Vlad Hogea: „Poezii de tinereţe” (IV)

DESTIN

Iubito, paşii mei acum coboară

Către străfundul ultimei genuni

Dacă tot plec, să fie într-o luni,

Că doar ne despărţim… ultima oară!

Mă urc în avion senin, dar rece

(Nu vreau să merg spre moarte-mbujorat) –

Va scrie mâine-n ziar că am picat

Şi oamenii din urmă m-or petrece.

Şi dacă eu, căzând, nu voi pieri,

Un ucigaş ţinti-va, de departe,

Să mă trimită, negreşit, în moarte,

Cu glonţul lui tenace, cald şi gri.

Şi, chiar de plumbul s-ar opri-n cămaşă,

O mână blândă lin mă trage-n jos

Şi glasul mamei (trist, melodios)

Mă înveleşte-n moarte ca-ntr-o faşă.

Eu mă golesc încet-încet de viaţă

Doar ochii îmi mai scapără în noapte –

Îmi pare c-aud voci, apoi doar şoapte

Şi Moartea îmi răsare, clar, în faţă.

Eu îi zâmbesc – în faţa ei stau gol

Şi las în urmă doar o-nmormântare;

Iubita mea, să nu mă plângi prea tare,

Iar bonul de servicii funerare

Să-l treci la cheltuieli de protocol…

Anunțuri
Categorii: Poezii de tinereţe, Viaţa mea, cărţile mele | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: