită. I-am ascultat atunci glasul pentru prima dată, mai ales că nu se dădea Goga şi mai ales disursuri de asemenea tip la radio, avea o voce subţire, aproape efeminată, cântată şi l-am ascultat citind “Oltul”, împreună cu Fănuş şi Deşliu. Am încercat după aceea să luăm legătura, să luăm şi discul să-l imprimăm şi foarte ciudat nu l-au mai ţinut, păcat de el. Deci, alături era casa lui Cioran, tatăl său preot fiind, mi se pare chiar protopop, o casă superbă cu obiecte vechi, absolut deosebite. Apropo, ce părere aveţi, domnule Hogea, despre acest filosof de marcă şi eseist mai degrabă care a stat atâta vreme la Paris şi care încă de la vârstă fragedă ne îndemna să ne sinucidem şi el a trăit cu seninătăte până la vârsta de 80 şi ceva de ani?

VLAD HOGEA: Chiar am studiat, puţin, şi viaţa, şi opera, şi critica asupra vieţii şi operei lui, şi o mică bucăţică din “Schimbarea la faţă a României”, cartea despre care el spunea mult mai târziu, la bătrâneţe, prin 1990, că i-a fost cea mai apropiată, dar faţă de ea se simte cel mai străin şi este ciudat pentru că este o carte foarte bine scrisă şi care a infuenţat enorm generaţia interbelică românească, dar şi atacurile împotriva lui, unul sau două – mi se pare – le-am găzduit în volumul II al “Antologiei pamfletului românesc”. Sigur, el a fost şi adulat şi…

MIRCEA MICU: Înjurat deopotrivă.

VLAD HOGEA: Înjurat deopotrivă în presa românească şi în cărţile apărute la noi după 1944, adulat înainte de 1944 – pentru că făcea parte dintr-o generaţie intelectuală de excepţie…

MIRCEA MICU: Elita…

VLAD HOGEA: Eliade, Mircea Vulcănescu şi atâţia alţii… Sigur, aici şi Nae Ionescu a avut o influenţă asupra acelei generaţii şi rolul lui nu poate fi renegat.

MIRCEA MICU: A fost mentorul lor spiritual.

VLAD HOGEA: A fost mentorul lor şi, practic, el le-a dat drumul.

MIRCEA MICU: Deşi, să ştii, ca şi scriitură, ca mod, ca stilist, mie Cioran mi se pare net superior lui Nae Ionescu.

VLAD HOGEA: Ca şi Socrate, Nae Ionescu nu prea a lăsat operă (filosofică) scrisă…

MIRCEA MICU: Cum era bătrânul Ţuţea, Dumnezeu să-l ierte.

VLAD HOGEA: Exact.

MIRCEA MICU: Eu am stat pe aceeaşi stradă cu Ţuţea, adică pe Ştirbei Vodă, el stătea la 168 şi eu la 164, cam vis-à-vis de Tribunalul Sectorului 6, unde s-a judecat procesul lui Antonescu, în ‘46. Acum sunt o serie de blocuri noi pe atunci erau blocuri vechi. Pe aceeaşi stradă, în capăt de tot stătuse cândva Ioan Slavici, era şi o placă acolo, apoi a dispărut. Mai alături, în spate stătea bătrânul Giurescu, într-o vilă absolut superbă, a dispărut şi aceia, şi ziceam de Ţuţea că era un spirit socratic, era un povestitor extraordinar şi avea o dicţie, o exprimare orală deosebită, de o eleganţă rară şi vorbea şi tare, îi plăcea să se audă, în scris într-adevăr este mai greoi, este mai puţin captivant, ca să zic aşa. Dar, apropo de Cioran, pe mine m-au pasionat şi, hai să-i zic, m-au fermecat “Caietele”, acele însemnări fugare, care au foarte multă esenţă şi sunt de o rară frumuseţe. El a avut o viaţă foarte stranie, omul care nu a lucrat toată viaţa nimic, el s-a dus la Paris şi a trăit o perioadă din bursă în bursă…

VLAD HOGEA: Da, da… Bine, în afară de “Schimbarea la faţă a României” de care pomeneam, şi care este într-adevăr o scriere omogenă, cu o temă bine definită, restul sunt fragmenţele, aforisme, dar nu lipsite de genialitate, de valoare. Sigur, teoriile lui cu sinuciderea, scepticismul acesta dus până la extrem sunt discutabile.

MIRCEA MICU: “Pe culmile disperării”…

VLAD HOGEA: “Pe culmile disperării”, “Despre neajunsul de a te naşte” ş.a.m.d. Dar chestiunile acestea ţin de filosofie. De aceea este filosof – ca să pună nişte probleme într-un anumit fel în care nu le-a mai pus nimeni şi pentru a naşte acele controverse care, iată, ţin şi după moartea lui.

MIRCEA MICU: Da, şi ai văzut ce stemă de filosof şi de eseist autentic a avut în Franţa. Avea publicul lui, sigur că nu era de o largă răspândire, era la îndemâna unor oameni mai speciali, dar a avut priză şi a fost considerat unul din cei mai buni eseişti de limbă franceză, el, care era român get-beget de la Răşinari.

VLAD HOGEA: Şi aici el a exagerat foarte mult, spunea că el se exprimă mai bine în franceză decât în română, extremisme de acest…

MIRCEA MICU: A avut unele extremisme care ţin mai degrabă de teribilism, cred eu, că nu văd în ce măsură ar fi fost el justificat să facă un elogiu franţujilor (sau hai să-i zic “statului francez”), nu a avut nici un beneficiu din partea autorităţilor franceze. În afara faptului – cum ziceam – că a trăit multă vreme din bursă şi după aceea din colaborări şi, mă rog, alte stipendii mai puţin cunoscute, deci nu avea obligaţii. A avut aceste teribilisme care ţineau de firea lui, era o fire mai ciudată, mai introvertită, mai…

VLAD HOGEA: Şi mai ales pentru un naţionalist, el a fost naţionalist în perioada interbelică.

MIRCEA MICU: Absolut.

VLAD HOGEA: Este foarte ciudată această trecere de la o extremă la cealaltă.

MIRCEA MICU: Şi dacă aţi observat în “Caiete” are câteva derogări de la ideile lui din tinereţe….

VLAD HOGEA: …Din tinereţe… Da, da, da… Sigur.

MIRCEA MICU: Şi nişte aprecieri şi salută foarte ciudat, mă rog, anumite zone ale ţărilor europene. În fine…

VLAD HOGEA: Şi el, pornind cu acele pasaje foarte critice de exemplu la adresa evreilor, din “Schimbarea la faţă a României”, a sfârşit prin a scrie un eseu filosemit, care este “Evreii, un popor de solitari”. Deci sunt nişte chestiuni care…

MIRCEA MICU: Şi care nu erau rău scrise şi de aceasta este şi genial.

VLAD HOGEA: Sigur.

MIRCEA MICU: Haideţi să mai citim şi pentru telespectatorii, care sunt dispuşi să asculte poezie în această dumincă ploioasă sau nu mai plouă afară, că nu mai ştiu…

VLAD HOGEA: Ploua mai de dimieneaţă, a burniţat un pic, aşa.

MIRCEA MICU:  “Fără ţară” (citeşte).

VLAD HOGEA: Superb.

MIRCEA MICU: Deci, vai de cel ce-şi pierde ţara. De ce credeţi, domnule Vlad Hogea, că astăzi faptul că te declari un patriot român, patriot sau naţionalist nu este de bon-ton şi eşti privit aşa, cu oarecare suspiciune?

VLAD HOGEA: Păi, haideţi să luăm numai un singur exemplu, cel al Fundaţiei Soros, care vreme de 15 ani, în România…

MIRCEA MICU: Fundaţia pentru o Societate Deschisă…

VLAD HOGEA: Fundaţia pentru o Societate Deschisă, da.

MIRCEA MICU: Care a pătruns nu numai în România, cu ramificările…

VLAD HOGEA: Sigur, sigur, a intrat în tot restul Europei, dar în România a avut o secţie foarte influentă, foarte activă şi, vreme de 15 ani, a dat burse unor tineri  – de valoare, nimeni nu spune – dar…

MIRCEA MICU: Obligându-i, într-un fel, nu?

VLAD HOGEA: … care i-a dus pe un drum care nu ţinea de valorile naţionale, nu ţinea de educaţia lor anterioară, de mentalităţile care ar fi trebuit cultivate în acei tineri şi i-a dus pe un drum pe care nu mă sfiesc să-l numesc cosmopolit.

MIRCEA MICU: Numai cosmopolit? Eu aş zice mai mult, dar, în sfârşit…

VLAD HOGEA: Şi antinaţional, antiromânesc. Şi am dat un singur exemplu. Dar dacă vedem ce produse politice a dat această Fundaţie Soros şi se numără aici o distinsă doamnă consilier prezidenţial…

MIRCEA MICU: O ştim. Eu m-am mirat de faptul că domnul Băsescu a agreat această variantă, mai ales că – cum să zic eu – dacă intrăm în zona aceasta a politicului, Soros este unul dintre duşmanii declaraţi ai lui Bush. Nu?

VLAD HOGEA: Corect.

MIRCEA MICU: A şi finanţat o campanie anti-Bush, or Băsescu, care îşi imaginează în fantezia lui de matelot prodigios, că se poate realiza o Axă Bucureşti-Washington-Londra, sau invers, cum vrei, fără sprijinul lui Bush, se înşeală amarnic. Ori tu, când ai o sfătuitoare de genul acestei doamne, Renate Weber, se numeşte, nu?

VLAD HOGEA: Da.

MIRCEA MICU: Ori nu ştiu pe ce probleme, politice, care a fost reprezentata numărul 1 al Fundaţiei Soros în România, cea care dispunea de bani şi pasa pe ici, colo. Nu am beneficiat de această chestiune, nici dacă îmi dădea o mie de dolari pe oră nu aş fi – cum să zic – marşat la ideea de a-mi înjura o clipă credinţele mele de bun român. Nu? De aceea mi se pare bizar şi nu înţeleg dar, în sfârşit, sunt multe lucruri pe care nu le înţeleg, cum de are acolo un asemenea personaj care nu este agreat de omul numărul 1 al Americii, de Bush? Soros este duşmanul acestuia.

VLAD HOGEA: Corect. Şi mai sunt şi vreo doi-trei miniştri care tot în aceeaşi sferă s-au învârtit şi din păcate iată au ajuns pe cai mari acum. Deci spuneam despre influenţa Fundaţiei Soros, dar nici autorităţile statului roman nu sunt mai puţin vinovate, pentru că sigur, acea naivitate venită din afară care este trasată conform anumitor ordine. Dar ce ne împiedică pe noi românii să ne gestionăm problemele culturale de o asemenea manieră?

MIRCEA MICU: Şi să acţionăm cu generozitate, alocând aceleaşi fonduri, nu?

VLAD HOGEA: Exact.

MIRCEA MICU: …Unor oameni care vor să se ocupe de istoria, de literatura română, de starea naţiunii române.

VLAD HOGEA: Ori au fost stipendiate cu bani grei lucrări care demitizau istoria românilor.

MIRCEA MICU: Aşa este.

VLAD HOGEA: A se vedea inclusiv manualele alternative, care reprezintă o crimă la adresa românilor.

MIRCEA MICU: O porcărie, aş zice eu. Eu m-am mirat că un intelectual totuşi de talia lui Marga a căzut într-o asemenea capcană, nu el era iniţiatorul. Acolo a fost un grup de interese din acestea, ale profesorilor, care s-au repezit să aducă o inovaţie şi au oferit ca lecturi fie suplimentare, fie în aceste materiale, lucruri despre care nimeni nu a auzit niciodată, adică bucăţi de literatură, nu mai zic de ce fel de personalităţi au fost, le ştiţi foarte bine, nu mai vreau să le mai reamintesc aici. În cartea de istorie a României – Andreea Esca! Eu nu am nimic cu această cucoană, care este agreabilă, vorbeşte frumos, uneori şi arată bine. Dar de aici şi până la a fi aliniată lui Mihai Vitezul, hai domnule să fim serioşi! Păi, nu mai spun, ce părere ai totuşi despre această deşănţare a televiziunilor care prezintă, nici nu ştiu cum să le zic… programe… Am citit, cu stupefacţie următorul titlu: “Zeiţa…” – auzi, domnule, “Zeiţa divertismentului românesc”…Mă gândeam cine o fi, domnule, zeiţa divertismentului românesc?

VLAD HOGEA: Nu ştiu, “Zâna surprizelor”, cine?

MIRCEA MICU: Nu.

VLAD HOGEA: Dar cine?

MIRCEA MICU: Una Teo, una aşa, mai ciudată, care este curtată de Antena 1 contra sumei de – ţine-te bine – 30.000 de dolari lunar. Ca ce chestie, domnule, să-i dai 30.000 de dolari lunar? Nu mai spun. Şi de aici pornind o serie de damiţele frumoase, din margine de cartier, din mahala, eu nu am nimic cu mahalaua care are farmecul ei. Toate fetiţele care se cred frumoase şi drăguţe au năvălit spre – cum se numeşte asta – spre modelling, show-biz, le vezi cu statut de vedetă, VIP-uri se numesc…

VLAD HOGEA: Da, dar, din păcate, toate emisiunile acestea despre care dumneavoastră spuneţi, sunt foarte prostuţe. Emisiunile, nu fetele.

MIRCEA MICU: Ei, eu aş zice că sunt sub orice critică.

VLAD HOGEA: Sunt de un nivel de cultură foarte jos.

MIRCEA MICU: Dar pe mine mă îngrijorează faptul că au totuşi privitori şi iată că asta dovedeşte gradul de subcultură, şi toboganul pe care noi am intrat şi sistemul, statul, hai să zicem „statul minimal”, cum le place liberalilor să spună sau anumitor politiceni…

VLAD HOGEA: Da, “statul minimal” şi “naţiunea civică”.

MIRCEA MICU: Pe mine mă îngrijorează faptul că acest tip de emisiune, servite zi de zi şi cu obstinaţie…

VLAD HOGEA: Da, păi li s-au dat oamenilor cu polonicul 15 ani, iar în ultimii ani este dezastru. De la 8 seara în sus, până spre 10 şi jumătate, pe toate canalele influente sunt numai asemenea emisiuni.

MIRCEA MICU: Cu excepţie evident, nu ştiu dacă aţi observat că vinerea, sâmbăta şi duminica sunt cele mai proaste programe, inexplicabil, cele mai proaste filme, cele mai proaste emisiuni.

VLAD HOGEA: Inclusiv programul de revelion a devenit o cacealma totală, cu tot felul de improvizaţii. Dar, revin. Sunt oameni de un nivel cultural absolut jenant în producţia şi în prezentarea acestor programe şi de aici pleacă totul. Tot felul de fetiţe care prezentau modă acum zece ani pe la Iaşi sau în altă parte, şi aici vă spun acum ca ieşean, că suntem din aceeaşi generaţie ca vârstă, nu aceeaşi generaţie de intelectuali, acum au ajuns: una “âna surprizelor”, alta mare actriţă prin America şi prezentatoare aici, actriţă în nişte filme care niciodată nu s-au difuzat, nimeni nu ştie despre ce este vorba ş.a.m.d.

MIRCEA MICU: Bine, aici şi presa are vina ei, această presă tabloidă…

VLAD HOGEA: Care aduce la un anumit interval un set de pseudomodele.

MIRCEA MICU: Am luat un ziar şi am citit aici: “Viaţă de miliardar”.

VLAD HOGEA: Aşa.

MIRCEA MICU: Şi venind cu metroul, ca orice cetăţean român care n-a beneficiat de fondurile Fundaţiei Soros, am citit, domnule, ce face domnul Irinel Columbeanu, un băiat cărunt, ceva mai gras ca mine, care ce crezi că face?

VLAD HOGEA: În toate aceste reviste de modă, de scandal el este cel mai bine îmbrăcat din toţi, are…

MIRCEA MICU: Nu cred, eu sunt mai bine îmbrăcat…

VLAD HOGEA: Nu ştiu, aşa spun… specialiştii!

MIRCEA MICU: Ei, auzi ce spun specialiştii: „o zi din viaţa lui Irinel Columbeanu începe atunci când sună telefonul”. Hai, lasă-mă, domnule. Auzi, “de multe ori doarme până în jurul orei 10”.

VLAD HOGEA: Ooo…

MIRCEA MICU: Şi eu dorm uneori până în 11, dar depinde când mă culc… “pentru că îi place ca seara să petreacă până târziu în cluburi”.

VLAD HOGEA: Dar omul acesta mai munceşte?

MIRCEA MICU: Stai un pic că o să vedem imediat. “După tonul conversaţiei mi-am dat seama că discuţia era şi de afaceri, vorbea în franceză”.

VLAD HOGEA: Fantastic (râde).

MIRCEA MICU: Dormitorul şi tot etajul vilei sale din apropierea Snagovului se afla într-o oarecare dezordine şi aici se prezintă o poză absolut stupidă, acesta fără ciorapi, cu o mâţă pe aici. Zice “într-o oarecare dezordine, cu hainele din ziua precedentă şi cele pe care urma să le îmbrace aruncate pe pat. Mobilă stil cu fotolii piele, coloane, un laptop pe o măsuţă”. Domnule, dacă nu am laptop, eu sunt distrus. Ai laptop?

VLAD HOGEA: N-am. Bine, ştiu să manevrez calculatorul, dar nu am laptop.

MIRCEA MICU: Cu un laptop pe o măsuţă de cristal şi un televizor cu plasmă completând peisajul. Ei, dar ce crezi dumneata că are el pictat pe pereţi?

VLAD HOGEA: Ce are, un Grigorescu?

MIRCEA MICU: Nu, este Sabin Bălaşa, care este un pictor absolut remarcabil şi care i-a făcut domnule o pictură care se numeşte “Sabinozaura”. Este o tipă dezbrăcată aici, pe o jumătate de perete, şi că a lucrat vreo şapte zile la ea şi ce de bani i-o fi luat Sabin, că nu are nici o milă. L-am avut invitat aici pe Sabin.

VLAD HOGEA: Bine i-a făcut lui Columbeanu.

MIRCEA MICU: Dai hai să terminăm cu chestiunea asta… Nu mai spun cum şi ce e scris…

VLAD HOGEA: Aaa, două pagini despre chestia asta?

MIRCEA MICU: Da, domnule, două pagini şi îl arată cum ridică nişte fiare…

VLAD HOGEA: El este cam piticot, aşa…

MIRCEA MICU: Nu ştiu, şi zice “cel mai monden dintre bogătaşi” şi acest domn sau domnişor, ce este jurnalistul acesta, Coltuc îl cheamă, mă rog, un nume predestinat. Deci el (Columbeanu) se scoală la 10, pe la 13 se duce pe la nu ştiu ce birou, mai dă două-trei telefoane şi seara merge la un club privat, unde nu intră oricine, că te prind trei bodyguarzi şi dau cu tine de pământ dacă intri acolo. Eu n-am fost în viaţa mea. Ei bine, are 65 de milioane de dolari, din muncă cinstită…

VLAD HOGEA: Sigur că da (rîde)

MIRCEA MICU: Şi, cum îţi spuneam, este unul dintre cei mai fericiţi oameni, pentru că el, Columbeanu, urcă într-unul din dormitoarele de la etaj pentru a se schimba. Străbate din nou toată casa. Pe scara care duce în subsol este un acvariu, un oval înscris în perete, urcăm în living, unde toţi pereţii sunt pictaţi de Sabin Bălaşa”. Deci acesta este modul în care se întreţin falsurile mituri.

VLAD HOGEA: Dar cine este acest Columbeanu? Ce reprezintă el, domnule?

MIRCEA MICU: Nu ştiu domnule, mă gândeam că dumneata îl ştii, doar eşti parlamentar, nu?

VLAD HOGEA: Nu, v-am spus că l-am văzut în reviste de scandal, cu fetiţe de 16 ani…

MIRCEA MICU: Nicăieri nu am văzut, cu rare excepţii, nişte ziare, cu o pagină de cultură, în care să scrii despre un artist român, despre un actor, un scriitor… Cum o cheamă, aia brunetă care a făcut şi filme acum, Luciu..?

VLAD HOGEA: Nicoleta Luciu.

MIRCEA MICU: Aşa. Domnule, dacă nu m-au zăpăcit cu aia, acum a ajuns şi actriţă. În fine, aceasta este starea, din păcate, a culturii.

VLAD HOGEA: Şi astea sunt modelele, da.

MIRCEA MICU: Şi, fiindcă suntem la sfârşit de emisiune şi eu nu am apucat să-ţi dau nimic, vreau să-ţi fac cadou, aşa cum fac de obicei invitaţilor mei, o poezie scrisă cu mână proprie, care, după dispariţia mea, domnule Vlad Hogea, o s-o vindeţi la Academie, dacă o s-o cumpere cineva, dar nu cred.

VLAD HOGEA: Dar, nu o s-o vând, o s-o păstrez.

MIRCEA MICU: După ce o să dispar, după ce o să mor… Şi ea sună aşa.

“Alternativă”: „M-am lăsat de băut, / De femei, / De fumat / Şi de poezie. / Vreau să devin / Om de stat, / Să port / Halat de catifea / Şi scufie. / Amin, / Şi halal să-mi fie!”

VLAD HOGEA: Vă mulţumesc. Sper să nu fie biografia mea aici.

MIRCEA MICU: Nu, a mea este scrisă. Stimaţi telespectatori, aceasta a fost emisiunea noastră şi sperăm s-o reluăm cât de curând cu domnul Hogea, care este un intelectual desăvârşit şi care, din păcate, a vorbit mai puţin ca mine, astăzi am fost într-o formă verbală deosebită, o să-mi reproşeze multă lume chestiunea această. Vă rog să mă scuzaţi. Mircea Micu vă doreşte o duminică plăcută, să nu consumaţi carne de pui decât fiartă la peste 70 de grade, aşa cum o mănâncă şi preşedintele nostru iubit, Traian Băsescu. La revedere, toate cele bune!

Anunțuri
Categorii: Naționalism, Restituiri, Viaţa mea, cărţile mele | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: